Replica unui influent la lista cu propagandiști

Îmi cere cineva să comentez discursul unui „influencer”, care se victimizează că a apărut pe lista celor care au susținut genul de idei, pe care le remunera USAID. Simt că era un fel de reproș, pentru că am spicuit din lista respectivă, și a mai fost cineva dezamăgit că am preluat așa ceva. Adică ăsta era și calul de bătaie al speech-ului, că o anonimă, preluată de anonimi, ar fi un fel de listă neagră, săriți vin totalitarismele peste noi! Salvați democrația, că ne vor persecuta populiștii!

OK: La cererea publicului, adaug și clipul. Deși, nu merită nici traficul, nici timpul.

Ca formă, are dreptate oricine de pe listă să se plângă, pentru că n-avem dovezi că erau plătiți, nici că nu puteau crede neplătiți în aceleași lucruri. Într-o lume ideală, lista „care circulă” trebuia ignorată. Dar, pe fond, lucrurile sunt mai complicate.

Lista a fost răspândită pe internet de o vedetă din presă, care a precizat că nu și-o asumă, că nu e întocmită de el. Vedetele au un statul privilegiat în societatea spectacolului, vizibil prin aceea că lucruri banale pe care le fac devin știre. Ceva ce era rezervat familiilor regale, care toată existența lor fac lucruri mărunte, care devin semnificative.

Redistribuirea de o vedetă face dintr-o anonimă „lista lui Cutăriță” și obiect legitim al curiozității publice. La fel ca o știre despre „unde și-a petrecut Monica Bârlădeanu vacanța” sau „cum și-a amenajat Dorian Popa casa”. Nu e ceva consistent, dar așa arată universul mediatic, din care trăiesc și influenții.

Am semnalat că vedeta Cutare a distribuit lista, am precizat că nu și-o asumă și nu prezintă dovezi, că e foarte pestriță. Dar am spicuit o parte din nume, care mi s-a părut că alcătuiau un tablou destul de credibil al stabilimentului mediatic. Și am subliniat că abia asta îi dă greutate: nu sunt dovezi că respectivii ar fi plătiți să dea mesaje politice, dar în câteva momente cheie au fost sincronizați în a susține linia oficială.

Să luăm cazul influentului revoltat că apare acolo. E un turuitor, care prezenta un fel de teleshopping pentru diverse scule IT, că mare parte sunt reclamă mascată, pe modelul Buhnici. Ce mi-l face antipatic, pe lângă un rictus al gurii, e că își împănează emisiunile cu vulgarități și vorbe mai de cartier, calculate să pară mai „autentic”, mai „pe bune”, deci sincer, când scoate pe tarabă ce vinde el acolo.

Nu e singurul. Profitând de interesul unui public neavizat pentru scule, mașini, modă, sfaturi pentru mămici (gen Prințesa Urbană), vedetele astea de internet și-au extins zona de competență și către zona politică sau socială cu miză politică. Atâta timp cât show-urile lor conțin atâta „plasare de produse”, e greu să nu-ți imaginezi că ideile progresiste, cu care s-au remarcat în ultimii ani nu sunt tot un produs plasat la ei, între calculatoare, mașini electrice și panouri solare.

La fel e situația și la acei gazetari (majoritatea) care au transformat presa în plasare de produse politice, Noi simțim că au abandonat de multă vreme lupta pentru adevăr și au prosperat dintr-un act comercial, de promovare pozitivă sau negativă a unor partide și lideri. Ce n-au mai prins ei în năvodul lor, pentru că lumea s-a scârbit de politică și de presa mincinoasă politizată, au prins influenții din zona „apolitică” de divertisment, muzică, tehnologie.

E posibil să fie cineva nedreptățit? Să fi vorbit gratis într-o direcție aliniată cu sistemul? E posibil. Dar cu puțină intuiție vezi că există unii foarte aliniați cu cerințele momentului, de fiecare dată disponibili. Și că ei închipuie ce s-ar numi stabilimentul, vectorii de imagine ai liniei oficiale. Fiecare cu nișa, lui, d-aia lista a putut fi ridiculizată că e o sorcovă. Dacă americanii au rapperi, noi avem maneliști, nu înseamnă că sunt parte dintr-o conspirație, dar pot fi închiriați, cum se și întâmplă în campanii.

Americanii au sistemul de vedete de la Hollywood. Care e deja notoriu pentru linia lui extremistă în siajul marxismului cultural. Știe toată lumea ce idei sunt acceptate în lumea aia, ce să nu spui, că ai putea fi eliminat. Au devenit atât de previzibili, încât o jumătate din America îi ignoră, dacă nu îi consideră inamici ideologici.

Noi n-avem transparența lor, ca să aflăm în detaliu pe ce s-a cheltuit. Nici măcar ONG-urile de la noi n-au fost divulgate. Dar am văzut aceleași politici promovate sincronizat și de stabilimentul nostru mai puțin strălucitor. Așa că a trebuit să ne descurcăm cu metode d-astea mai dâmbovițene de devoalare.

Cheia problemei e că acest establishment a răspândit în ultimii ani idei cu adevărat nocive, dizolvante, atacuri în haită la credințele intime ale oamenilor, la simboluri identitare.. Și au făcut-o la modul agresiv. Influenții, care se plâng acum că sunt arătați cu degetul, au participat la „cancel culture” (cultura anulării, adică a linșajului). Au instituit un mod de gândire corect politic, fiecare pe mica lui bucățică, în care a caricaturizat punctul de vedere al majorității ca primitiv, retrograd, plin de ură, frustrat sau ratat. Și continuă să o facă, să îi reprezinte tendențios pe cei cu alte idei după schemele cunoscute, ba ca analfabeți funcțional sau adepți ai pământului plat, extremiști.

Ceea ce îi face pe cei ca „influentul, care ne dăscălește despre democrație, lipsiți de onestitate. Deci nu niște parteneri de dialog, care doar au, la modul nevinovat, alte idei. Ei au susținut un climat apăsător, de coerciție ideologică. Au fost profitorii unui regim, dintr-un statut de vedetă, pe care l-ar fi pierdut, dacă se trezeau într-o dimineață cu chef să răspândească idei din afara setului dat.