Trecerea spaniolilor pe la noi prin sat

Satul cel mare al ciobanului Bucur n-a mai fost gri pentru o zi, ci s-a îmbujorat în obraji îmbrăcat în roșu și alb. Au venit la noi în sat suporterii a două echipe pe care puțini știu să le deosebească, îmbrăcați la fel, ca să ne deruteze și mai mult.

Bucureștiul i-a primit pe turiștii spanioli ca orice sat: cu tarafuri de folcloriști, care i-au lăsat reci pe vizitatori, cu mici, pe care spaniolii n-au avut curaj să-i încerce și au preferat cârnăciorii și cu femei. Întrebarea „vă plac româncele” a fost reluată obsesiv de reporterii și reporterițele băștinașe. Spaniolii păreau mulțumiți de calitatea femeilor expuse dar, ciudat, microbiștii nu păreau deciși să se însoare cu femeile noastre, să pornească o nouă civilizație, cum a făcut Traian (cel născut în peninsula Iberică). Păi noi cu cine să pornim altă civilizație? Să vedeți că rămânem cu femeile nemeritate!

De pe scenă, Andreea Bănică, într-un fel de costum de baie, din care se ițeau poalele muntelui lui Venus, cu ciorapi de plasă și un aer de consumație obosită, le transmitea pupici tinerilor microbiști. Dansatoarele își mișcau fundulețele, nu se poate spune că nu își dădeau silința să arate ospitalitatea românească. Și totuși, madrilenii și bascii își vedeau de ale lor.

Am vaga bănuială că ne-am frecat mâinile degeaba și zecile de mii de spanioli n-au „spart” câte o mie de euro fiecare, cum ne așteptam, că în afară de bere și mâncare de fast-food, nu i-am văzut să consume, iar cei mai mulți nici măcar nu au dormit la vreun hotel din București. La ce ne-a folosit atunci o asemenea vizită? Păi ne-ar fi putut folosi, de pildă, dacă suporterii echipelor românești ar fi stat să ia notițe. Cum pot să bea la aceeași masă înainte de un meci crucial, suporteri de la cele două combatante, cum pot să se aplaude după meci, cum pot să vină toți îmbrăcați în tricourile clubului și să cânte fără măscări și agresivitate.

Ar mai fi putut să ia notițe și oamenii obișnuți, în privința civilizației europene a hispanicilor. E aceeași politețe și amabilitate, pe care am remarcat-o și când i-am văzut prima dată la ei acasă pe spanioli. Dar să nu ne amăgim, ca mine au mai trecut pe acolo milioane de români, unii chiar locuind și muncind un an sau mai mulți. Ați remarcat cumva un val de români schimbați în bine de experiența contactului cu nivelul de civilizație publică din Europa? Eu nu. E posibil ca „omul nou” creat de educația și presa comunistă să fie mai durabil și mai refractar la schimbare decât misteriosul popor basc, cel despre care nimeni nu știe când a apărut în Europa, de vreme ce toate popoarele, inclusiv latinii și maurii, ajunse la poalele Pirineilor au mărturisit că i-au găsit acolo. Cum ar veni, bascii ăștia sunt un fel de daci, mândri de limba și tradițiile lor, până în zilele noastre. La fel cum spaniolii sunt urmași ai vandalilor, cu „reputația” lor proverbială. Cum au pătruns buna cuviință și politețea în aceste nații, până în ultima fibră, în microbiștii cei mai tineri, chiar și după câteva pahare de bere, mi se pare un mister, la fel de mare ca acela al ieșirii celor două calități din român.

Nu e vorbă, nu erau tocmai genul de turiști pentru calitățile culturale ale Bucureștiului vechi. Nu știu dacă au remarcat că, renovate, clădirile Băncii Naționale, ale Muzeului de Istorie sau ale Bibliotecii Centrale Universitare arată superb, ca alte clădiri monumentale din epoca de dinainte de al doilea război mondial. Poate măcar vor povesti că sătenii din București nu i-au agresat și nu i-au jecmănit prea mult pe principiul: „doar o dată e finala” și „lasă că pentru ei e ieftin”.