Potrivit Wikipedia, în 1962, Departamentul de Apărare al armatei americane a prezentat președintelui JF Kennedy un raport secret intitulat „Justificarea unei intervenții militare în Cuba”. În document se propunea ca Pentagonul și CIA să organizeze atentate teroriste sub steag fals, care să fie atribuite regimului comunist al lui Fidel Castro. Atentatele urmau să fie simulate sau chiar reale și să aibă ca țintă baze ale armatei americane. Printre metodele detaliate se numărau deturnarea de avioane, scufundarea de ambarcațiuni cu emigranți cubanezi sau atentate cu bombă în orașe americane.
Propunerea a fost refuzată de președintele Kennedy după ce a trecut filtrele mai multor nivele ierarhice de aprobare. Inclusiv ministrul Apărării, Robert McNamara a fost de acord. Coordonatorul proiectului era generalul Lyman Lemintzer, șeful marelui stat major. După acel an, generalul a părăsit funcția, devenind Comandantul suprem al forțelor aliate NATO din Europa. (Funcția deținută în istorie de Eisenhower sau Wesley Clark.)
Între idei mai figura și acuzarea lui Castro că a provocat explozia unei rachete NASA, în cazul în care una dintre lansări ar fi eșuat. Pentru asta, ar fi trebuit pregătite unele dispozitive electronice, care să fie arătate ulterior opiniei publice. Iar alta, să mituiască oficiali cubanezi, care să inițieze un atac.
Documentul a fost dezvăluit în peste 30 de ani mai târziu, ca parte din dosarul investigării asasinării președintelui Kennedy.