5. Glume, sex și violență în underground-ul politic

Episoadele anterioare:

Media și clasa politică americană au refuzat decenii la rând să ia act de nemulțumirile majorității, generate de experimentele schimbării demografice, culturale și economice. O parte din preocupări erau formulate într-un mod decent și articulat de intelectualii disidenți ai dreptei conservatoare. Dar ei au fost și sunt în continuare marginalizați, respinși ca interlocutori intolerabili.

În acest context, a apărut o neîncredere generalizată în onestitatea presei de mare audiență și o piață pentru surse alternative. Întrucât și acestea au fost acaparate de interese oligarhice, internetul de la începutul noului mileniu a dat naștere unei opoziții dezorganizate și extremiste. O adevărată sub-cultură underground cu grupări radicalizate în toate direcțiile.

Se topea și coeziunea oferită, de bine de rău, de televizor. Micul ecran garantase că toți comentează aceleași știri, râd la aceleași seriale, au aceleași „amintiri” istorice cultivate de documentare și filme cu eroi. De-acum, un adolescent putea crește scufundat în bule online ale comunităților: hip-hop, ale gamerilor (pasionați de jocuri video), anti-fasciste, neo-naziste, LGBT, microbiste, ale evanghelicilor, obsedate de modă sau pornografie. Dispăreau pudoarea, sensibilitatea la imagini șocante și idei aberante. Amestecul american se despărțea pe net în triburi etno-rasiale, cu propriile preferințe, iar în cazul hispanicilor, și cu limbă proprie.

Până prin 2020, platformele de streaming au permis inclusiv revizionismul istoric în privința celui de-al doilea război mondial. Lucruri deja prohibite cu închisoarea în Europa. Din nou, în lipsa unei discuții libere, și acea nișă putea fi ocupată de orice, de la istorici riguroși, ca David Irving, la amatori lipsiți de orice fel de nuanțe și deontologie. Extrema dreaptă se reorganiza pe forumuri total necenzurate ca 4chan, în totală debandadă estetică și axiologică.

Dreapta alternativă (alt right) a apărut ca fenomen online, fără lideri oficiali sau coordonare, ca o formă haotică de respingere a partidelor existente. Sau doar o frondă. În războiul de gherilă cu presa alternativă controlată, ea folosea „meme” comice, mesaje percutante, care loveau în absurdul corectitudinii politice. Broscoiul Pepe a ajuns astfel (fără intenția primului desenator) un simbol al persiflării stabilimentului.

Memele (fotografii cu text amuzant) joacă rolul bancurilor cu Bulă de pe vremea comunismului și arată o formă similară de rezistență. Sunt manifestele timpului nostru. În campania din 2016 a lui Trump, tinerii din undergroundul dreptei au funcționat ca agenți publicitari împotriva sistemului. Ambele tabere au avut milioane de voluntari ocazionali, care răspândeau idei mai apăsate decât ale bătrânilor din Congres. Bătălia virtuală era avangarda confruntării electorale.

feminismul și nemulțumiții lui

Apoi, mai era un fenomen, care încă nu are un echivalent deplin la noi și necesită contextualizare. Fiind o jumătate de secol ocupată de comunism (în cele două versiuni ale sale, internaționalistă și naționalistă), România a lipsit de la multe transformări de mentalitate suferite de occident. E încă o societate tradițională, deși probabil nu va mai fi pentru mult timp.

În Apus, emanciparea femeii nu s-a oprit la dreptul la vot al sufragetelor sau la intrarea masivă pe piața muncii, după anii 60-70. A luat o formă ideologică radicală, atașată umbrelei marxismului cultural. Tiparul luptei de clasă a fost transpus și într-o aberantă confruntare perpetuă între cele două sexe. „Patriarhatul” e imaginat ca o conspirație a bărbaților, un fel de exploatatori, vorbiți între ei să țină femeile în sudoarea bucătăriei.

