Să luăm în calcul și energia ca explicație
Trebuie să luăm în calcul toate variantele și să le revizuim când apar date noi. Așadar, avem repetiția generală Event 201 și convingerea că toată operațiunea e tranziția spre societatea controlului. Tranziție, care oricum ar fi avut loc, indiferent de pretext. Sigur, e și varianta că n-a fost nimic pregătit, nu există scenariu unic, desfășurător de care se țin toate guvernele, că sunt reacții hotărâte la nivel local din dorința de a salva cât mai mulți bătrâni, obezi și diabetici. Trebuie multă credință s-o mai crezi p-asta dar, mă rog, e o variantă.
Avem și motivul tehnologic, oferit chiar de ei: a patra revoluție industrială. Nu e de ignorat, dar e mai mult de context: facem asta acum, că acum avem cu ce.
Dar rămâne marea întrebare: de ce acum, de ce cu așa grabă? Deocamdată, favorita mea rămâne explicația economică, pe care am dat-o din martie-aprilie 2020. Demolarea controlată a imperiului american și sferei lui de dominație europeană și anglofonă, pentru a fi înlocuit și la vedere cu forța deja dominantă. Respectiv, imperiul delocalizat al lumii offshore. Urgența, în acest caz, ar fi dată de aceea că imperiul speculatorilor financiari și-a atins limitele creșterii, manifestate prin criza bancară din 2007 și criza repo din toamna lui 2019.
Ținta acestei tranziții ar fi în principal o resetare monetară, prin trecerea la banii digitali, sistem care să înlocuiască fără un nou război acordul de la Bretton Woods și supremația dolarului.
O variantă înrudită cu această explicație geopolitică ar fi transferul de putere de la SUA la China, tranziție făcută cu participarea suprastructurii din Occident, care își negociază salvarea. Nu înclin spre varianta asta, dar nici nu o exclud. În favoarea ei e că societățile liberale încep să semene cu forma de planificare și control din China, prin adoptarea scorului social.
Ea nici nu o exclude total pe prima, întrucât marea finanță transnațională are antecedente în instigarea sau profitarea de pe urma unor mari conflagrații. Versiunea în care guvernul mondial apare ca soluție salvatoarea după un mare război e înspăimântătoare dar nu ilogică.
Ipoteza motivației economice mai poate fi denumită și criza datoriilor. Tot o manifestare a limitelor creșterii.
Dar, recent, apar știri despre crize energetice. Unele par orchestrate (cea de benzină de la englezi, conflictul comercial în privința gazului dintre ruși și europeni). Altele, cum e oprirea curentului în Liban câteva zile, după terminarea stocurilor strategice în două centrale mari ale țării, sunt manifestări ale crizei financiare. Libanul a fost prima țară care a intrat în incapacitate de plată chiar la începutul lui 2020, moneda i s-a prăbușit cu 90%, au avut panici bancare.
Deci deocamdată nu contrazice teoria explicației monetare. Cele mai lovite sunt țările împrumutate în dolari. Pe măsură ce dolarul face implozie, Imperiul muribund își exportă inflația, iar cei mai vulnerabili nu găsesc dolari să returneze împrumuturile, pentru că aceștia se concentrează spre activele cu riscuri mai mici, cum ar fi obligațiunile emise chiar de trezoreria americană sau spre bula bursieră. De asemenea, penuriile, disfuncțiile în lanțul de producție, pot fi orchestrate dar și autentice, ca manifestări ale inflației.
(Cozile din anii 80 de la noi ascundeau pierderea puterii reale de cumpărare a leului. El era oficial cotat la fel de bine, prețurile erau la fel de mici, dar putea cumpăra mai puțin. Când prețul a fost lăsat să urmeze cererea, a explodat până când s-a produs sărăcirea populației și supra-abundența de marfă oferită.)
Totuși, motivul energiei apare suficient de des ca să merite luat în calcul ca declanșator. Poate plutocrații planetei știau lucruri pe care noi nu le știm despre resursele de petrol și gaze. Poate de asta și insistă atât să bată toba cu încălzirea globală.
La începutul lui aprilie 2020, petrolul a atins o minimă de 20 de dolari, pe care nu o mai atinsese în ultimii 20 de ani. Acum, a revenit la 80 de dolari. Nu a mai fost atât de sus din 2018. Dar precedentul record istoric (at tuturor timpurilor) s-a înregistrat chiar în 2008, tot după o criză financiară: 140 de dolari.
(evoluția prețului petrolului, CNBC)
În ce privește gazul natural, situația e ceva mai complicată, în funcție de regiune. Europa se află într-o poziție vulnerabilă, pentru că depinde de gazul rusesc în proporție de 40% la nivelul UE. Cu unele țări total dependente ca Finlanda și Lituania cu 90%, altele, mai puțin, sub 10%, cum e cazul României. De altfel, uniunea are o dependență și de alte produse energetice ale rușilor: petrol, 26% și cărbune
Neavând o piață la fel de concurențială, nu putem trage concluzii în privința prețului la gaz, care poate fi speculativ. Dar mișcările lui nu au fost la fel de dramatice. În Europa, a avut un vârf de 11 dolari pentru milionul de BTU în 2013. Pandemia l-a găsit pe la 5 dolari, de unde a tot crescut la 22 de dolari în prezent. Așadar, tot o creștere de patru ori, ca la petrol, deși anterior cele două mărfuri au evoluat diferit.
Energia trebuie luată în calcul pentru că e punctul de întâlnire cu realitatea, limitată fizic, a economiei financiare, care are un caracter speculativ fără opreliști.
