A doua revoluție americană ne-a găsit dormind

Probabil vă întrebați de ce m-am apucat să rememorez alegerile prezidențiale din 92 încoace, cu prima ieșire la rampă a lui Donald Trump. Unde-i actualitatea și ce ne privește pe noi? Ei bine, era o introducere la un articol despre prezentul României și cum suntem rămași în urmă. Despre cum suntem conectați la filmul, muzica și știrile americane, mai puțin la schimbările tectonice de acolo, pe care le primim cu întârziere. De la presă aflăm în timp real despre chiloții lui Taylor Swift sau dacă au fost împușcături într-un liceu acolo, nu și despre cea mai fierbinte dezbatere a momentului.

Inițial, am vrut să-l intitulez „În retardul istoriei. Încă patru ani cu Mucușor”. Ar fi fost un titlu-cârlig, cu care să atrag genul de prostovani, pentru care glumele cu Mucușor sunt culmea luptei împotriva „sistemului”. Și odată aduși înăuntru să le explic că nici nu putem fi reprezentați de altcineva, atâta timp cât rămânem întârziați, adică într-un „retard” față de ora planetei. Din care n-o să ieșim cu hlizeli despre bâlbe și grimase.

Dar am realizat că n-are sens. Nici cei care cred că Nicușor e problema, nici cei care au putut crede că ar fi soluția, nu pot fi ridicați sau convinși de ceva. E inutil să te adresezi acestor două grupe de „știutori” militanți. Nu mă refer la cei care au votat pro sau contra, din lipsă de altceva. Nici la cei care îi poartă o vagă simpatie sau antipatie. Pentru că ar fi toată țara și chiar nu aș jigni poporul în ansamblu. Românii sunt cel mai interesant popor și singurul la care țin. Împotmolirea noastră în neputință mă doare cel mai mult.

Mă refeream la cei ținuți de propagandă să nu vadă dincolo de marionete, față de care se încarcă inutil cu ură sau admirație. La fel, n-am cu se să ajut pe cineva care încă mai e fan Trump și așteaptă o intervenție izbăvitoare de la el. Vorbesc pentru cei care pot depăși blocajul acestei vrăji publicitare.

momentul istoric

Ceva de proporții se întâmplă acum în America. Puterea numărul unu a planetei ar putea suferi o implozie similară cu a Uniunii Sovietice, sau doar o restrângere a imperiului ei global. Prăbușirea de credibilitate a presei mari și a celor două partide a adus pe tapet până și marele tabu al dominației evreiești asupra Statelor Unite. Care a ajuns pentru prima dată subiect deschis, discutat cu mare patos la oră de maximă audiență.

2026 ar putea semăna cu 1776, anul Declarației de Independență, punctul culminant al Revoluției Americane. Atunci coloniile înființate de europeni în Lumea Nouă au pus în discuție raporturile cu monarhia engleză, de care într-un final s-au rupt. A fost un proces întins pe mai multe decenii, început de la o dispută aparent minoră, a unor taxe. De acolo s-a ajuns la o problemă de principiu: relația între taxare și reprezentarea politică; din care s-a trecut la voința autodeterminării. Instituirea republicii americane a avut ecouri uriașe pe glob, fiind urmată 13 ani mai târziu de Revoluția Franceză.

De această dată, se pune problema recuperării suveranității naționale din mâinile unui lobby foarte influent, care domină cele două partide, și care urmează interesele unei minuscule țări străine. E vârful unui aisberg, care poate remodela întreaga mișcare suveranistă europeană, poate deschide alte discuții privind rolul corporațiilor în campaniile electorale și privind migrația.