Feminismul militant a reușit să schimbe idealul de împlinire a femeii în sânul unei familii, în care devine mamă, într-un ideal nihilist pentru care culmea independenței e uciderea propriilor urmași prin câștigarea dreptului la avort. Spre deosebire de Europa, în Statele Unite, poziția față de avort e încă precizată la fiecare campanie electorală, fiind o linie clară de demarcație între stânga și dreapta.

Iar campania din 2016 nu era doar între o femeie și un bărbat, ci avea în Hillary Clinton chiar o militantă vocală a curentului. Femeile tind să favorizeze electoral politicile progresiste. În scrutinul din 2016, câștigat de Trump, dacă ar fi votat doar femeile, Hillary ar fi câștigat cu 54 la 39%.

După revoluționarii ani 60, America se schimbase în multe privințe, în direcția libertinajului sexual. Presa a promovat modelul femeii de carieră, care își dedică perioada fertilă a vieții studiilor superioare și corporației, respectiv consumului și întâlnirilor cu un șir numeros de parteneri. Eventual, etapa în cauză e completată de „liniștire”, întemeierea unei familii. În cel mai bun caz, familia respectivă ajunge să aibă 1 sau 2 copii, atingând astfel limita minimală a înlocuirii celor doi părinți.

Suplimentar, sistemul legislativ a încurajat o „epidemie” a divorțurilor, ajunsă și la 45% din cuplurile noi. Anual, sunt 2 milioane de căsătorii în SUA și 900.000 de divorțuri. O parte din atributele tradiționale ale masculinității, ca asigurarea protecției și a bunăstării, au fost preluate de stat prin politici publice. Bărbații americani reclamă dezavantaje în judecarea divorțurilor, care sunt inițiate în proporție de până la 70% de femei.

Nu doar majoritatea fondatoare a țării e vizată de politicile de înlocuire, dar se poate conchide că bărbatul alb e o țintă favorită pentru media și politicienii „reformatori”. Ceea ce a creat un sentiment de alienare, mai ales între tinerii americani, care nu au acces nici la mijloacele de ascensiune socială, pe care le-au avut generațiile anterioare.

Problemele de ordin social afectează, desigur, ambele genuri. Totuși rămâne ideea că bărbatul trebuie să ofere o anume stabilitate și un statut social pentru a fi eligibil. Chiriile mari și prețurile exorbitante ale unei locuințe, datoriile la credite pentru taxele universitare, concurența acerbă pe piața muncii cu oferta de dumping de pe alte continente, costurile șocante ale unor intervenții medicale sunt elemente care se adaugă presiunii sociale pentru tineri. Liberalismul nu oferă decât pentru optimiști un răspuns convingător la năruirea visului american, tot mai greu de atins.

Fenomenul #metoo, campaniile împotriva hărțuirii și teoria că violul poate fi invocat și după o anumită perioadă prin „retragerea consimțământului”, au creat o falie artificială între cele două sexe. (Campaniile porneau de la doleanțe absolut legitime, de eliminare a violenței și abuzurilor. Dar au fost folosite pentru o schimbare în direcția unei inginerii sociale.) De la câștigarea demnității femeii, feminismul radical a ajuns la a milita pentru normalizarea „profesiilor de lucrătoare sexuale”, la câștigul din videochat și normalizarea unei culturi a promiscuității.

Reacțiile la acest tablou al schimbărilor au avut un spectru larg. A apărut, mai ales, o epidemie a singurătății, care amenință să ducă la un colaps demografic. 63% din bărbații americani tineri (între 18 și 29 de ani) sunt singuri, necăsătoriți, divorțați sau fără o relație stabilă. Un alt studiu, relevă că dintre bărbații singuri, 57% nu își caută o parteneră.

Dacă problematica reală specifică femeilor și-a găsit de multă vreme platforme politice, reflectate în programe de stat, această dramă contemporană e consumată în tăcere, persiflată cu sarcasm sau ignorată ca marginală. Bărbații evită să îi dea glas, pentru a se feri de stigmatul asocierii cu eșecul și frustrarea. Mesajul e preluat de personaje dubioase și rudimentare, ca frații Tate, interlopi îmbogățiți din videochat și vânzarea de sfaturi pentru cei fără noroc în dragoste.

