Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
cuprins
În urmă cu doi ani (aproape imediat ce am fost cu toții închiși în case) am scris un amplu serial informativ intitulat „Jaful mileniului: Pandemia e doar diversiunea, nu cauza crizei”. În esență, consideram că guvernele răspund disproporționat nu unei probleme de natură medicală, ci unei probleme financiare sistemice, mult anterioare. A cărei finalitate va fi o nouă arhitectură monetară.
Ca să explic contextul, am fost nevoit să fac un istoric al sistemului bancar și al crizelor recente. Ocazie cu care am vorbit despre apariția sistemului bancar din umbră, problema insolvabilă a datoriilor suverane și cum au ajuns statele datoare la acest sistem ocult.
Serialul amintea în trecere și aspectele geopolitice și posibilitatea ca aceleași forțe să recurgă și la războaie clasice, după războiul deschis împotriva populației civile. În 2020, ne aflam în scenariul pandemic și guvernele acționau la unison. În 2022, am trecut în scenariul războinic și se conturează tot mai clar tabere antagonice.
Pentru că a trecut atâta timp, revin cu un nou serial în care încerc o explicație pentru ce trăim. În continuare consider că economia e în centrul disputei și ținta transformării. Chiar dacă există și forțe de natură spirituală și ideologică, puternicii lumii de azi sunt preocupați de cele materiale și de raporturile de putere. Cele două seriale sunt complementare, iar cursul ulterior al evenimentelor nu a contrazis tezele din primul. Dimpotrivă, cele două scenarii se întrepătrund și capătă sens când observi mizele reale.
Economia mondială funcționează cu un număr mic de componente. Despre ele va fi vorba în acest serial.
Acestea sunt piesele de pe tablă, ăsta e jocul. Restul: emoția televizată, democrația, marile principii… sunt doar zgomot de fond.
Scriu acest serial din nevoia de a-mi limpezi și mie ce se petrece și a mă extrage din șuvoiul de zvonuri, sperietori artificiale și declamații. Găsesc total ridicole tentativele de a lega o conflagrație geopolitică de presupuse probleme psihice ale unor lideri, de răutatea sau bunătatea unor popoare. Cine vrea astfel de abordări puerile, n-are decât să rămână cu prompteristele.
Deocamdată nu se poate vorbi de un război ideologic, deși ambele tabere încearcă să îl prezinte astfel. Nu, Vestul nu luptă de dragul democrației liberale și drepturilor omului, cu atât mai puțin pentru granițele și suveranitatea Ucrainei. Nu, Estul nu luptă împotriva globalismului, resetării sau LGBT, nici pentru „denazificare”, nici pentru ortodoxie sau naționalism. Am spus „deocamdată”, pentru că se pot cristaliza și niște tabere ideologice, care să se plieze pe interesele economice și să devină cândva realități.
Ideea de bază e: conflagrația are ca miză împărțirea zonelor de influență și a resurselor. Am enumerat 6 piloni pe care stă economia; am numărat omul de două ori, în două ipostaze, altfel am fi rămas la 5.
Din cele 5 clase majore, observăm că primele 3 sunt destul de greu de schimbat rapid. De aceea, ultimele două – sfera politică și financiară – fac obiectul celor mai dramatice lovituri și transformări. Acolo se dă bătălia.
Ca și în serialul de acum doi ani, voi insista că există interese distincte ale marii finanțe în raport cu statul gazdă în care activează. Aceasta poate acționa și coordonat sau prin intermediul acelui stat, dar nu întotdeauna.
„Vestul” pornește din postura de lider al ordinii actuale, cu un aparent avantaj tehnologic, mediatic și militar. Are, de asemenea controlul sistemului financiar global. (Cel puțin pe hârtie.) Dar are paloarea liderului în declin, dator fără speranță dacă sistemul rămâne la fel.
E deja departe de anii în care întrunea aproape un consens al susținerii diplomatice și micii săi rivali deveneau state-paria (Irak, Coreea de Nord, Libia, Iran, Siria). Apelul de a dezlănțui sancțiuni împotriva Rusiei a fost primit cu avânt doar în tabăra proprie, ba chiar și acolo cu obiecții, iar în rest cu indiferență sau refuz deschis. Ceea ce a dezvăluit că are statutul de tabără nici măcar majoritară pe glob, nu de exponent al „comunității internaționale.
Observăm că „Estul”, mai neînchegat, deține avantajul demografic, măcar numeric și cartea resurselor naturale. Prin ajutorul tacit dat de marele capital în ultimele decenii, are acum și avantajul economiei de producție. De aceea, Estul se simte îndreptățit să ceară o reconfigurare a arhitecturii financiare.
Energia se prefigurează ca piesa cea mai grea de pe întreaga tablă de șah. (Sau de go.) Supra-îndatorarea Vestului și abuzul de poziția dominantă în sfera financiară pun Estul într-o postură ofensivă. Întrebarea cheie pe care Estul și-o pune deja cu glas tare e: de ce ar continua să vândă resurse finite și bunuri prelucrate contra unei valute pe care Vestul și-o devalorizează deliberat? Sau de ce ar folosi pentru tezaurizare o monedă de rezervă pernicioasă, când ar câștiga mai mult dacă și-ar păstra în pământ petrolul decât dolarii în seif?
Aici intervine coincidența de interese cu sistemul bancar transnațional. Acesta este interesat în mod tradițional de războaie, pentru că poate împrumuta ambele tabere și îndatorarea e chiar obiectul său de activitate. De asemenea, e interesat ca datoriile să fie plătite într-o monedă cu greutate. Motiv pentru care crearea unui nou petrodolar, gazorublă, yuan sau încă mai bine o monedă digitală globală legată de etalonul aur îi sunt soluții ideale.
Pentru moment, atât Estul cât și Vestul nu se opun supremației suprastructurii bancare, nici resetării monetare spre care aceasta ne îndreaptă. Doar își dispută cu arma în mână (și un număr incalculabil de victime sacrificate) ponderea în noul aranjament. Dacă va apărea o putere, care să conteste cu mijloace militare privilegiile de tip feudal ale producerii de dobândă din nimic, ar fi o interesantă împlinire a unei profeții a lui Spengler. Adică revolta politicului împotriva banului. Dar consider că suntem foarte departe de acel punct.
Cei cu înclinații libertariene probabil sunt contrariați să vadă „statul” trecut pe necesarul funcționării economiei reale. „Păi ce, statul e resursă sau producător, statul e consumator de resurse…” Așa e, dar până găsesc ei exemple de economii complexe dezvoltate în absența unui stat și o variantă individualistă de confruntare a armatelor statelor existente, am să-l păstrez pe lista scurtă. Oricum, ca și revenirea la un etalon aur, și anihilarea statelor e un obiectiv convenabil plutocrației supra-naționale. Spre care războiul ne duce mai repede, deși pare că ne îndepărtează.
(va urma)
Victor Grigore