În urmă cu 250 de ani, ideile iluministe, vehiculate de „părinții fondatori” erau descurajate de concepte ca „lezmajestate”. În timp ce acum se încearcă înăbușirea dezbaterii asimilând-o „antisemitismului”. Dar, cum spun americanii, „pisica a scăpat din sac”. A început să se vorbească de elefantul din cameră și va fi complicat să ne prefacem iar că nu există.

consecințele

Ce poate ieși de aici, e imposibil de prezis. Să enumerăm câteva scenarii:

• 1. nu se întâmplă nimic

Masa mare a votanților e în continuare ușor de controlat de sistemul media, de la televizor, la internet, trecând prin vedete, comentatori și învățământ. E ușor de intimidat sau inflamat cu etichete și sperietori. Poate fi mobilizată de războaie, crize, speriată cu pierderea surselor de supraviețuire de către corporațiile pentru care lucrează. E încă împărțită între cele două partide mari, chiar dacă proporția celor care le disprețuiesc crește

• 2. profită democrații

Conflictul intern între votanții MAGA poate să aibă ca efect doar o banală victorie a democraților. Să zicem, prin Gavin Newsom, guvernatorul Californiei. Care să se întoarcă radicalizați, cu un program justificat chiar de ascensiunea extremismului. Și să impună mai grabnic trecerea la un control digital și mai strict, prin tehnologiile pe care le finanțează și republicanii. E vorba de acea militarizare a tehno-oligarhiei, despre care am vorbit într-o serie de articole, și care are un accept bi-partizan. Viitorul distopic ar fi justificat de „extremiști”, cum a fost și de „teroriști” pentru neoconi.

Pentru lucruri care se discută încă liber în America, în Europa sunt băgați oameni la închisoare. E foarte posibil ca, în privința asta, Europa să fie cea „avansată” și protecția „primului amendament” să dispară și peste ocean. Deja asta se întâmplă pentru studenții străini, care au participat la protestele anti-genocid. Sunt urmăriți, arestați, exmatriculați și deportați în țările de origine. E plauzibil ca tratamentul să fie aplicat și celor cu cetățenie din naștere.

• 3. republicanii rezistă

Același proiect poate fi continuat și de JD Vance, creația Palantir, în cazul în care dinozaurii republicani reușesc să stingă aripa revoluționară.

Discuția despre Israel ar putea fi limitată la o zonă extremistă, care să fie izolată la loc și epuizată ca obsesie nesănătoasă, prin apariția altor dispute pasionante. Ar putea fi încorporată la nivel superficial în oferta unor politicieni. Adică politica și-ar urma cursul ca până acum.

Chiar o falangă „de extremă dreaptă” ar putea fi tolerată în Partidul Republican. O mică aripă Nick Fuentes ar funcționa cum funcționează la democrați Alexandria Ocasion Cortez, Ilhan Omar sau Bernie Sanders.

• 4. apare a treia cale

Curentele reacționare ale stângii și dreptei s-ar putea uni într-un al treilea partid, care să treacă peste această divizare artificială a societății. Ar fi un curent populist, cu teme sociale, care să depășească alte convingeri ferme ireconciliabile, pe care taberele le au cu privire la religie, sexualitate și rolul femeii. Puțin probabil în viitorul apropiat, dar nu imposibil. Ar fi o generație nouă de lideri, cu credibilitate proaspătă.

În ipoteza puțin probabilă că această alternativă ar lua puterea în America, ideile sale s-ar răspândi în Europa la fel ca democrația constituțională acum 250 de ani și ca ideologia „woke”, mai recent. În versiunea europeană, ar duce la destrămarea supra-structurii UE (nu neapărat la dispariția ei) și la oprirea migrației în masă. Suveraniștii de carton ar fi înlocuiți cu unii mai autentici în convingeri.

• 5. patrioții sunt trimiși la război

Naționalismul tinerei generații ar putea fi captat și deturnat în pasiuni imperiale sau războinice, cum ar fi marea confruntare contra Chinei. Sau un intermediar în altă regiune.

• 6. ordinea din haos

Noua temă populară se adaugă altor linii de falie internă în societatea americană, care atinge pragul unui război civil. Se înăspresc măsurile represive, pentru a menține armonia, și izbucnirile necontrolate de violență. Economia continuă să se degradeze. America predă fără luptă ștafeta de hegemon planetar, topindu-se în stil sovietic, cu fentanil în loc de vodcă.