Versiunea extremă a descurajării apropierii firești dintre cele două sexe e apariția fenomenului incel. E vorba de tineri care nu își pot găsi o parteneră (se află în „celibat involuntar”). O parte din aceștia au dezvoltat o psihologie toxică la adresa femeilor și societății, găsind o listă de justificări pentru frustrările lor. Consideră că societatea fixează standarde de reușită inaccesibile în actualul sistem economic. Unii ajung la un misoginism patologic, la o perspectivă degradantă asupra femeii (încurajată și de industria pornografică).

Folosirea politică a insatisfacției masculine e o sabie cu două tăișuri. În termeni de marketing, există un public potențial, dar și riscul alienării a jumătate din votanți. Dar dincolo de acest banal calcul, e un pericol pentru specie antagonizarea celor două sexe. Linie care continuă, paradoxal, genul de conflict pe care îl hrănea și feminismul de tip neo-marxist.

Misoginismul e o trăsătură nouă a dreptei alternative, prezent la o parte din purtătorii ei de cuvânt. Pe jumătate în glumă, Nick Fuentes promitea să inverseze programul politic feminist al partidelor de până acum, parodiind un slogan faimos: „De-acum înainte, va fi corpul tău, alegerea mea!”. Șocant și frust. O utopie a derulării înapoi a efectelor modernității, care face vâlvă online, fără perspective realiste.

Dar trimiterile ironice la „incels” au fost abuzate de stânga pentru a caricaturiza un curent, care nu se reducea nici pe departe la așa ceva. Era doar o tactică de reducere la tăcere și discreditare.

cenzura dejucată

Extrema dreaptă americană nu avea o platformă unică sau lideri recunoscuți. Fiind alungată prioritar de pe noile rețele sociale, se regrupa în mici comunități virtuale. Cu totul remarcabilă a fost prezența online a lui Andrew Anglin, ziarist amator, cu un talent literar fără rival în presa actuală. E capabil să analizeze într-o perspectivă originală fenomene geopolitice complexe și să le distileze în explicații sintetice, obsedante. Umorul negru îi permitea să se miște între comentariul serios, meta-limbaj, sarcasm și absurd cu naturalețe. Cel puțin în perioada de glorie, când își transformase site-ul într-un flux zilnic de știri comentate umoristic.

Stilul lui comic avea același gen de iconoclasm permis în stand-up pentru teme ca religia și bunele moravuri. Doar că era rezervat unor glume cu evrei, negri și femei, care n-au fost primite cu aceeași îngăduință de establishment. E drept că sărea calul împletind gânduri profunde cu fantezii grotești. În plus, adunase o armată de fani, care se comportau ca trolli în războaie online cu adversarii.

Daily Stormer ar fi putut depăși lejer Daily Wire al lui Ben Shapiro, sau Babylon Bee, The Onion sau Vice, iar autorul său ar fi devenit milionar. În schimb, a fost zdrobit de justiție, care a făcut din Anglin poate omul cel mai cenzurat de pe internet. În vara lui 2017, e condamnat în lipsă la plata unor amenzi colosale, de circa 15 milioane de dolari. Cititorii lui o hărțuiseră cu mesaje pe o femeie supra-ponderală dintr-o știre, pe care o comentase. Episodul l-a transformat într-un fugar pe glob, fără cont bancar, mai multe versiuni ale site-ului fiind blocate de autoritățile din diverse țări. A ajuns pe o listă neagră a FBI, linkurile către site-ul său fiind blocate automat inclusiv în mesageria privată a rețelelor sociale.

Chiar dacă sistemul nu a râs la glumele lui, reușita lui Anglin a funcționat ca model și sursă de inspirație pentru Nick Fuentes și armata lui de groyperi. Arma umorului în strecurarea unor idei a mai fost încercată și de alți oameni de show, ca Sam Hyde, care s-a descurcat mai bine să supraviețuiască pe YouTube.

dezastrul de la Charlottesville

Tot în vara lui 2017, adică la doar jumătate de an sub președinția lui Donald Trump, au mai avut loc două evenimente semnificative. E vorba de mitingul de „unire a dreptei” și de demisia lui Steve Bannon de la Casa Albă, după acel fiasco.

