Între globalismul stângii și imperialismul dreptei
Suntem o țară mică, spre medie, subjugată economic, politic și cultural. Acest din urmă aspect îi face pe cei cu ambiții de parvenire să adopte oportunist ideologia promovată de marile puteri dominante. El poartă majoritatea inconștientă în valul concepțiilor și stilului de viață livrat de mass media de import și de corporațiile transnaționale. Dar și oamenii simpli, care nu au motivațiile impure ale ariviștilor, și care pretind că sunt capabili să reflecte critic și independent, preiau idei deja prefabricate ale opoziției din țările dominante.
E o realitate din care nu ne putem extrage deplin. Toți suntem sub influența acestor importuri, în măsura în care încercăm să luăm parte la conversația despre problemele prezentului. Căci ea se desfășoară demult și în termeni pe care nu îi putem reinventa noi. Totuși, fac doar câteva precizări:
Dincolo de aspectul moral, pe noi nu ne avantajează cinismul marilor puteri, de a tranșa țările după bunul plac al liderilor și de a disloca popoarele după pofta sponsorilor. Politica vulgară a lui Trump nu e realismul politic promovat, de exemplu, de John Mearsheimer, care vizează relații raționale și stabile pe cale diplomatică, după o strategie limpede. Deocamdată nu știm ce se va alege de multele lui proiecte demarate cu aroganță pe mai multe continente.
Dar trebuie să avem în vedere că am mai fost în istorie victima unor dictate, chiar din partea unor aliați strategici, și că putem cădea victimă chiar curând unor capricii similare, pe care unii se grăbesc imprudent să le aplaude. Jefuirea resurselor unei țări mai slabe, pe care ai încurajat-o să poarte un război pentru interesele tale geopolitice, epurarea etnică a altora pentru „proiecte imobiliare” fanteziste, după ce le-ai sponsorizat bombardarea, nu e „realism”. Și nu e dovadă de înțelepciune să faci galerie unor abuzuri de acest tip.
Din spațiul american și rus ne sunt exportate prin rețele alternative ideile unor „rebeli” sau ideologi, care se prezintă ca anti-globaliști. Dar care încorporează tiparul de gândire al imperialismului celor două. Și care glorifică un păgân triumf al dreptului forței, peste orice altă idee unificatoare. Poate pe ei îi avantajează acel mod de gândire, dar pe noi, nu. E bine să fim la curent cu acele idei, să nu le ignorăm în observarea mersului lucrurilor, dar să nu le înghițim pe nemestecate.
Deopotrivă de periculoasă pentru noi e și preluarea ideologizării promovată până în pânzele albe de Uniunea Europeană, și până acum o lună, și de Statele Unite. Aceea vine cu programul universalist al anihilării națiunilor și tradițiilor creștine, în numele unei utopii planetare. Știm deja că duce la dezastru și la dispariția țărilor într-o federație fără control democratic, care e înstrăinată de rădăcinile antropologice, religioase și culturale ale Europei. Așa cum respingem programul ei globalist, trebuie să observăm că și programul imperial, al statelor care acționează în disprețul țărilor mici, duce la același rezultat.
Varianta care ne-ar avantaja pe noi, ca țară, ar fi revenirea la conceptul de concert al națiunilor, cu un grad cât mai mare de autonomie între statele naționale. Obiectiv ce ar fi mai aproape în contextul slăbirii blocului european și al fricțiunilor, rivalității între blocuri geopolitice. De asemenea, ne-ar avantaja revenirea la un cadru de drept internațional, pe care America și Europa ar fi avut posibilitatea de a-l institui în etapa unipolară a puterii lor, dacă nu ar fi ales să își abuzeze această poziție dominantă. Nu e vorba de anularea suveranității statelor prin înlocuirea justiției interne cu una supra-națională. Ci de un cadru care să prevină abuzul de putere în situații care ar întruni consensul celorlalte țări.
Dacă actualii conducători ai țărilor mari nu sunt interesați de o astfel de direcție pozitivă, și optează pentru cele două – globalismul „stângii” și imperialismul „dreptei” – evident că nu avem resurse, ca țară, să stăvilim mișcări de o asemenea magnitudine. Și le vom suferi neplăcerile, pe care ni le vor impune în continuare. Dar ambele sunt nocive inclusiv popoarelor fondatoare ale acelor entități, prin efectele pe termen lung. Nu mai e nevoie să explic de ce deschiderea granițelor și pervertirea moravurilor, abandonul suveranității, promovate de globalism sunt defavorabile națiunilor.
Imperialismul are doar aparența că e purtătorul unei ambiții naționale, aducând pe termen scurt și mediu avantaje materiale evidente. Dar el susține, de obicei, o supra-structură parazitară, promovează militarismul și diluarea elementului etnic fondator al imperiului, erodează clasa de mijloc și modul de viață tradițional. Efectul e similar unei implozii și a fost cunoscut de multe imperii în istorie, care au sfârșit cu un aflux al celor cuceriți în granițele și către nucleul imperial.
Reperele noastre trebuie să fie păstrarea a cât mai mult din trăsăturile ce ne definesc ca populație, religie și cultură. Iar din mișcările existente în marile puteri să susținem acele curente, care au deziderate similare, care vor eliberarea țărilor lor de sub stăpânirea tendințelor globaliste și imperialiste. Pentru moment, suntem foarte departe de clipa în care astfel de forțe pozitive să se materializeze în mișcări politice semnificative acolo. Ne dorim să apară, dar până atunci, mi se pare firesc privim cu scepticism surogatele oferite de stânga globalistă și dreapta imperialistă.
