Cum au votat grupurile identitare americane

La momentul Războiului de Independență, poporul american care tocmai se năștea provenea covârșitor din Europa anglo-saxonă și protestantă. Vasta majoritate a pionierilor se trăgea din cele două insule anglofone, mai cu seamă Anglia, Scoția, Nordul Irlandei. Îi urmau cei veniți din Germania, Olanda, hughenoții francezi. Pe scurt, ceea ce s-a numit ulterior WASP – albi, anglo-saxoni și protestanți.

Religia și țara de origine jucau un rol primordial în cum se defineau și cum se grupau. Cele aproape trei secole de la Reforma lui Martin Luther aduseseră în Vestul Europei războaie civile, cu masacre, persecuții și împăcări. Dar și o puzderie de confesiuni și secte, unele foarte implicate cu idei despre cum trebuie să arate o societate creștină. Erau bine reprezentați: anglicani, inclusiv de nuanță purtiană, presbiterieni, quakeri, baptiști, luterani. Iar așa zișii „părinți fondatori” erau masiv influențați de masonerie, gnosticism, stoicism și un deism foarte vag și ecumenist.

Existau și două mari grupuri de culoare, care sufereau două tragedii cu titlul de păcat originar al Americii. Triburile sălbatice de „indieni” erau restrânse în spații tot mai mici, cu sursa de hrană vânată deliberat ca să-i înfometeze. Negrii erau concentrați în statele din sud, vânduți în sclavie de frații lor africani și aduși spre comercializare de corăbiile negustorilor preponderent evrei. Un număr foarte mic de americani aveau sclavi, dar marile latifundii producătoare de bumbac și tutun au dat principalele exporturi naționale înainte de industrializare.

Cum acele două nefericite grupuri nu contau ca votanți, cetățenii nu se defineau ca albi, în contrast cu ei, ci după acele caracteristici, lingvistico-religioase, care îi deosebeau de alți europeni. Deci acel W din WASP e o invenție ulterioară.

În preajma primului război mondial, America era împărțită în cele două treimi protestanți și o treime catolici, pe măsură ce începuseră să vină și coloniști din sudul și estul Europei. Tot atunci, germana era a doua cea mai cunoscută limbă, cu 10-15% din populația americană având origini nemțești. Până târziu în anii 1960, America era încă aproape 90% albă. Pentru a scădea la două treimi în prezent și probabil sub jumătate într-un deceniu, maxim două, când va deveni o țară predominant de culoare.

Faimoasa expresie „melting pot” (care vrea să descrie America drept un amalgam, un vas pentru o amestecătură) a fost inventată de un evreu, care emigrase din Basarabia țaristă. Media a preluat această utopie din piesa lui Israel Zanwill de la 1908, pentru a face din ea însăși menirea pe care trebuia să o aibă țara nord-americană de atunci încolo.

votul religios

Între timp, țara a trecut printr-un galop de secularizare, deși încă mai are grupuri cu o intensă fervoare religioasă. Măcar pe hârtie, încă mai e 41% protestantă și 23% catolică. Mai mult de jumătate din protestanți tind să voteze cu aripa republicană.

Un fenomen al secolului XX e apariția sectelor evanghelice și a predicatorilor carismatici, care nutresc o admirație mistică față de statul Israel și susțin o politică belicoasă contra lumii musulmane. În rândul „pocăiților” albi după Evanghelie, Trump are un scor fabulos, de 82%, față de 16% Kamala Harris. Raportul e și mai drastic inversat în rândul protestanților negri, unde Kamala are 86% din voturi și Trump doar 11%. Un scor similar, doamna Harris nu mai scoate decât de la atei, unde îl bate pe Trump cu 85 la 13.

(sursa: Pew Research)

Din felul mai echilibrat în care sunt împărțite alte denominațiuni, putem spune că doar ateii și agnosticii sunt cei care pun credința (sau necredința) deasupra rasei. În timp ce pentru credincioșii protestanți contează mult mai mult apartenența de rasă în alegerea președintelui.

De fapt, după secularizare, America a rămas cu aceste coordonate pur biologice și tribale, respectiv împărțirea în funcție de sex și de rasă, care pot prezice cum va vota cineva. În timp ce împărțirea pentru denominațiunile mai „căldicele”, cum e cea a catolicilor, opțiunile sunt împărțite echilibrat.

Un grup etno-religios, pe care ambii candidați l-au curtat într-un mod aparte în campanie e cel al evreilor. Ei votează 65% Harris și 34% Trump, deși acesta din urmă a făcut tot posibilul să se prezinte ca președintele cel mai amabil cu interesele evreiești. Ambii candidați au în familie evrei sau convertiți la iudaism (soțul și fiica vitregă a Kamalei, ginerele, una din fiice și ceva nepoți, Trump).

războiul sexelor

Kamala Harris a pedalat foarte mult pe ideea că reprezintă o femeie în politică. Și a fost cel mai aproape, după Hillary Clinton să marcheze premiera unui președinte femeie în State. De fiecare dată, cel care le-a stat împotrivă a fost Trump, pictat de presa democraților ca un monument de misoginism. Deci erau toate ingredientele pentru o împărțire drastică.

Totuși, votul a fost mai echilibrat decât te-ai aștepta. Kamala a luat cu 10% mai multe voturi de la femei, decât Trump, 54 la 44%. Dar a luat cu trei procente mai puține decât Joe Biden tot împotriva lui, data trecută.

În 2016, deși a pierdut, Hillary Clinton îl surclasase pe Trump în sufragiile femeilor, scor 54 la 39%. Tot atunci, soția lui Bill Clinton luase scoruri uriașe de la negrii de ambe sexe – 98% de la femei și 81% de la bărbați.

culorile votului

Dacă în Europa, sunt multe țări (ca Franța) care pretind că rasele și etniile nici nu există în statistici, sau țări unde poți fi băgat la pușcărie pentru „idei rasiste”, America încă mai are ceva libertate de exprimare și are o raportare cam schizofrenică la subiect. În sensul că adună meticulos statistici de tot felul după principalele grupuri rasiale, despre care elitele susțin că nu sunt decât construcții ale imaginarului social. În timp de duce o politică de favorizare a unor grupuri minoritare („acțiunile afirmative”) și de constantă descurajare și denigrare a grupului majoritar; care e și singurul a cărui conștiință de sine e denunțată ca un pericol la siguranța națională, similar terorismului.

Rezultatul acestei politici, de încurajare a identității unora și descurajare a identității altora, e perfect reflectat la urne. Votul albilor de ambe sexe e foarte echilibrat. Bărbații albi au votat 59% cu Trump și 39% cu Kamala. Femeile albe, 52% cu Trump, 32% cu Harris.

Dimpotrivă, votul negru e compact orientat spre propria colectivitate. Femeile negre au votat 92% cu Harris și 7% cu Trump. Bărbații albi, 78% cu Harris și 20% cu Trump. Performanțe încă mai mari au fost realizate de Obama, care a luat 93% din votul afro-americanilor în 2012 și 73% de la asiatici.

Unde a dat Trump lovitura a fost în rândul hispanicilor și latino-americanilor. Acolo a luat per total 53% la 45. Poate imaginea lui de macho sau umorul au prins mai mult la sud-americani și mexicani decât originile mixte ale Kamalei, care a oscilat ea însă între o identitate indiană sau africană de-a lungul vieții.