Oligarhia supra-națională face o tranziție discretă spre parteneriatul cu China, după ce subminează din interior actuala gazdă. Sau America mai dă ultima bătălie pentru imperiu, la finele căruia e instituită o nouă ordine mondială. Civilizația creată de europeni acasă și pe continentele colonizate devine o amintire neputincioasă, înghițită de afluxul „sudului” global.

Desigur, pot fi și combinații între cele enumerate. Ca să înțelegem mai bine momentul, să facem un pas în spate, pentru a contempla cum s-a ajuns aici.

când toți ne păreau la fel

Cam de prin 2010, internetul a devenit și la noi un fenomen de masă. Românii au început să circule atât fizic cât și virtual, să-și culeagă propriile informații și experiențe. Până atunci, Occidentul ni s-a înfățișat idealizat și neclar, prin ceața ieșită din televizor.

Toți președinții americani ni se păreau la fel: niște modele impecabile, de la care trebuie să luăm notițe de democrație. Toți simbolizau anti-comunismul și modernizarea la care visam, într-o vreme când erau cozi la ambasade pentru vize. Atât de înapoiați și decuplați eram. Orice ne ziceau euro-americanii, luam aminte și așteptam de la guvernanți să execute.

Stângiști ca Bill Clinton și Obama ni se păreau opusul „comunistului” Iliescu. Și economic, îi vedeam mai la dreapta decât orice politician român de atunci. (Poate că și erau.) Chiar și pentru un tont ca Bush junior, s-au adunat zeci de mii de oameni în ploaie să-l aclame braț la braț cu Iliescu și Năstase, fericiți că „ne bagă” în NATO.

Deci abia pe la campania epică din 2016, între Hillary Clinton și Donald Trump, eram și noi conectați, cu o vagă idee ce reprezenta fiecare. Deja aveau și românii favoriți la meci, ca la Real – Barcelona. Tot atunci au fost adoptate pe scară largă telefoanele inteligente, cu internet și Facebook pentru început. Duse erau vremurile când străinătatea se prindea cu antena de bulgari…

Donald, amăgitorul

La fel ca Obama, Donald Trump a fost creat prin strategii de marketing, ca un erou salvator, care să răspundă unor nemulțumiri reale. Și ele erau multe și adânci deja între americani. Clasa de mijloc suferise un măcel prin exportul marilor capacități industriale în Asia. Orașe altă dată mândre, ca Detroit, Chicago, au devenit carcase pustiite și periculoase, trăind o depresie ca Valea Jiului după închiderea minelor.

Programul multicultural de după anii 60 se preocupase obsesiv de acomodarea minorităților, lăsând majorității sentimentul că sunt abandonate. Cei mai radicali interpretau asta nu doar ca pe o trădare, dar și ca o intenție ostilă a guvernanților contra americanului de rând. În 2020, apăreau estimări oficială că, până în 2045, albii vor deveni o minoritate în Statele Unite. Datele nu iau în calcul valul migrator îngăduit în mandatul Biden, care a grăbit sorocul. (Și care spunea că asta e un lucru bun.)

Deja nu e nevoie să ne bazăm pe estimări pe 20 de ani de aici încolo (o secvență infimă la scara istoriei). Pentru că avem realitatea prezentului. Chiar dacă s-ar opri complet imigrația, tot acolo s-ar ajunge, pentru că deja albii nu mai sunt majoritatea între americanii tineri. Ei mai reprezintă trei sferturi doar între pensionari. O schimbare impresionantă petrecută într-o generație-două, fără război pe teritoriul american.

