Mintia: saga celei mai mari centrale din UE mai suportă o amânare

Investiția în cea mai mare centrală pe gaz din Uniunea Europeană, de lângă Deva, se amână. Iordanianul Ahmad Ismail Saleh, la care a ajuns termocentrala Mintia, cere mutarea termenului la sfârșitul anului viitor. În contractul de privatizare promisese că e gata la sfârșitul anului curent, dar aparent nu banii ar fi problema, ci împotmolirea birocratică, în autorizații de mediu și construire. Irdanianul invocă și că are dificultăți în primirea vizelor muncitorilor străini. Pentru că… de ce-ar lucra cu români?

Epopeea acestui proiect e ilustrativă. Pe vremuri, România putea concepe și realiza un sistem energetico-industrial integrat cu specialiști formați în școlile proprii. Ba îi rămâneau unii excedentari, pe care îi detașa în lumea arabă să construiască industria petro-chimică în Irak, Siria sau Libia, de la care ne rămăseseră de încasat în 89 creanțe de miliarde de dolari. Acum își ia materia primă din import și nu mai poate fără patroni și salariați aduși din cele mai pârlite țări să atingă „normele europene” ale energiei verzi. Să depănăm din firul poveștii.

În 1968, Nicolae Ceaușescu ține celebrul discurs de la balcon, în care condamna intervenția sovietică în Cehoslovacia, de răsturnare a unui guvern neascultător. În același an începe construcția centralei de la Mintia, care transforma în curent electric cărbunele extras din Valea Jiului, adus de linia directă de tren. Pentru răcire, folosea apa din Mureș; cursul e deviat și construit un baraj. Partea mai bună din cărbune mergea în combinatele siderurgice, tot ansamblul fiind gândit să susțină industrializarea Ardealului.

Pentru a reduce poluarea inerentă arderii huilei, e construit în același an un turn de 220 de metri, cea mai înaltă construcție industrială din țară, de atunci. E înălțat în doar două luni. Centrala ardea 500 de tone de cărbune pe oră. Până în 1971 sunt date în funcțiune 4 grupuri ale centralei. În 1977, încă unul și în 1980 grupul 6, care o duce la 1.300 de MW.

Undeva în preajma anului 1989, Ceaușescu vorbește la un alt miting propagandistic. (De astă dată, erau mase de muncitori aduși cu forța de partid cu tablouri ale celor doi soți. Românii erau deja plictisiți să ia parte la cultul personalității, în condiții de trai care deveniseră sumbre, într-o țară tot mai izolată. Nu mai era entuziasmul sincer al aplaudării declarări independenței din 68, ci o corvoadă impusă de partid.) Dar cu acea ocazie, Ceaușescu se referă și la reformele discutate în alte țări comuniste din jur:

„Doresc să le spun unor cercuri de peste hotare, care încearcă să minimalizeze realitițili (sic) socialismului (…) că nu poate exista cale de întoarcere. Că nu se poate pune în niciun fel problema ca minunatele construcții industriale, agricole, sociale, să fie privatizate. Ca să folosesc expresia care a devenit la modă astăzi. Care înseamnă, de fapt, întoarcerea la capitalism. Pentru România, capitalismul a apus pentru totdeauna!”

Câteva momente mai târziu, dictatorul făcea și o dezvăluire subtilă despre momentul rupturii de internaționalismul comunist. (În subtext erau probabil și celebrele Sov-Rom-uri, asocieri păguboase cu parteneri din URSS, care drenau resurse ale țării.)

„În 1965 am pus capăt unor concepții vechi, dogmatice, conservatoare, rigide, care se dovediseră, de fapt, anti-naționale. (Am pus capăt) concepției modelului unic în construcția socialismului. și am pornit pe calea realizării socialismului (…) în condițiunile și realitățile României.”

@video.wasteland Nicolae Ceaușescu si privatizarea #ceausescu #comunism #ultimulbal ♬ sunet original – Video Wasteland

Dar, în 1989, „răchita face micșunele” și România se întoarce la capitalism. Noul premier Petre Roman deplânge industria moștenită ca un morman de fiare vechi. Partidul lui rupt din FSN intră și în coaliția CDR după 1996, în guvernul Ciorbea. Ministrul PD Radu Berceanu începe închiderea minelor din Valea Jiului. La acea dată, motivul invocat n-a fost cel ecologic, ci ineficiența. Berceanu spunea că minerii coboară în subteran cu 1 leu și se întorc la suprafață cu mai puțin, pentru că minele produc pierderi.

Ulterior, o serie succesivă de guverne încearcă reorganizarea centralei, prin punere împreună cu minele sau cu alți producători de energie hidro și eoliană. Între timp, se cereau reforme pentru aderarea la UE, care vine cu politici stricte de mediu. În 2005 UE lansează creditele de carbon, o taxă pentru tona de CO2 emis de poluatori. Iar în 2007, România devine membră. Parafrazându-l pe defunctul dictator, se alinia la noi dogme, care se dovedesc pe alocuri anti-naționale.

