Idei de muzee pentru București

Titlul de mai sus a stat în Drafts de luna trecută, așa că, atunci când l-am auzit pe Prigoană vorbind despre ceva asemănător, m-am gândit dacă mai merită scris un asemenea articol. Diferența dintre un demagog și un visător e că doar unul e dezinteresat, iar politicianul redevine realist după ce se termină campania. Nu cred că o să votez cu Prigoană, chiar dacă am fost uimit să aud de la el ce aveam de mult în minte, că sediul Ministerului Agriculturii e una din cele mai frumoase clădiri din oraș și ar trebui să fie muzeu. Așa e, doar că în cazul lui, ideea intră în seria panglicilor nerealizabile, lângă trăsnaia cu transformarea Casei Poporului în cazinou.

Și nu cred că o să votez nici cu Nicușor Dan, uite-așa! Mi se pare un candidat al hipsterilor, care uneori s-a opus construcțiilor noi doar de dragul de a se opune, și care vine pentru moment cu propuneri destul de vagi. Restul e PR. Eu votez cu Don Quijote!

Acum că am lămurit unde mă situez, să dăm liber fanteziilor, pentru împlinirea cărora nu știu să existe vreun politician. Deși avem 7 primari în oraș și un minister întreg al Turismului, nu știu să avem nici măcar o hartă turistică decentă a Capitalei, pe care să fie evidențiate trasee și clădiri de văzut, care eventual să se dea gratuit. Dacă nu au fost în stare să tipărească o foaie A3, față verso, să nu-i credeți când vorbesc de transformări din temelii ale orașului. Pentru asta ar fi nevoie de cineva cu altă mentalitate, care chiar să creadă că birocrații statului nu trebuie să mai lucreze în clădiri de patrimoniu. Și să judece problema pornind de la ce am putea avea de arătat și cum am putea arăta mai bine.

De pildă, Ateneul român e destul de greu de vizitat, dacă nu ai bilet la vreun concert. Ar putea găzdui o expoziție permanentă, poate de instrumente muzicale, pretext pentru un tur ghidat al clădirii, cam cum se face la Palau de Musica din Barcelona, unde filmul introductiv, proiectat pe un ecran retractil, e chiar la fel de memorabil ca sala însăși.

Palatul CEC ar putea fi scos din patrimoniul băncii cu același nume înainte de privatizare (dacă se mai face și aia). Să ne imaginăm acolo un muzeu Brâncuși, care ar avea nevoie de ceva investiții pentru achiziții, dar și-ar recupera banii din bilete în câțiva ani. De fapt, dacă s-au găsit sute de milioane pentru stadionul unor fotbaliști submediocri, s-ar putea găsi și câteva zeci, pentru prezentarea celui mai mare artist al nostru.

Din păcate, oportunitatea s-a pierdut la privatizarea BCR, vândută cu tot cu sediul de la Universitate. Bancherii, ca și funcționarii nu au nevoie de asemenea birouri, pot lucra chiar mai bine în blocuri noi, din sticlă, mai ieftine de construit pe metru pătrat și mai eficient compartimentate. Cu mai multă imaginație și îndrăzneală, putem vedea ministerele și agențiile guvernamentale în primul zgarie-nori din oraș, care ar fi chiar profitabil prin eliberarea și vânzarea actualelor locații la prețul zonei. Lângă sediul BCR (la statui) e fostul Palat al Creditului Industrial, actualmente folosit de mai mulți chiriași. Probabil că economia de piață va impune vânzarea clădirii către un hotelier de top, dacă nu se va degrada între timp, încât să nu mai merite efortul.

