Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Cum poți ajuta această pagină să se dezvolte
Cuprins
Dacă încerci să discuți mai nuanțat o temă politică, inevitabil te vei trezi cu un comentariu de genul: „Vezi de treabă, domnule, că aici e vorba de bani….”. Detest genul ăsta de replică! Pentru că dă aerul celui care o trântește, că a prins toate dedesubturile, deși în realitate nu explică nimic. Te lasă la fel de nelămurit cum te-a găsit. Mi-e nesuferită vulgaritatea din spatele ei. Cu atât mai enervant e că uneori chiar e vorba de bani, deși nu e niciodată vorba numai de bani.
N-am întâlnit niciun adult, care să ceară lămuriri despre acest substantiv. Toți suntem convinși că știm prea bine acest cuvânt, de care auzim zi de zi. Știm cât costă fiecare lucru, aflăm revoltați cât s-a cheltuit de la buget, cât a strâns cutare miliardar. Ne bântuie în grijile zilei de mâine, uneori ne însoțește și visele. Râvnit în taină și disprețuit în public, banul a reușit trucul diavolesc să se facă nevăzut din mintea noastră tocmai pentru că e mereu acolo. Dacă ne-ar trece vreodată prin cap să-l definim, am vedea că ne scapă printre degete.
Moneda are două fețe. (Până și hazardul de a cădea pe una din ele a ajuns sinonim cu norocul.) Dar „banul” ca noțiune are multe fațete. Am să mă limitez la 6, desprinse din principalele lui funcții. Așadar e:
Ultimul punct de pe listă putea lipsi. Pentru că sunt trăsături implicite ale celor dinainte. Dar e atât de important de subliniat încât merită tratat separat.
Din listă, primul punct e absolut indispensabil, e baza piramidei dezvoltării – ar putea exista fără următoarele trei, dar numai într-o societate rudimentară. Răsturnarea acestei piramide, pe care o vom examina în episoadele următoare, e între principalele anomalii actuale.
Confuzia stârnită de aceste multiple avataruri pe care banul le ia e profitabilă pentru unii, păguboasă pentru cei mai mulți și a devenit periculoasă pentru ansamblul social. Atunci când accentul se mută de la un punct la altul din listă, rezultă un alt tip de sistem monetar și implicit un alt tip de ordine politică.
Pare simplu să schimbi pozele imprimate pe bancnote, după o revoluție, dar nu despre acest gen de schimbare e vorba. Un tip anumit de societate va produce un ban cu propriile caracteristici. La fel, o schimbare a banilor atât de profundă, încât să rearanjeze punctele enumerate mai sus, va determina cu necesitate trecerea la un sistem politic de alt tip. Banul specific unei ordini politice trebuie înțeles înainte a te pronunța în cunoștință de cauză când spui că ești pro sau contra unor noțiuni ca: democrația, capitalismul, suveranismul, liberalismul, socialismul, meritocrația, naționalismul, globalismul… sau altele.
Oamenii s-ar putea să spună că își doresc un sistem – atât monetar, cât și politic – căruia să îi asocieze orice atribut pozitiv le-ar trece prin minte: să fie stabil, echitabil, prosper, modern…. Dar dorințele lor s-ar putea să fie contradictorii din neștiință, deci nerealiste. S-ar putea ca ele să vină în contradicție cu stilul de viață pe care nu sunt dispuși să și-l schimbe. Care să nu fie nici virtuos, nici axat pe bune intenții față de semeni, nici pe hărnicie, cumpătare și generozitate. În acest caz, între dezirabil și posibil se naște o falie, pe care schimbarea doar la nivel politic sau bancar nu o va putea umple decât cu dezamăgiri. Ar fi ca și cum ai cere simultan: taxe mici și alocări bugetare mari; sau comunism și privatizări; sau lege islamică și feminism.
Acest serial își propune să clarifice niște noțiuni trecute cu vederea și starea de fapt a prezentului. Astfel încât, fiecare să tragă propriile concluzii despre ce poate urma și să aprecieze în cunoștință de cauză alternativele.