În 2011, guvernul Emil Boc pune împreună minele rămase cu centralele Mintia și Paroșeni. Doar cea de la Mintia arsese peste 117 milioane de tone de cărbune până atunci. Dar începe să îl importe prin firme din Elveția, Ungaria și Statele Unite. Cel puțin nominal, din țări fără resurse sau boboc din punct de vedere ecologic. În firma din Ungaria apare Gruia Stoica, patronul Grampet, firmă de transport feroviar.

Din 2016 sunt înaintate mai multe cereri de insolvență pentru Mintia. În paralel, ambițiile ecologice ale Uniunii Europene devin tot mai ambițioase. Își propune să reducă până în 2030 emisiile de carbon cu 55% față de 1990 și să folosească peste 40% energie regenerabilă. Iar până în 2050, UE își propună să devină primul continent „neutru pentru climă”. Adică să absoarbă din atmosferă mai mult CO2 decât emite prin politicle „zero carbon”.

În 2019 e pronunțată hotărârea definitivă de intrare în insolvență a Mintia. În 2021, salariații sunt disponibilizați, termocentrala nu mai asigura nici căldura pentru orașul Deva.

Centrala Mintia e scoasă la vânzare de lichidatorul judiciar. Se ocupă firma de lichidatori, care a gestionat și activele: Romaero (cândva producătorul Rombac, primul avion cu reacție de pasageri făcut în România), Compania Națională a Uraniului (furnizoare de reactiv pentru Cernavodă), Compania Națională a Huilei (care includea minele din Valea Jiului, ajunsă cel mai mare datornic la buget), Combinatele de îngrășăminte din Victoria și Slobozia (care transformau gazul metan, ambele trecute prin imperiul agro-chimic al lui Ioan Niculae).

Astfel Mintia ajunge la firma iordanianului Ismail Saleh pentru 91 milioane de euro. În Mass Energy Global Rom SRL sunt asociați trei iordanieni, un irakian și alt arab din Qatar. Firma înființată în 1994 la noi își are majoritatea afacerilor în zona kurdă a Irakului, unde sunt și cele mai mari zăcăminte de petrol ale țării. (În acea regiune, apropiată de Mosul, românii au construit sonde de petrol pe vremea lui Saddam Hussein.) Investiția în Mintia ar fi de 1,4 miliarde de euro.

Ministerul Energiei, condus de Virgil Popescu și ulterior de Sebastian Burduja pune condiția trecerii centralei de la cărbune la gaz. Arabii urmează să ducă Mintia la o capacitate instalată de 1,7 GW. Potrivit unul secretar de stat citat de Profit.ro, cele două turbine pe gaz ar trebui să atingă peste 1.000 de MW în octombrie acest an și capacitatea scontată în 2027.

Doar că din 2022, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia, UE are și un alt război decât cel climatic. Așa că își propune în paralel și decuplarea de la gazul rusesc. Iar momentan și varianta gazului din Qatar e periclitată pentru Europa de celălalt război. Când va fi gata, centrala de la Mintia va deveni cel mai mare utilizator de gaz din România, urmând să producă tot atâta energie cât centrala de la Cernavodă. (Centrala nucleară începută în anii 80 și finalizată după Revoluție produce o cincime din curentul României, cu o tehnologie canadiană.)

Centrala din Deva va consuma 2,5 miliarde de metri cubi de gaze. Pentru ea, Transgaz a construit o conductă de 56 de km, cu un preț de circa 60 de milioane de euro. În acel flux ar putea intra și gazele din platoul Mării Negre.

Curentul electric produs va intra în circuitul dictat de bursele interconectate la nivel european. Care produce rezultate stranii, cum sunt cele subliniate de publicația sibiană Turnul sfatului. România s-a blindat cu surse de energie regenerabilă, dar stă mai prost la capacități de stocare. Așa că vinde energie Bulgariei cu 50 de euro la prânz și o cumpără seara la un preț de 5 ori mai mare. Bugetul a cheltuit 33 de milioane de euro pe importuri de energie din Bulgaria și a exportat de 5 milioane, în ciuda capacităților superioare de producție.

Diferența o fac bateriile de 2 GW din Bulgaria, cu putere de 8 GW/h, pe care vor să o crească la 10. În timp ce România are doar 0,6 GW în baterii, cu capacitate de 1 GWh.

Energia tot mai scumpă are impact în toată economia și în facturile casnice. Datele zilei arată că ne afundăm în recesiune, cu al treilea trimestru consecutiv de scădere economică. Iar inflația oficială e de aproape 11%, față de luna corespondentă din 2025.