Siria, eliberată, trădată și dezmembrată

La doar câteva minute după ce islamiștii au răsturnat regimul lui Bashar al Assad, armata israeliană a invadat Siria și a început să ocupe o parte din teritoriul „eliberat”. Halucinant e că militanții victorioși au transmis că pătrunderea unei armate străine în țara lor „nu constituie o prioritate” și nu au capacitatea să se lupte cu forțele israeliene. De asemenea, că prioritatea lor e „unificarea Siriei, liberă de Assad”. Deci au avut forțe să învingă armata statului, teoretic susținută de Rusia și Iran, dar n-au pentru alți adversari. Și e prioritate cine are puterea, nu dacă țara e destrămată.

De altfel, scenele de bucurie ale „revoluției” au durat doar câteva clipe. Nici n-au apucat să filmeze vreo mare bucurie populară sau un discurs televizat despre cum a fugit dictatorul. La puține minute distanță, aviația din Israel și-a reluat bombardamentele în Damasc și alte puncte din țară, susținând că distruge stocuri de rachete și unități militare. (De ce n-ar trebui să rămână capacități defensive țării „eliberate”, nu s-a spus.) De fapt, aviația israeliană bombardează pe teritoriul Siriei de cel puțin un deceniu, din 2013, sub diferite pretexte, fapt ce a ajutat măcar indirect forțele rebele.

După momente de confuzie, când se credea că avionul cu Bashar al Assad s-a prăbușit, a fost confirmat că fostul președinte, soția sa, Asma Assad, și cei doi copii au ajuns în siguranță la Moscova. Interesant că au preferat o capitală europeană, nu una musulmană, Teheranul, cum se anticipa.

Teritoriile anexate acum de Israel sunt dincolo de Cisiordania și Înălțimile Golan, ultimele, ocupate tot de la Siria în războiul fulger din 1967. Așa numita „zonă tampon” preluată acum „temporar”, a făcut obiectul unui acord de demilitarizare semnat în 1974 cu Siria. Dar guvernul Netanyahu susține că, din moment ce nu mai există guvern în Siria, a dispărut și obligația să mai respecte acel tratat cu țara vecină. (Fără să explice de unde rezultă și dreptul de a-i ocupa țării în cauză părți din teritoriu în momentele când nu are guvern.)

Noua extindere teritorială a stârnit îngrijorări că se urmărește realizarea unei părți din ambiția așa zisului „Israel Mare”, bazat pe interpretări iredentiste ale unor pasaje biblice ambigue. Teritoriul de la golful Egiptului la râul Eufrat a fost desenat să acopere bucăți mult mai mari decât actuala dimensiune a Israelului, din Egipt, Liban, Siria, Iordania, Irak și Arabia Saudită.

Există și versiuni mai restrânse ale acelei ambiții. Actualul ministru de Finanțe, Bezalel Smotrich, lider al unui partid de extremă dreaptă din coaliție, s-a fotografiat cu o hartă care include „doar” părți de dincolo de râul Iordan, din Siria și Iordania.

În afară de Fâșia Gaza, aplatizată de bombardamentele ultimului an, Cisiordania e cea mai importantă parte rămasă din Palestina. Ea a fost ocupată de Israel în 1967 și declarată ca anexată în 1981. Nicio țară nu a recunoscut acest act, cu excepția Statelor Unite, prin Donald Trump, în 2019. Același președinte a recunoscut implicit și anexarea Ierusalimului de Est prin mutarea ambasadei SUA de la Tel Aviv.

Rebelii care au răsturnat regimul lui Bashar al Assad în Siria provin din foste organizații teroriste ca Al Qaeda, Al Nusra și ISIS. Dar, în ciuda violenței lor față de populația civilă, au beneficiat de sprijin din partea mai multor țări, ca Turcia, Statele Unite, Qatar și Israel. Cu acesta din urmă au avut relații amicale de mai mulți ani. Un lider al insurgenților a apărut recent la o televiziune israeliană spunând că rebelii iubesc Israelul și își doresc o relație de prietenie. Și CNN a prezentat un interviu amical cu Mohamad al Golani, un lider al coaliției de armate învingătoare în războiul civil din Siria.

Se pare că vechiul regim a fost trădat de aliații săi, care nu au intervenit să oprească noua ofensivă. Iar țara urmează să fie dezmembrată pentru a rezolva mai multe probleme, cum ar fi aceea a kurzilor pentru Turcia. Iranul se scuză spunând că Bashar al Assad nu le-a cerut ajutorul. Iar Rusia anunță că își păstrează baza navală de la Tartus, de pe coasta siriană a Mării Mediterane. Lavrov susține că acolo se desfășura în acel moment un exercițiu militar. (Aha, deci nu au intervenit când era meciul că aveau antrenamente.) Pare, mai curând, că a fost un acord între cele trei țări BRICS și cele din tabăra occidentală.