Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Cum poți ajuta această pagină să se dezvolte
Am incercat acum ceva vreme sa scriu o poveste pentru copii. M-am lamurit destul de repede ca n-am talent pentru fictiune, dar m-am consolat ca o sa fie macar educativa, daca nu amuzanta. Pe la jumate (sau poate la inceputul unui foileton?) m-am oprit pentru ca nu m-am hotarat daca povestea sa ia o turnura fantastica sau una cat de cat realista. (Cat poate fi de realista o poveste cu un caine-detectiv ;)) ).
Povestea a ramas asa cine stie de cate luni, publicata cu “va urma” la final. Uitasem complet de poveste si de Agentul Scortisoara. Pana azi, cand am descoperit intre cautarile de pe site numele eroului meu. Chiar m-a emotionat ciudatenia asta. Adica eu imi macin nervii scriind aici povesti absurde cu Marinel si Gogonel (Basescu si Geoana, pentru cine nu s-a prins), in loc sa-mi folosesc tastatura la ceva mai bun. Gata, promit public ca nu voi avea liniste pana nu termin povestea cu Agentul Scortisoara! Buna sau proasta, cum o iesi.
Daca a citit cineva postarea de fata pana aici, m-ar interesa o parere: povestile pentru copii ar trebui sa fie fantastice sau apropiate de realitate? Argumentul pentru genul fantastic ar fi ca le cultiva imaginatia, lucru vital. Pe de alta parte, date fiind desenele infioratoare de azi, cartile cu vrajitorii, la care se adauga lumea virtuala, sunt de parere ca in felul asta se inoculeaza o detasare periculoasa de lumea reala, ca sunt subrezite discernamantul si capacitatea de orientare.
Deci: poveste uimitoare sau plauzibila?
Inceputul povestii e aici.
Victor Grigore
