Criza se adâncește și pentru români

Sunt semnale tot mai numeroase pentru o adâncire a crizei, care ne afectează tot mai mult. Carburantul își continuă scumpirea, deja motorina a trecut de 9 lei pe litru, la unele stații. Blocarea fluxurilor de petrol din Golful Persic scumpește îngrășămintele și prefigurează o criză alimentară. Mai multe companii importante anunță concedieri în masă. Culmea, între ele se numără și cel mai mare producător de îngrășăminte din țară, care ar fi putut profita de această oportunitate.

Înainte de a enumera câteva din aceste știri, o subliniere de context. Criza mondială ne găsește deja într-o situație precară, după mai mult de un an de austeritate fără efectul scontat, în timpul căreia îndatorarea publică a crescut la 228 de miliarde de euro. La sfârșitul anului trecut, datoria națională a depășit 60% din PIB și a crescut de trei ori în ultimii 5 ani.

cum a crescut datoria

La 1 ianuarie 2020, datoria era de 372 md. lei (35% din PIB-ul de atunci), iar la 31 decembrie 2025, ajunsese la 1.140 md. lei. Radu Soviani consemnează și câteva contra-performanțe ale guvernărilor iresponsabile ale coaliției zise pro-europene PSD, PNL, UDMR, USR (care a avut și o perioadă de absență din guvern). „Cincinalul” a început în forță cu operațiunea pandemică, sub guvernele liberale Ludovic Orban, Florin Cîțu și Nicolae Ciucă.

La începutul lui decembrie 2020, Ludovic Orban părăsea Palatul Victoria, după anul nebun, în care românii fuseseră luni de zile arestați la domiciliu, cu declarație scrisă și orar de ieșire pe stradă. Datoriile acumulate în 11 luni ale acelui an le depășeau pe cele făcute în primii 19 ani de după Revoluție. Și nu erau nici măcar ieftine, în condițiile în care în Vestul Europei dobânzile erau spre zero. Același analist economic nota că România se împrumuta în același an la dobânzi de 75 de ori mai mari decât Austria. Pur și simplu băncile internaționale luau banii ieftini dintr-o parte și îi parcau în afacerea noastră de succes. La plecarea lui Orban, datoriile ajunseseră la 498 md. lei. (Adăugate: 126 md. lei)

Ministrul de Finanțe fusese „magicul” Florin Câțu. Deci era logic să fie promovat direct prim-ministru, după uzura celui prins la un pahar de whiskey cu colegii, când românii erau isterizați să fugă unii de alții, să dea noroc cu cotul și să atingă cu mănuși butonul de la lift. A fost ca trecerea de la whiskey la marijuana. Era și anul marii vaccinări, injecții cumpărate cu un miliard de euro, la indicațiile Ursulei von der Leyen. Și parțial aruncate, spre binele românilor. La sfârșitul lui 2021 și al guvernării lui Cîțu, datoria se apropia de 50% din PIB, 577 md. lei. (Adăugate: 79 md. lei)

Urma un an și jumătate de guvernare a generalului Nicolae Ciucă, parcă ales premonitoriu pentru războiul din Ucraina, care a început la câteva luni după instalare. De aici încolo, apăreau noi cheltuieli secretizate pentru susținerea neoficială a frontului. Ajutoare civile și militare pentru Ucraina și refugiați, câte ceva și pentru Moldova, cheltuieli tot mai mari pentru înarmare, scumpiri ale energiei pentru decuplarea Europei de la exporturile din Rusia și o inflație globală absorbită de un curs leu-euro păstrat aproape intact. După retragerea la vatră a lui Ciucă spre bine-meritata pensie specială, datoria era la 736 md. lei, în vara lui 2023. (Adăugate: 159 md. lei)

Pentru aproape doi ani, ștafeta era preluată de pesedistul Marcel Ciolacu. A continuat aceleași politici dezastruoase, cu suplimentul că avea de împărțit și pentru câștigarea multiplelor runde de alegeri din 2024. Nici măcar asta n-a funcționat conform planului. „Comasații” PSD-PNL au pierdut răsunător localele în fața lui Nicușor Dan și au apăsat butonul de panică al dictaturii la prezidențiale. Deceniul Klaus Iohannis se încheia în lehamite, la fel și bruma de democrație. La începutul lui mai, când Ciolacu preda cheile covrigăriei, datoria României trecuse pragul de o mie, mai precis 1013 md. lei și 56% din PIB. (Adăugate: 277 md. lei.) Ciolacu adăugase aproape cât Ciucă și Orban împreună, în tot cazul, mai mult decât onompatopeicii Ciucă – Cîțu.

Din vara lui 2025 începea austeritatea sumbră a lui Ilie Bolojan. După aproape un an de taxe crescute, tăieri de la amărâți și noi achiziții pentru înarmare, când tragi linie, constați că datoriile au continuat să crească. Tot s-au mai adăugat 127 md, lei, adică 25 de miliarde de euro. Și cum creșterea economică a fost și ea frânată de taxe și incertitudine, a crescut și proporția datoriei din PIB cu peste patru procente, depășind pragul de 60%. (Am făcut anul trecut un scurt istoric al datoriilor de dinainte de 1989, din care vedem contrastul între cum s-au folosit atunci fondurile împrumutate și cum s-au consumat în ultimii ani, fără să știm pe ce.)

situația salariilor

Alt aspect important, care ne arată că intrăm vlăguiți în criza mondială, e preponderența salariilor mici. Statistic, lucrurile arată frumos, cu o creștere a salariului mediu net la 1.200 euro, mai ales în câteva din marile orașe. În capitală, unde sunt 22% din angajații României, salariul mediu e cel mai mare, la 1.423 euro net. Zece județe reușesc să treacă pragul de 1.000 de euro. Timiș a urcat pe locul secund, cu 1.371 euro net, devansând Clujul (1.354).