Datoriile uriașe și discrepanțele între clase erau altă problemă pentru care nu mai era de ajuns nici retorica „pozitivă” a stângii liberale. Frustrarea pentru ajutorul dat băncilor în timpul crizei nu putea fi acoperită cu noi războaie, din falsul patriotism neocon. Așa că a fost scos la rampă Trump, vedeta TV, care promitea să vorbească în numele celor disprețuiți de elitiștii din Washington – „deplorabilii”, cum îi etichetase Hillary. Sau „pleava societății”, cum avea să fie numiți la noi.

ce a promis prima dată

Trump nu era doar un protest prin divertisment, care măcar ridiculiza fandoseala corectă politic. Deși lumea se simțea răzbunată de glumele lui. Chiar promitea să rezolve lucruri pentru o coaliție eterogenă de izvoare ale dreptei americane. Lista lui de promisiuni, cu care a câștigat în 2016, a fost încălcată sistematic, dar merită reamintită, pentru a vedea din cine era formată coaliția sa neoficială.

A promis să construiască un mare zid la granița cu Mexic, pe care să-i oblige chiar pe vecini să-l plătească. Adică preocuparea majoră a celor îngrijorați de imigrație. Promisiune neonorată de bucata de gard ridicată. Declinul demografic s-a menținut.

A promis „să dreneze mlaștina” din Washington, celor revoltați de corupția legalizată prin industria de lobby. Total neonorată de personajele aduse în funcție (care l-au mai și trădat deseori) și de păstrarea influenței corporațiilor în politică. Evident, Hillary Clinton nu a ajuns la închisoare. Era cât pe ce să ajungă el în locul ei.

A promis pacea și, într-adevăr, nu a pornit un război major în primul mandat. Ar putea „recupera” în al doilea.

A promis MAGA, să facă America din nou măreață, dar sentimentul neputinței s-a adâncit. Aducerea acasă a locurilor de muncă industriale nu s-a petrecut.

Pentru filonul libertarian a promis taxe mici, promisiune ținută în special pentru pătura bogată. A dat o mare lovitură libertății individuale în pandemie, cu programul Warp Speed. Tot atunci a avut loc și cea mai mare creștere a masei monetare și a datoriei din istorie.

Graficul datoriei Statelor Unite.

păcăleala rusească

Democrații au răspuns victoriei zdrobitoare a populismului american, prin negare, cu o teorie a conspirației: Trump ar fi câștigat alegerile cu ajutorul influenței rușilor, a hackerilor și dezvăluirilor tip Wikileaks despre Hillary și asistentul ei, John Podesta. Teoria s-a dovedit o fantasmagorie penibilă, nesusținută de ceva concret convingător. Dar presa „serioasă” și opoziția au pedalat pe ea ani de zile, pierzând și mai mult din credibilitate. Au încercat și o anchetă penală, mobilizarea Congresului pentru destituire. 

Era o farsă penibilă, o perdea de fum, care ascundea două adevăruri:

1) Revolta americanului de rând era întemeiată, nu rodul unei hipnoze online. Ireali erau liderii democrați, care refuzau să vadă situația la firul ierbii, pentru a trăi într-o lume a ipocriziei.

2) Donald Trump chiar avea sponsori străini, care îl controlau, dar nu ruși. Lucru care va deveni de domeniul evidenței pentru toți măcar în primul an din mandatul al doilea. Adică aproape un deceniu mai târziu, în 2025.

Dacă vorbim de rămânerea noastră în urmă, să observăm că România și Europa joacă în comedia proastă a „influenței rușilor” de prin 2024. O parte negânditoare a electoratului tânăr „pro-european” și așa zisele elite politice persistă patologic în prostia unei astel de aberații. La fel ca în America primului mandat Trump, instituțiile de forță sunt mobilizate și alegerile sunt anulate pentru farsa jenantă a influenței ruse pe TikTok. Categoric, nu suntem pregătiți pentru ce discută americanii în 2025.

În episodul următor, vorbim despre cum s-a născut mișcarea radicală, de contestare a lui Trump dinspre dreapta, în mandatul doi.

(va urma)