Dacă ar fi să duc fantezia până la capăt, ca om cu înclinații libertariene, mi-ar plăcea să văd și Banca Națională desființată sau măcar mutată din superba clădire renovată de pe Lipscani. Sediul BNR, fost bancă privată la origini, ar putea fi licitat de un lanț hotelier internațional cu prețuri care să acopere lejer o construcție modernă în alt loc, cu suprafețe utile comparabile. Problema e desigur de mentalitate: deși suntem conduși de populiști, poporul nu prea are voie nici să intre în cele mai frumoase clădiri ale țării, care sunt ocupate de instituții care țin cu tot dinadinsul să intimideze.

Unul din cele mai bune lucruri care s-au întâmplat acestui oraș în ultimii ani a fost renovarea Spitalului Colțea și a bisericii cu același nume din incintă. Gardul elegant și transparent din feronerie, fațada refăcută pun într-adevăr în valoare o clădire superbă. Nu ar fi frumos dacă acolo ar fi un muzeu al figurilor de ceară și al costumelor de epocă? Un loc unde turistul să se poată fotografia cu regi și regine sau cavaleri medievali. De ce nu, chiar un muzeul al regalității, că tot a devenit o modă printre hipsteri și socialiști să se declare monarhiști. Deși sunt pentru proprietate privată, cred că primii doi regi ai României meritau un muzeu, dar actualii purtători de sânge albastru nu meritau returnarea Palatului Elisabeta, pentru care mai au și tupeul să ceară plata chiriei și întreținerii de la buget. Din păcate, clădirea a devenit astfel inaccesibilă publicului, cum destul de greu accesibile sunt (doar cu programare) și Palatul Cotroceni și Palatul Parlamentului. Păi de-asta facem noi revoluții, tovarăși?

Un alt muzeu de care ar avea nevoie România ar fi un muzeu al zborului. Ar fi ceva unic în Europa. Părți din el există la năpăstuitul Muzeu al Tehnicii Dimitrie Leonida, din Parcul Carol și în Muzeul Militar. Poate la Băneasa s-ar putea amenaja un loc unde să ne putem mândri cu Aurel Vlaicu, Traian Vuia sau Henri Coandă, dar cu o concepție modernă, cu simulatoare de zbor și proiecții. Tot nepus în valoare e și Muzeul CFR (nu știu dacă mai există), dar cu siguranță din machete și reproduceri de trasee s-ar putea crea un univers, care să fascineze nu doar copiii.

Pentru civilizația rurală există deja două muzee bine realizate, Muzeul Satului și Muzeul Țăranului Român, în fostul Muzeu al PCR. Ar fi frumos să fie reunite pe locația primului și animate de personaje în port tradițional. De ce nu, poate vedem în premieră și o expoziție dedicată haiduciei, că tot e sport național. Ar fi spectaculos să faci echitație intrând într-o poveste. Știu că nu avem nici măcar un hipodrom ca lumea în țară, dar gândiți-vă cât din istorie s-a petrecut în compania calului, câți admiratori cu dare de mână are acest animal și ce povești cavalerești sau de război s-ar putea țese de la acest pretext într-un fel de muzeu hipic. Cârciumarii au încercat să exploateze tradiția asta folclorică și haiducească, pentru că imaginația merge mereu mai bine la privat, chiar și Hanul lui Manuc s-ar putea dezvolta mai interesant pe linia asta.

Trecând de la distracție la cele sfinte, în Dealul Patriarhiei se află clădirea care imediată după Revoluție a fost sediul Camerei Deputaților. Acum a fost retrocedată Patriarhiei și are o aulă renovată, în foarte bună stare. Ar fi frumos dacă clădirea și-ar deschide porțile pentru un muzeu al artei sacre, pentru că icoanele în stil bizantin sunt o parte importantă a culturii naționale, neprețuită suficient.

Dacă tot suntem un popor inventiv, de ce nu s-ar putea născoci un muzeu al invențiilor românești, poate într-un palat cum e fostul sediu al Primăriei Capitalei, de lângă Cișmigiu sau superbul Palat Kretzulescu, de pe altă latură a parcului, frumos renovat, care cred că e folosit de ceva hârțogari de pe la UNESCO.