Peste drum de clădirea Universității, în spatele statuilor, a început să se extindă Centrul Vechi. (În sensul consumerist actual de terase animate.) Erau pline ochi de tineri fără măști, relaxați, care nu se temeau să se atingă. La fel în multe alte terase, unde virusul nu intră. Parcurile, pline la refuz. (Aici e drept, și mulți proști fanatici, ieșiți la aer curat prin cârpă murdară. Dar și mulți încă nedespuiați de simțul ridicolului.)
Acești oameni mă nedumeresc. Nu vreau să-i ironizez, nu arunc asupra lor eșecul relativ al protestelor. Chiar încerc să îi înțeleg. Deci unii se aflau la o stradă de miting. E dincolo de orice dubiu că ei nu cred versiunea oficială. („Nu o cumpără”, zic americanii.) Nici cu infecția ucigașă, nici cu două măști, nici cu indicele de infectare. E clar că sunt la alt nivel de înțelegere decât crizații. Și totuși…
De ce, odată conștientizând dimensiunea minciunii, sunt indiferenți față de ea și acceptă ipocrizia legiferată? Nu poți să crezi că nu îi afectează. Probabil cred că se va termina de la sine, că e doar încă una din „prostiile” pentru care se ceartă parlamentarii. Nu înțeleg cum poate un om să nu resimtă valoarea simbolică a botniței, odată ce dovedește că e conștient de inutilitatea ei!? Să n-o simtă ca o umilință, ceva absurd…
Genul ăsta de om e clar că e mai deștept ca mine, întrucât adaptabilitatea e măsura inteligenței. Ei se adaptează la orice. Trebuie să purtăm o cârpă? O purtăm. Nu mai trebuie? N-o mai purtăm. Trebuie să ne înțepăm? E gratis? Super. Trebuie să ne facem pașaport, pe care să-l instalăm în telefon? Marfă, că nu-l mai printezi. Nu putem ieși seara în week-end? Nasol, mâncăm acasă. Putem ieși luni? A, mergem toți!
Mi-am pus problema dacă atitudinea asta indiferentă, dar pragmatică și pozitivă, nu e mai bună pentru țară decât agitația noastră. (Ăștia, care avem cel mai antipatic hobby – politica.) În ei sunt generații după generații de români, care au sărbătorit 1 Mai la grătar, indiferent de regim, când Europa făcea mitinguri sindicale. Cu grija tranșării porcului, în loc de Crăciun, cu șprițul și berea s-au prelins prin istorie, de când le-a tăiat Burebista viile, până la Starbucks. Serios: e posibil ca ei să aibă dreptate.