evadare.ro

Cele mai importante articole

În ultimii ani am scris câteva serii de articole, aproape de dimensiunea unor cărți, despre transformarea prin care trecem cu toții. În mod curent, această trecere spre o nouă ordine mondială a primit numele de „Marea Resetare”. Suntem prea aproape de acest fenomen în desfășurare, să îl putem înțelege sau descrie deplin. Încă nu îi cunoaștem deznodământul sau dacă va fi considerat un preambul pentru un război mondial, ori pentru vremurile din urmă. Cert e că e cel mai important fenomen cu care suntem contemporani.

Unghiurile din care poate fi înțeles sunt foarte diverse și complementare: e un fenomen spiritual, politic, economic, cu implicații sociale în ce privesc mentalitățile și demografia. Pentru punerea în perspectivă, sunt necesare cunoștințe istorice, filosofice, medicale, militare, geopolitice. Nu pretind că stăpânesc aceste domenii. Nici nu știu cine ar putea pretinde asta. Dar fac un efort de înțelegere, după puterile mele, înarmat cu bun simț și bună credință. Și pun aceste materiale la dispoziția oricui împărtășește aceeași curiozitate și preocupare pentru adevăr.

Chiar dacă unele articole din seriale sunt puțin mai lungi decât formatul unui blog, și pe alocuri dificile, aveți în vedere că ele sintetizează cărți voluminoase și autori cu operă vastă. Deci cei care vor avea răbdarea să le parcurgă sper că vor considera la final că nu au pierdut timp citindu-le, ci au câștigat. Întrucât suntem bombardați din toate direcțiile cu știri aparent fără legătură (unele alarmiste, altele manipulatoare) și pentru că postările unui blog pot intra și ele în siajul acestui haos, voi încerca să pun în această pagină un fel de Cuprins al resurselor de lămurire, pe care le ofer.

Sursele globalismului

Un serial despre originile curentului de gândire, care domină politic lumea actuală. Acoperă perioada premergătoare Revoluției Franceze, până spre sfârșitul secolului XIX. E vorba de precursori importanți ai globalismului, prezentați prin sinteze ale cărților lor. Foarte utile sunt prezentările despre Karl Marx și membrii Fabian Society. Include episoade despre Charles Darwin, Giuseppe Mazzini, Bertrand Russell, HG Wells, George Bernard Shaw și alții.

(Serialul a fost temporar întrerupt, dar într-un fel se continuă cu următorul serial de pe listă. Mai lipsește o perioadă de circa o jumătate de secol, pe care aș putea-o completa ulterior, dacă ar fi timp, susținere și interes din partea cititorilor.) Deocamdată sunt 16 capitole.

Cele trei idei noi ale globalismului: Neo-marxismul

Un foileton despre: neo-marxism, neo-liberalism și neo-conservatorism. Sunt noțiuni pe care le auzim frecvent, uneori folosite impropriu și vag explicate. Am încercat și aici să merg la sursele primare, pentru o prezentare mai în profunzime a felului cum au apărut aceste ideologii, ce le unește și ce le aseamănă, făcându-le convergente.

Deocamdată, am reușit să termin doar segmentul despre neo-marxism. Sunt în total 20 de episoade, cu două „bonus”, despre post-modernism și autori ca Jacques Derrida și Michel Foucault. Cea mai mare parte e dedicată „Școlii de la Frankfurt”, mai ales: Max Horkheimer, Theodor Adorno și Herbert Marcuse. Dar pentru punere în perspectivă, am fost nevoit să merg mai în urmă, cu un episod despre iluminism și Immanuel Kant sau altele despre revoluțiile sexuale din secolul XX și precursori ca Wilhelm Reich.

Schimbarea banilor

E un proiect în lucru, continuarea celui anterior. Va fi despre sectorul bancar, economie în sens mai larg. În funcție de cum se va scrie, va fi ori un preambul necesar pentru un serial despre neo-liberalism sau chiar o parte importantă a aceluia.

Revoluția Bolșevică și sponsorii ei capitaliști

Trebuia să fie un singur episod în cadrul serialului despre bani. Dar s-a întins pe 9 episoade lungi, care pot fi o lucrare de sine stătătoare. Pornește de la situația Imperiului Țarist, trece prin apariția mișcării comuniste și legăturile ei neașteptate cu „dușmanii de clasă”. E atins și subiectul tezaurului și sunt descriși primii ani ai economiei comuniste, exportul de mișcări revoluționare în Europa și impactul economic al muncii forțate din Gulag.

Jaful mileniului

E un serial economic scris chiar la declanșarea operațiunii pandemice. Avea subtitlul: „Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei.” Cuprinde o teorie explicativă despre motivațiile financiare ale declanșării respectivei farse medicale. În el am prezentat apariția sistemului monetar global al eurodolarului. (Sau ceea ce am numit „Imperiul Offshore”, al unei entități cu așezare volatilă.) Practic va fi inclus, sub altă formă, în serialul „Schimbarea banilor”, dar voi păstra din el episoadele despre istoricul apariției noului sistem bancar și despre Bretton Woods, pe care nu le mai rescriu. Ulterior, a fost urmat și de alte articole economice, pe care le găsiți cu hashtagul economie. (Voi încerca să încorporez unele din ele în serialul despre schimbare, pomenit deja.) (10 episoade)

Declinul Occidentului

O recenzie – foileton cu nu mai puțin de 42 de episoade, despre capodopera lui Oswald Spengler. E una din marile cărți ale omenirii, care m-a marcat și de-asta i-am alocat un spațiu atât de vast. Ce a rezultat nu e doar o sinteză, ci un fel de dialog, din care se pot afla foarte multe lucruri despre istoria europeană și despre lumea contemporană. Cuprinde inclusiv un rezumat al lui Faust și numeroase alte referiri despre istoria artei și politică.

Plandemia

În timpul pandemiei, am scris numeroase articole pe teme medicale, despre virus, vaccin, restricții, dictatura medicală și premeditarea evenimentului. Unele dintre ele au fost preluate de publicații alternative, pentru că atunci erau mai puține redutele, care se opuneau cenzurii și minciunii cu titlul de „versiune oficială”. Între timp, „s-a dat voie” și se pot auzi în mai multe locuri astfel de dezvăluiri. Unele au devenit banale, poate. Chiar dacă subiectul nu mai are aceeași actualitate și articolele nu au o organizare sistematică între ele, merită păstrate aici ca o mărturie a acelor vremuri.

Dincolo de zgomot

„Pe ce se bat marile puteri când se bat”. Am început acest mini-serial la ceva vreme după declanșarea războiului din Ucraina. Îmi doream să fac un tablou pragmatic al raporturilor de forțe între emisferele geopolitice, spre care s-ar putea întinde conflagrația, fie și doar sub forma unui război economic. Ideea era să depășim abundentele manipulări emoționale și să vedem cum arată tabla de șah în ce privesc resursele – demografice, energetice, militare, tehnologice, financiare – în așa fel încât să deslușim mai bine mizele din spatele proclamațiilor. Din păcate, l-am întrerupt după doar 4 episoade, pentru că mi s-a părut că nu stârnește un interes pe măsura efortului. Apoi au venit alte evenimente și efectiv am uitat de el. Mea culpa! Poate n-ar fi rău să-l reiau…