MAE confirmă că începem să preluăm palestinieni, participând la epurarea etnică din Gaza
Prin vocea șefei MAE, Luminița Odobescu, România începe oficial să ia parte la operațiunea de epurare etnică din Gaza prin preluarea de palestinieni. Totul e ambalat ca o operațiune umanitară, în contextul celor 11 luni de bombardamente israeliene necontenite, care au produs în mod direct moartea a peste 40.000 de persoane și indirect (conform revistei științifice Lancet) a circa 200.000. În tot acest timp, ministerul condus de Luminița Odobescu sau un alt oficial al statului nu a protestat nici măcar simbolic contra genocidului, care era evident că va avea ca efect crearea unui nou val de refugiați pentru Europa.
Am relatat în mai multe rânduri, încă din noiembrie anul trecut despre intenția explicită a guvernanților israelieni de a „reloca” populația de 2,4 milioane din Gaza în alte țări, fiind declarații publice nu zvonuri sau informații inaccesibile Ministerului de Externe. Bombardamentele au distrus complet sau avariat majoritatea locuințelor, școlilor, spitalelor și infrastructurii ce ar putea face viața posibilă în Gaza, transformând aproape toată acea populație în refugiați susținuți de ajutoare umanitare externe. (Mare parte din ei erau deja refugiați înainte de 7 octombrie, fiind izgoniți în lagărul numit Gaza din alte teritorii palestiniene ocupate, ceea ce explică supra-popularea regiunii.)
În aceste condiții, politicieni ca Odobescu, care nu putea lua astfel de decizii fără șeful ei direct Marcel Ciolacu și fără CSAT condus de Klaus Iohannis, nu sunt participanți la o faptă umanitară. Ci sunt complici la o epurare etnică premeditată și la un act de trădare națională. E necesar să înțelegem aspectul pentru că presa guvernamentală prezintă emoțional operațiunea ca „primire de copii palestinieni, aflați în Egipt”. Desigur, inima oricărui creștin va fi înmuiată de nefericirea unor copii nevinovați, pe care sistemul nostru de sănătate ultra-performant îi poate salva. Dar trebuie amintit că jumătate din populația Gazei e formată din minori, lucru care nu a mișcat politicienii sau presa planetei în acest aproape un an când au fost supuși unei pedepse colective. (16.500 dintre cei uciși sunt copii, cum sunt și mare parte din cei aproape 100.000 de răniți.)
Problema e mai spinoasă decât pare, pentru că orice copil are și părinți. Din două una: ori sunt orfani, pe care Luminița Odobescu îi aduce pentru totdeauna, ca să îi crească, ori nu sunt orfani și vor trebui însoțiți de părinții lor acum sau mai târziu. În America, democrații au stârnit un scandal monstru când l-au acuzat pe Trump că a separat copiii transfugilor de părinții arestați la granița cu Mexic.
Vladimir Putin are mandat pentru crime de război de la Haga exact pentru asta. E acuzat că un număr mare de copii ucraineni au fost preluați în Rusia. Ucraina consideră asta răpire, în timp ce partea rusă o consideră o faptă umanitară. Presupunând că am prelua doar copii din Palestina, cum se prezintă azi, aceia tot ar avea rude, nu neapărat de gradul 1, care ar putea da statul român în judecată sau ar cere reîntregirea familiei prin primirea statutului de refugiat.
Pentru a dovedi premeditarea acestui proiect și că nu e unul caritabil, vom consemna doar o mică parte din articolele din ultimul an. La nici o săptămână după atentatul de la 7 octombrie, presa israeliană divulga un document din guvernul Netanyahu în care se vorbea explicit de o strategie de reașezare a locuitorilor din Gaza în alte țări. Documentul era mult prea elaborat să fie rodul unei reacții la câteva zile după masacrul Hamas.
Documentul datat 13 octombrie, provine de la Ministerul Informațiilor și se intitulează „Opțiuni pentru populația civilă din Gaza”. E atât de cert și de cunoscut, încât i-a fost dedicată o pagină proprie pe Wikipedia.
O lună mai târziu, pe 13 noiembrie 2023, Wall Street Journal, ziarul preferat al elitelor din Washington publica un editorial cu titlu fără echivoc: „Vestul ar trebui să primească (cu brațele deschise) refugiații din Gaza”. Scris de Danny Danon (membru al partidului guvernamental Likud) și Ram-Ben Barak (de la un partid de opoziție), editorialul făcea o pledoarie paradoxală. Pentru că, pe de o parte ni se justifică bombardamentele prin aceea că palestinienii sunt teroriști, care se fac vinovați că au votat Hamas. (La ultimele alegeri, jumătate din populația din Gaza nu era născută sau nu avea majorat.) Iar pe de altă parte, ni se spune că aceiași „teroriști” ar fi excelenți pentru alte țări. Argumentul editorialiștilor e că oricum Europa și America au absorbit deja milioane de refugiați.