Mediul online al dreptei extreme a fost mereu bântuit de suspiciunea că există agenți infiltrați ai seriviciilor secrete. Unii cu misiune de a incita la atitudini radicale, chiar violente, pentru a fi monitorizat fenomenul sau pentru a sluji ca pretext al unei intervenții în forță. Cam cum e la noi acuza despre „securiști” infiltrați, e la ei cea cu „fed”, turnătorii și agenții FBI. În ambele cazuri e imposibil de dovedit pe deplin, poate fi o strategie de defăimare. Dar sunt unii despre care se zvonește mai des decât de alții.

Mitingul din august 2017 era stârnit de ofensiva stângii contra simbolurilor sudiste, cu demolarea unor statui ale generalilor din Războiul Civil, care luptaseră de partea învinsă. Trebuia să adune toată crema noii drepte, încurajată de victoria recentă a lui Trump. În schimb, a fost eclipsat de o contra-manifestație agresivă și de imaginile șocante cu câțiva participanți, veniți în uniforme brune cu swastici. Un incident în afara mitingului, în care un participant a intrat cu mașina în contra-manifestanți, după ce fusese luat în vizor de ei, a pus capac întregii afaceri.

Presa a prezentat cu oroare mitingul ca o revărsare de violență. Imaginile cu tineri purtând torțe și scandând despre „sânge și pământ” au oferit exact ce aștepta CNN pentru a ilustra oroarea venirii la putere a „rasistului” Trump.

Între liderii foarte popularizați ai Alt Right pe atunci era Richard Spencer. Un tip prezentabil, citit și sofisticat, căruia îi plăcea să șocheze cu salutul nazist și teorii rasiste. Despre el s-a spus cel mai des că e un agent federal sub acoperire. Are doi copii cu o rusoaică, de care a divorțat. După care a făcut o piruetă a convingerilor, devenind un susținător al Ucrainei în război. Și-a îndemnat urmăritorii să voteze pentru Kamala Harris, potrivit unei teorii întortocheate despre beneficiile pe care le-ar aduce prima femeie de culoare președinte pentru mișcarea anti-sistem. A fost părăsit de majoritatea suporterilor, dar pare că preferă elitismul și citatele filosofice, decât să inspire o mișcare de masă. Alți foști lideri alt right au trebuit chiar să urmeze un fel de cursuri de reeducare și să filmeze materiale de repudiere a vechilor idei.

„insurecția”

Compromiterea mișcării ultra-naționaliste a însemnat că Trump a revenit pentru restul mandatului pe făgașul bătătorit al centrului. Casa Albă a rămas sub controlul „mlaștinei” de interese subterane din Washington, cu o echipă neconvingătoare de bătrâni din sistem.

Pierderea alegerilor a venit după toată nebunia Covid și BLM. Dacă a câștigat sau nu Biden alegerile la urne e greu de spus. Cei care au refuzat să creadă s-au adunat pentru un miting gigantic în capitală. O parte din ei au pătruns în clădirea Capitoliului, după unele filmări, chiar cu sprijinul pazei. Din nou, au fost multe suspiciuni despre agenți federali infiltrați și personaje bizare, ca șamanul stegar cu coarne de bivol pe cap.

Unii s-au ales cu pedepse grele de închisoare, care au ținut până la revenirea lui Trump la Casa Albă. America avea oficial deținuți politici dintre susținătorii partidului de opoziție. Se putea vorbi deja de un regim, care persecută cu duritate abaterile de la linia politică „liberală”. Timp în care această linie aluneca tot mai rapid în prăpastia woke a iraționalului.

Agonia celor patru ani cu Biden acumula multă nemulțumire, dar disidența nu avea încă o platformă suficientă până în octombrie 2022, când Elon Musk a cumpărat Twitter. Spectacolul avea să repornească din nou.

(va urma)