Dar tabloul e înșelător, pentru că media statistică nu ține cont de marea polarizare. Chiar și crescut, salariul minim net e de doar 540 de euro. Majoritatea salariaților din România câștigă sub 820 de euro. Salariul median, care ia în calcul unde se află cele mai multe câștiguri, nu doar media lor, pictează o altă imagine.

Analiza făcută de Confederația Concordia, se arată că o treime din salariați sunt sub plafonul de 2700 lei (540 euro), care va deveni noul minim în viitorul buget. Alt sfert între 2700 de lei și 4.100 (820 euro) net. Deci sub acest barem sunt 58% din angajați.

(sursa grafic: CPC, Ministerul Muncii, via Cotidianul)

„În jur de 165.000 de români câștigă peste 3.000 de euro net în mână, în timp ce 2,6 milioane de români au un salariu mai mic de 3.000 de lei în mână. Asta ne arată că „românul mediu” câștigă, de fapt, mai puțin decât salariul mediu, iar „clasa de mijloc” din România este mai mult o clasă a micilor afaceriști și a angajaților cu salarii foarte mari raportate la realitatea din piață.” (Iulian Lolea, Concordia)

concedieri în masă

Așadar, să spicuim doar câteva din semnele crizei, care ne găsește nepregătiți, spre deosebire de exuberanța din 2007, când „economia duduia” și premierul Tăriceanu ne sfătuia să profităm de ieftinirea imobiliarelor în SUA.

Sindicatul uzinelor Dacia anunță 1.200 de concedieri, în condițiile în care noul model Striker se va produce în Turcia, iar cel electric se va face în Slovenia. Înseamnă 1 din 10 angajați. Mai ținem minte cum ni se explicau avantajele înstrăinării fabricii către francezii de la Renault. E drept, producția a crescut spectaculos, e unul din cele mai vândute autoturisme din Europa și sincronizat ca design și dotări cu modelele occidentale și asiatice. 90% din producția de la Mioveni merge la export. Dar bătrâna fabrică e treptat abandonată pentru unitățile de producție ale Dacia Renault din Turcia, Maroc, Brazilia și China.

Problemele industriei auto din Europa ajung cu un decalaj de circa un an și la noi. Nu sunt singurele ecouri care ne vor veni dinspre Germania, țară de care suntem dependenți ca mare parte din UE. Dezindustrializarea uniunii, în frunte cu locomotiva germană, e dictată de sistarea surselor de energie ieftină, politicile ecologiste fanatice și normele de poluare aferente. Acum Germania se reorientează spre industria militară.

2500 de angajați sunt trimiși în șomaj și de Azomureș. E cel mai mare producător de îngrășăminte chimice rămas în România, deși nu ne mai aparține demult. Posibila lui închidere e cauzată de scumpirea gazului, principala materie primă. Romgaz e în discuții pentru cumpărarea uzinei. O soluție mai logică decât promisiunea direcționării gazelor din Marea Neagră spre Ungaria sau depozitele din Ucraina.

Azomureș și-a mai sistat activitatea și în decembrie 2023, în urma creșterii cu 40% a prețului gazului, după sancțiunile impuse de UE Rusiei. Azomureș a fost cumpărată de Ameropa Holding, înregistrată în Elveția de afaceristul Andreas Zivy. Concernul e și unul din marii comercianți de cereale, deține Comcereal, cu silozuri în zona portului Constanța.

Patronul Ameropa, Andreas Zivy, a fost acționar în cea mai mare firmă petrochimică din Rusia și în 2014 a fost condamnat în lipsă la 9 ani de închisoare, pentru fraudă în grup organizat. La fel ca oligarhul Mihail Hodorkovski, refugiat în Elveția, a avut susținere internațională. Rise Project acuza Azomureș că se aprovizionează cu gaz de la o firmă offshore înregistrată în Cipru, care nu face decât să revândă producția Gazprom, încasând 1 milion de euro pe zi.

Bolojan urlă după taxe de la contribuabilii români, că de multinaționale n-are voie să se atingă. Între timp, până și producția fermierilor români e trecută prin firme off-shore, înainte de a ajunge pe rafturile supermarketurilor, scumpită de 4-5 ori.

dobânzi în creștere, imobiliare în scădere

Dobânzile la care se împrumută România cresc ușor, depășind cota de 7%. În estul Europei, la titlurile pe 10 ani, Cehia se împrumută cu aproape 5%, Polonia cu 5,8, România cu 7,1 iar Ungaria cu 7,4%. Motiv pentru care Barclays recomandă investitorilor să vândă titlurile românești și să le cumpere pe cele ungurești. Te întrebi de unde mai găsim amatori chiar și așa, la o inflație așteptată să se mențină la 9-10% și anul viitor.

Bula imobiliară încă nu pocnește, ca în Dubai, dar cumpărătorii sunt în expectativă. În ianuarie, s-au vândut cu 21% mai puține apartamente. Sunt doar cinci județe, în care s-au vândut mai multe locuințe în primele două luni ale anului (Alba, Ialomița, Olt, Sălaj și Vâlcea). Dar sunt și altele – Constanța și Prahova – în care numărul vânzărilor a scăzut la jumătate, față de perioada echivalentă din anul precedent. În București, s-au vândut cu 18% mai puține apartamente la începutul de an 2026.

Chiar înainte de război, producția europeană intrase în declin și România era în fruntea acestei tendințe. Producția industrială a scăzut în România cu 3,3% în ianuarie, de două ori mai rău decât scăderea de 1,6%, media Uniunii Europene.