Politicienii lumii nu îndrăznesc să ceară oprirea unui genocid

Măsurile iraționale luate în pandemie de aproape toate guvernele au obligat și cei mai „decenți” dintre oamenii obișnuiți să se confrunte cu perspectiva unei „teorii a conspirației”. Respectiv: existența unei puteri oculte, alta decât cea pe care o aleg ei la urne. Lideri din țări democratice și nedemocratice, de stânga și de dreapta, presa de toate aromele, corporații și vedete influente au dat dovada unei coordonări perfecte contra intereselor publicului. Căruia i-au impus să facă lucruri absurde, să creadă minciuni ridicole și să ia decizii dăunătoare, fără nicio noimă.

Reacția aceleiași structuri de putere politică și mediatică la genocidul din Gaza ne aduce în fața unui și mai mare tabu al lumii contemporane. Același tip de cenzură și părtinire din partea presei de mare audiență și omerta politicienilor din țări libere și „autoritare” ne obligă să ne explicăm influența evreiască la nivel mondial. Nu spun că a fost vorba în ambele contexte de una și aceeași putere din umbră. Dar e imposibil să nu observi același tipar, care îi face pe cei mai puternici oameni ai planetei să arate și să se comporte ca niște marionete trase de sfori, să facă lucruri caraghioase, dacă n-ar fi tragice.

Poți alege să fugi de implicațiile unor asemenea gânduri și de riscurile pe care știi că le implică pentru orice om cumsecade rostirea lor cu glas tare. (Ceea ce în sine e o confirmare a problemei.) Dar mai devreme sau mai târziu, va trebui să iei act că există acest elefant în cameră.

Marți, Statele Unite au blocat prin veto pentru a treia oară o rezoluție a Consiliului de Securitate ONU, care cerea încetarea focului în Gaza, iar Marea Britanie s-a abținut. E, în fond, aceeași cerere făcută și de tribunalul de la Haga, care judecă dosarul de genocid pentru care e acuzat statul Israel.

Aceasta e marea dezbatere a „lumii civilizate” în care trăim. Dacă să ceară sau nu unei țări care bombardează de peste patru luni sistematic cartierele de locuințe, spitalele și taberele de refugiați ale unei populații fără armată și lipsită total de mijloace de apărare, pe care o stăpânea deja, într-un țarc pe care l-a construit cu decenii în urmă.

A ajuns un fel de discuție filosofică de un grotesc rușinos, dacă guvernul Netanyahu – care a ucis în ultimele luni 12.000 de copii și 8.000 de femei – ar trebui sau nu rugat să înceteze masacrul. Să te opui apelului de a nu mai omorî copii e dintr-un registru absurd, la fel cu a cere oamenilor să-și scrie o hârtie pe propria răspundere înainte de a ieși din casă. Nu are noimă pentru politicieni din țări „neutre”, care teoretic sunt interesați doar de voturile propriilor cetățeni, să se compromită lamentabil încurajând un regim scelerat să continue crimele în masă.

Ieri, în parlamentul Marii Britanii s-a supus la vot aceeași propunere și a ieșit un haos total, cum n-a mai ieșit vreodată la o problemă internă a englezilor. Din nou, ar fi fost un scheci englezesc, dacă n-ar fi tragic. Partidul Național Scoțian a propus o încetare imediată a focului în Gaza, laburiștii au venit cu un amendament despre „oprire umanitară” și au sfârșit să se certe pe procedură și totul a fost blocat prin ieșirea din sală chiar a inițiatorilor și conservatorilor. Deci nu s-a putut decide nimic și s-a vorbit chiar de „o criză constituțională”. În timp ce protestatarii pacifiști înconjurau Westminster și pe Big Ben se proiectau cu laser mesaje pentru oprirea bombardamentelor. Politicienii au ales să nu riște să supere donatorii în prag de alegeri.

Luni, 26 din 27 de țări UE au votat o rezoluție cu același apel de încetare a bombardamentelor, completată și de o cerere de a aplica sancțiuni colective coloniștilor evrei din Cisiordania. (Cealaltă enclavă unde noii veniți îi atacă pe palestinieni în casele lor, alungându-i tot mai departe.) Și acest vot e o pantomimă, pentru că UE, la fel ca SUA sunt mari susținătoare ale statului Israel și se opun oricăror presiuni reale contra regimului de apartheid. Dar era măcar un gest simbolic.

Țara care s-a opus ca bombardamentele și colonizarea ilegală să înceteze e tocmai Ungaria. Viktor Orban s-a branduit ca apărător al Europei în fața imigrației. Dar susține acum tocmai planul de epurare etnică, prin care Israelul va genera încă un val uriaș de refugiați.

Nici asta nu e o „teorie a conspirației”, pentru că guvernanții israelieni au spus în repetate rânduri că vor ca alte țări să îi ia pe cei 2,4 milioane de palestinieni din Gaza, nominalizând Europa între destinații. Și nu doar spun, dar fac tot ce e necesar ca viața să devină imposibilă acolo, prin distrugerea locuințelor și infrastructurii vitale. Iar dacă politica faptului împlinit le va merge, vor face același lucru pentru Cisiordania, care înseamnă încă un val de aceeași dimensiune.

