(Aproape) Tăcerea Chinei și Rusiei

De la Uniunea Europeană, nu prea mai așteaptă cineva să fie relevantă în diplomația mondială. Cel puțin, nu în chestiuni care ar contrazice Statele Unite, față de care pare resemnată cu postura de vasalitate. Eventual, reacționează punctual, când îi sunt vizate interesele economice. După ce Trump și-a anunțat ideile de anexare a Fâșiei Gaza, cu epurarea etnică a palestinienilor, mai multe țări europene au reacționat individual, respingând inițiativa ca inacceptabilă: Germania, Franța, Spania, Irlanda. Și chiar Marea Britanie a exprimat rezerve, prin Keir Starmer.

Pe lângă alte țări, care n-au avut curaj să spună ceva, opinie separată a făcut și liderul olandez Geert Wilders, care a lăudat ideea lui Trump. Ceea ce e relevant pentru curentul semi-suveranist din Europa, pe care noua garnitură de la Casa Albă îl cultivă, ca opoziție domestică.

Dar China și Rusia nu au reacționat energic la multiplele amenințări ale lui Donald Trump de a redesena granițele pe mai multe continente, cu de la sine putere. Cele două au răspuns anemic și aproape identic, prin purtătorii de cuvânt ai ministerelor de Externe, ceea ce e răspunsul standard, mai mult de formă. Pentru China, a vorbit Lin Jian, care a spus că respinge relocarea forțată a palestinienilor. Iar ministrul său a întărit ideea că enclava e parte din teritoriul Palestinei. Iar pentru Rusia, a vorbit Maria Zaharova, care a reluat pozițiile standard, despre soluția negociată cu două state, inclusiv cu Ierusalimul de Est în partea palestiniană.

Dar deocamdată nu au convocat Consiliul de Securitate al ONU, nu au ieșit cu poziții mai energice la vârf și nici nu își turează motoarele propagandei. Ceea ce poate să însemne două lucruri. Fie se conduc după dictonul napoleonian: să nu întrerupi un adversar când face prostii. Motiv pentru care lasă America să își asume cartoful fierbinte al Orientului, intrând și mai adânc într-un viespar. Fie au fost deja consultate în aranjamente de culise, de care nu știm.

E posibil ca ambele să aprecieze noua ordine a bunului plac, întărită de Trump, prin impunerea dreptului forței. Rusia poate fi încântată de ideea că marile puteri acționează de acum fără complexe și ipocrizii despre „aducerea democrației” sau „găsirea armelor de distrugere în masă”, sau „protejarea drepturilor omului”. Putin n-ar mai avea nevoie să se obosească cu pretexte ca „denazificarea”, sau să-și prezinte invadarea Ucrainei ca „operațiune militară specială” de trei ani. Iar China nu ar mai avea de ce să-și justifice recuperarea Taiwanului.

alianțe, victime colaterale

În mod special, s-ar putea să le placă războaiele tarifare fără noimă, pe care Donald Trump le-a inițiat contra vecinilor de la nord și sud. Oficial, măsurile sunt luate ca pedeapsă pentru fluxul de imigranți și traficul de fentanil, care ar avea sens pentru Mexic, dar mult mai puțin pentru Canada. În plus, ambiția de a anexa Canada și Groenlanda, nu face decât să strice alianțele cele mai apropiate ale Americii.

Similar, putem observa că țările BRICS sunt foarte departe de a avea o voce unitară sau o coordonare a liniei internaționale. De exemplu, Africa de Sud e vârf de lance în procesul de la Haga, în care acuză Israelul de genocid și de apartheid, iar o țară proaspăt asociată, Iranul, are critici chiar mai drastice. În timp ce Rusia și China sunt mai interesate să cultive apropierea economică și diplomatică de Israel. În cazul Rusiei, e vorba și de o reciprocitate pentru războiul din Ucraina, când Israelul a ales mai curând neutralitatea, decât să participe la sancțiunile Vestului.

Acum, America își poate vedea șubrezită relația și cu alt partener strategic din regiune: Arabia Saudită. După vizita triumfală la Casa Albă, Beniamin Netanyahu a spus într-un interviu că: „Palestinienii pot avea un stat al lor în Arabia Saudită. Au mult teren acolo.” Evident, declarația, care lovește în stabilitatea petrodolarului, nu a fost primită cu încântare la Riad. Regatul saudit a caracterizat propunerea ca o agresiune, care amenință stabilitatea în regiune.

Donald Trump a plusat cu noi precizări despre planul lui de epurare etnică și dezvoltare imobiliară. Președintele american a precizat că „palestinienii nu vor avea dreptul să se întoarcă”. Pentru că „vor avea locuințe mai bune” (dar nu se știe unde). Săptămâna trecută, ideea de a face pe pământul lor Riviera Orientului, era ambalată binevoitor, pentru că „nu mai pot trăi acolo, că tot locul e demolat” (dar nu se știe de cine).

În schimb, un „detaliu” al cifrelor seci ridică niște semne de întrebare. Pentru că Trump vorbește în ultima vreme, ba de 1,7, ba de 1,5 milioane de palestinieni, care ar trebui să plece din Gaza. Dar cifrele despre populația enclavei înainte de octombrie 2023 vorbeau fie de 2,1 milioane, fie de 2,4 milioane, cifră pe care o folosea și Agenția ONU pentru Refugiați, care avea personalul cel mai numeros la fața locului și date mai precise.

Oficial, victimele celor aproape 500 de zile de răzbunare metodică, erau de 45.000. Revista de știință The Lancet, a revizuit la 64.000 această estimare pentru morțile produse de bombardamente. Aceeași publicație a făcut vara trecută și o altă estimare, mai largă, care se referă și la decesele indirecte, cauzate de condițiile vitrege de trai. Și ajunsese la 180.000 de morți. Dacă facem diferența între ce exista înainte și ce a rămas acum de dislocat, potrivit declarațiilor lui Trump, rezultă chiar mult mai mult de atât.