„Comunitatea internațională are imperativul moral – și oportunitatea – să demonstreze compasiune, să ajute oamenii din Gaza spre un viitor mai prosper și să lucreze împreună să atingă pacea și stabilitatea în Orientul Mijlociu”, consemna și Haaretz sfatul binevoitor al celor doi politicieni.
Câteva zile mai târziu, pe 19 noiembrie, un editorial similar apărea în Jerusalem Post. De astă dată, nu mai era vorba de ziariști, ci de chiar șefa Ministerului Informațiilor, care produsese documentul anterior pomenit. „Editorialista” Gimla Gamliel nu e oricine, fiind ca ministru pusă să coordoneze inclusiv faimosul Mosad, deci nu poate fi suspectată de lipsa informațiilor precise. Propunerea ei din editorial era mutarea permanentă a milioane de palestinieni în Canada, Europa și deșertul Sinai, aparținând Egiptului (de unde îi preluăm noi acum). Era evident că oamenii nu ar fi putut locui pe termen lung în deșertul de la graniță.
În editorialul din Jerusalem Post, doamna Gamliel îl citează pe Einstein că „în orice criză e o mare oportunitate.” Cu alte cuvinte, ar fi păcat să nu profiți de atentatul terorist să nu-ți întinzi granițele și să mai alungi niște milioane de persoane spre Europa. Curată operațiune anti-teroristă! Dupa care ne spune că nici în Autoritatea Palestiniană nu se poate avea încredere pentru că ar avea aceeași ideologie cu Hamas, deci nu ar accepta ca aceasta să administreze Gaza. De unde decurg două observații notabile: guvernul Israelului nu recunoaște nicio formă de reprezentare politică a populației palestiniene, de care vrea să scape; pe oricine și-ar alege, i-ar numi teroriști. A doua: dacă ține pentru Gaza, vor aplica aceeași schemă și pentru Cisiordania, cealaltă bucățică rămasă neocupată din Palestina („de la mare la râu”) unde nu guvernează Hamas, ci Autoritatea Palestiniană.
Ministra ne spune că „Gaza e o pepinieră de extremism”. (Deci o super-ofertă pentru Europa.) Dar încă din 2007, când Hamas a preluat puterea, circa 350.000 de tineri ar fi plecat în alte țări unde s-au stabilit. (Deci se poate, ni se dă de înțeles.)
Lucrurile nu au rămas aici. În decembrie 2023, Beniamin Netanyahu însuși vorbea într-un congres al primarilor Likud, partidul său, despre „migrația voluntară a palestinienilor”. Premierul căutat între timp pentru genocid spunea atunci colegilor de partid: „Problema noastră sunt țările dispuse să îi absoarbă, și lucrăm la asta…”
În ianuarie 2024, tot presa israeliană dezvăluia că emisarii lui Netanyahu sunt în „tratative cu Congo și alte țări pentru migrația voluntară a palestinienilor”. (Observați că Luminița Odobescu și Ciolacu ne-au băgat la „și alte țări” după Congo…)
Tot în ianuarie 2024, CNN consemna declarația Ministrului Securității, Itamar Ben Gvir: „Trebuie să promovăm o soluție de încurajare a emigrării rezidenților din Gaza.”
Alt lider al extremei drepte, secretar de stat în Ministerul Apărării, Bezalel Smotrich, avea și el planuri pentru o viitoare prezență civilă în Gaza: „vom guverna acolo. Și ca să putem conduce, trebuie să avem o prezență civilă sigură.”
În martie 2024, ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, descria Gaza ca „o proprietate cu vedere la mare foarte valoroasă, care trebuie curățată”. Declarația e consemnată de The Guardian, care amintește că soțul fiicei lui Trump, Ivanka, trecută la iudaism împreună cu nepoții lui Trump, a fost emisarul fostului președinte pentru tratative întră țările din Orientul Mijlociu.
În iunie 2024, Miriam Adelson îi promitea lui Donald Trump o contribuție consistentă de 100 de milioane de dolari. Între condiții erau anexarea de către Israel atât a Gaza, cât și a Cisiordaniei, ceea ce ar duce la peste 5 milioane numărul palestinienilor ce trebuie absorbiți de Europa, ca să elibereze terenul. Miriam e văduva lui Sheldon Adelson, fost patron de cazinouri la Las Vegas, cu dublă cetățenie, care a fost cel mai mare sponsor privat al campaniei lui Trump acum opt ani, când a fost ales. După acel moment, Trump a intrat din nou în grațiile presei, mai ales după ciudatul atentat din care s-a ales cu urechea zgâriată. E foarte posibil ca omul de afaceri să se întoarcă la Casa Albă și atunci supușii de la București ar avea un motiv în plus să demonstreze docilitate prin absorbirea de refugiați.
