Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
O decizie de foarte mare importanță, venită „ca din senin”. Dar în ton cu marea tranziție, pe care o trăim la vedere din 2020 – respectiv, de la statele naționale, către o nouă ordine politică încă neclară. Dar care să corespundă realității că economia planetei demult și-a mutat centrul de greutate în paradisurile fiscale, situate juridic în afara granițelor oficiale.
Pe scurt: ca să poată funcționa pe teritoriul Uniunii Europene, firmele trebuie să își declare acționariatul. Sunt diverse forme de organizare, de la SRL (societăți cu răspundere limitată), SA (societăți pe acțiuni, cotate sau nu la bursă), holdinguri, fundații (care pot derula unele activități comerciale sau pot deține firme), fonduri de investiții și altele. Unele firme pot deține alte firme, pot avea subsidiare în alte țări. Dar, în esență, trebuie să poată duce la un proprietar sau un grup de acționari.
Dacă firma e locală, datele ar trebui să se găsească la Registrul Comerțului. Printr-o serie de acorduri, care facilitează globalizarea, se permite ca firme străine să activeze și „să facă pui” în altă țară. Caz în care, urmărirea firului către proprietari se complică, dar nu e chiar imposibilă. Ceva mai complicate sunt firmele înregistrate în teritorii speciale ale unor state, așa numitele jurisdicții offshore sau cu statut de paradis fiscal. Orice, de la Bahamas, Panama, Delaware, Cipru, Insulele Virgine Britanice șamd. Acelea sunt cu intenție create să ascundă identitatea proprietarilor și să le protejeze de fiscalitatea țărilor unde activează.
Totuși, UE pusese la punct niște reglementări, care să dea sentimentul publicului că vrea să lupte cu acest flagel. Instituise niște registre în toate țările membre, la care se putea apela, după niște proceduri locale, după același principiu cu legea care garantează accesul la informații de interes public. Unele țări percepeau o taxă modică, în altele trebuia să mai aștepți…. Dar, în principiu, orice particular putea face o cerere și afla din fiecare țară acționariatul. Pentru schemele mai complicate, putea merge din țară în țară, până afla.
Ei bine, zilele trecute, Curtea Europeană de Justiție a decis practic să închidă aceste registre pentru omul de rând. Restricția nu afectează instituții, cum ar fi DNA sau ANAF. Dar blochează anchete de presă, care puteau aduce dezvăluiri importante opiniei publice. De pildă, la noi, a fost cazul cu unele televiziuni, care au proprietar oficial căsuțe poștale sau acțiuni la purtător. Și care erau manevrate de unii moguli via Cipru. Sau cum a fost cazul cu firme care câștigau contracte de asfaltări, având chiar politicieni prin acționari anonimi.
Culmea, răsturnarea de situație a pornit de la speța unor oligarhi ruși, a căror avere a fost expusă. (Ai fi crezut că și legile proprietății s-au suspendat în UE în cazul lor.) După ce datele din registru au fost consultate și prezentate publicului, milionarii au dat în judecată instituția la un tribunal din Luxemburg. Ei s-au plâns că divulgarea identității lor îi poate expune la răpiri, atacuri și alte daune.
Tribunalul din Luxemburg s-a adresat cu o cerere pentru îndrumări de la ECJ (Curtea Europeană de Justiție). Care a decis că darea în vileag a acționarilor le încalcă dreptul la viață privată și protecția datelor private. Și că nu aduce suficiente beneficii societății. Iar decizia ei devine reper pentru toate țările membre. (Noi oricum ne-am predat și am acceptat că de-acum încolo ținem cont de ce ne cere UE, nu de constituție…)
Altă sursă notează că accesul s-a întrerupt deja „temporar” în Luxemburg și Olanda. Dar nu precizează ce ar face să înceteze această stare „temporară” de lucruri.
Victor Grigore