Cât timp liderii globului discută dacă ar trebui sau n-ar trebui oprite bombardamentele, situația la sol devine atroce. Au fost omorâți 29.000 de palestinieni în aceste luni de răzbunare rece și calculată pentru atacul din 7 octombrie. Sunt 69.000 de răniți, între care 8.000 de copii schilodiți, pentru care nu mai există locuri unde să fie tratați – că israelienii au bombardat și spitalele, ca să caute tunelurile imaginare. Refugiații nu mai au unde se întoarce, pentru că 360.000 de case au fost distruse deja.

UNICEF estimează că în contingentul de 1,7 milioane de alungați din casele lor în interiorul pușcăriei numite Fâșia Gaza, se află și 17.000 de copii rămași orfani sau rătăciți. Nu se știe cum se descurcă pe cont propriu să-și procure apă și hrană. A devenit o practică răspândită ca părinții să le scrie numele pe corp, ca să poată fi identificați în cazul în care sunt prinși sub dărâmături. E ceva similar cu lănțișorul cu plăcuță de metal al soldaților.

Și nu e o metaforă a spune că extremiștii din coaliția lui Netanyahu îi văd chiar și pe copiii palestinieni ca pe soldați ce trebuie stârpiți ca să nu crească să devină teroriști. Într-un discurs șocant în Knesset, zilele trecute, o deputată a tunat: „Sunt personal mândră de ruinele din Gaza. Și că fiecare copil de acolo, chiar și peste 80 de ani, le va spune nepoților ce le-au făcut evreii când familiile lor au fost ucise și răpite.”

May Golan a ajuns în parlament pe listele partidului de guvernământ Likud, iar anterior a candidat pentru partidul și mai extremist din coaliției, intitulat „Puterea Evreiască”, al lui Itamar Ben Gvir (cel cu tablul unui terorist în birou). Premierul Netanyahu a propus-o consul la New York, deși anterior spusese lucruri greu de digerat în politica americană. Cum ar fi: „Dacă sunt rasistă că apăr securitatea țării mele, atunci sunt mândră să fiu rasistă”.

Simpla statistică a crimelor în masă în desfășurare e slabă pentru a ne face să ne imaginăm cum e să trăiești în iadul de pe pământ, care a devenit Gaza. Imaginați-vă doar cum ar fi să trăiești undeva unde de atâtea luni nu mai ai apă să te speli cum trebuie.

Sadism e puțin spus. Israelienii au respins 75% din ajutoarele umanitare, care încercau să ajungă cu alimente și medicamente la cei bombardați. După ce reușesc să treacă de filtre, camioanele sunt jefuite de înfometați până să ajungă la taberele de refugiați. Dacă un singur produs e declarat suspect, tot camionul e întors înapoi. Și motiv de „suspiciune” sunt și „fructele cu sâmburi, care se pot transforma în proiectile”.

Cât de jos mai pot ajunge cu dezumanizarea!? Și ce explicație rațională poți să aduci, ca să dai un sens susținerii din partea politicienilor și presei „onorabile”? A celor care spun: nu, nu, lasă-i să bombardeze în continuare…. sau repetă mantre nerușinate în contextul din teren ca „susținem dreptul Israelului la auto-apărare”….

Estul autocrat tace și el complice. Nici China, nici chiar despoții arabi din regiune nu fac nici cele mai mici sacrificii economice pentru a pune presiune pe guvernul de la Ierusalim. Afacerile merg ca înainte. Vladimir Putin n-a șoptit un cuvânt pe subiect în cele două ore de taclale cu Tucker Carlson, în care au avut timp să vorbească de Evul Mediu, Imperiul Roman, spioni, cipurile lui Elon Musk și inteligența artificială… Putin întoarce astfel favorul făcut de Israel, prin neutralitatea în războiul din Ucraina, când Naftali Bennet a preferat să se distanțeze chiar de o țară condusă de un evreu, luată în brațe de restul emisferei vestice și să pună mai presus o bună relație cu Federația Rusă. Chinezii aleg la fel de cinic parteneriatul finanțatorilor internaționali, real politik, în locul unui discurs moralist. Și probabil savurează prăbușirea de credibilitate și nu numai a Americii, captivă în această inexplicabilă relație toxică.

Occidentul, care s-a construit în ultimele decenii pe o pretinsă misiune moralizatoare pe tot globul, se afundă în propria ipocrizie, în contrast cu faptele. America e chiar furnizorul principal al bombelor și fondurilor folosite în bombardamente. Și chiar disidenții „iliberali”, ca Viktor Orban sau Donald Trump, au liber să iasă din scenariu, cât au avut și Putin sau Xi Jinping voie să iasă din coregrafia sincronizată a pandemiei.