Rubla s-a devalorizat masiv în ultima zi, de când a devenit clar că se va folosi „opțiunea nucleară” a excluderii băncilor rusești din mecanismul SWIFT de tranzacționare internațională. Într-o singură zi, moneda rușilor a pierdut 20%. A ajuns la 103 ruble pentru un dolar, după ce ieri era fusese 83. Ca idee, pe la criza din 2008 era la cota 25. După anexarea Crimeei, în 2015, a săltat la 66, iar în ultimii 5 ani se menținuse, în mare în preajma platoului de 80.
Pentru rusul de rând, cu economiile în moneda națională, nu-i glumă pierderea unei cincimi din agoniseală peste noapte. Cum nu e nici pentru salariatul de rând, care își vede astfel lovit dramatic nivelul de trai pentru aventura expansionistă a lui Putin.
RT anunță că Banca Centrală a Rusiei a crescut dobânda de referință la 20%. Ceea ce înseamnă măcel pentru cei care au rate la bancă. Altă măsură drastică dictată de BNR-ul de la Moscova e că rușii vor fi obligați să își schimbe 80% din venituri în ruble. Nu e clar cum se va aplica acest gen de măsură și dacă nu va da naștere unor retrageri din bănci pentru a ține banii la saltea sau chiar la cursuri paralele, neoficiale, la casele de schimb, cum era în România în anii 90 când cursul era controlat de BNR. Observăm aici încă un pericol al impunerii banilor digitali, care ar elimina asemenea căi de protecție pentru populație.
Altă veste proastă pentru ruși e că Elveția renunță la neutralitate și anunță, prin președintele ei, că probabil se va alătura sancțiunilor bancare împotriva Rusiei. Asta înseamnă că faimoasele bănci elvețiene, care au rămas în afara jocului chiar și în al doilea război mondial, vor trece la înghețări (poate chiar confiscări) de conturi pentru oligarhi și firme rusești.
Cartelul bancar SWIFT, care include peste 11.000 de bănci cu activitate internațională, a anunțat că va bloca nu doar bănci private rusești, dar chiar și activitatea Băncii Centrale Ruse. Fostul premier, Dimitri Medvedev, a spus că blocarea tranzacțiilor băncii naționale a Rusiei echivalează cu o declarație de război.
Urmează să vedem care e impactul asupra restului lumii a acestei crize financiare și ce se urmărește dincolo de presiunea pusă pe regimul de la Kremlin. Putem asista la grăbirea apariției unui sistem alternativ dominat de China sau la schimbări dramatice ale sistemului financiar existent. Cele 600 de miliarde de dolari în valute, cu care se laudă rușii, nu sunt mare lucru la scara economiei planetei, dar blocarea funcționării sistemului și retrageri din partea altor țări, care s-ar simți vizate, pot trimite altfel de unde de șoc.