Pentru acest prim episod, am să mă limitez doar la referiri succinte la cele 6 puncte enunțate mai sus. Ele vor trebui avute în vedere mereu în restul serialului.
… banii intermediază orice formă de comerț cu bunuri și servicii. Ei se plasează între cerere și ofertă, atât între doi indivizi, cât și între salariat și o firmă angajatoare, sau între aceasta și clienții ei. În toate aceste interacțiuni, banii au în spate un efort – munca, dublată de inteligență – și o dorință (izvorâtă sau nu din necesitate).
Ar fi falsă reducerea valorii economice doar la efortul muncii sau la timpul necesar producerii unui bun – cum au încercat unii din primii economiști și cum insistă stânga tradițională. Pentru că eficiența nu poate fi decuplată de inteligența organizării.
Întrucât munca (fizică sau intelectuală) implică timp, iar acesta e o resursă finită pentru om, banii ajung astfel să fie legați de însăși viața fiecăruia. Fără să se confunde cu ea, decât în cazuri patologice. Timpul curge diferit la tinerețe decât la bătrânețe, ceea ce duce discuția despre bani într-o zonă metafizică, la fel cum încercarea de a defini conceptul de „valoare” a marcat toată istoria filosofiei.
Dar toate tranzacțiile se desfășoară în prezent – având în vedere experiența trecutului și perspectiva viitorului. Limitarea biologică face ca viața activă să se reducă la maxim câteva zeci de ani, încadrați de copilărie și bătrânețe, cu posibil alte decenii de neputință. Timpul necesar producerii unui bun, al consultului unui pacient de către medic, al scrierii unei cărți va avea în spate un alt timp, măsurat în ani consumați pentru deprinderea abilităților necesare, la un anumit nivel. Acestea și alte aspecte sunt luate în calcul la crearea unei oferte de preț. Pentru a fi răsplătit cu banii altora pe căi cinstite, se presupune că fiecare om trebuie să se facă util semenilor prin calitățile și efortul lui de timp și energie.
… banii ar trebui să înmagazineze roadele unor eforturi anterioare. Respectiv, al muncii și inteligenței cuiva, dacă nu chiar a celui care îi deține sau îi cheltuiește. (Deci, teoretic, acest punct ar fi o consecință a primului.) Cum vom vedea în alte episoade, această funcție e printre cele mai alterate în prezent. Și printre cele mai sacrificate, după cum poate constata oricine efectul inflației.
… banii intermediază o tranzacție bazată pe preferința de timp. Creditorul consideră mai avantajos să amâne consumul, în favoarea unui beneficiu viitor. Cel care se împrumută promite să consume mai puțin în viitor pentru a consuma mai mult în prezent. Din nou, teoretic, ar fi implicate ambele „episoade” precedente – al producției prin muncă și schimb și al acumulării valorii. Ambele secvențe ar fi „mutate” pe axa timpului între cei doi – creditor și debitor. Exact ca într-o tranzacție simplă de vânzare-cumpărare, fiecare parte ar considera în sinea sa că e mai benefic (mai avantajos) să facă acest schimb, decât să nu-l facă.
Acest sub-punct e de departe cel mai distorsionat prin existența sistemului bancar de tip fracționar și prin dominația finanțelor asupra economiei productive – lucruri pe care le va trata acest serial.
Atunci când banii sunt disponibili unei tranzacții de acest tip către tine însuți, ei se constituie în capital. (S-ar putea să fie cea mai ciudată definiție dată vreodată, dar cred că nu e greșită.) O investiție e ca un credit pe care investitorul și-l acordă sie însuși pe axa timpului. El (cel din prezent) îl împrumută tot pe el (cel din viitor). Sacrifică un beneficiu imediat și sigur (consumul) în speranța unui câștig mai mare în viitor (deci nesigur). Dacă nu ar crede că există posibilitatea acestui deznodământ, nu ar mai face investiția, iar banii nu ar deveni propriu-zis capital, ci ar rămâne la stadiul „inert” de simplă acumulare (sau de „avere”, descris în punctul anterior de pe listă). E important să subliniem diferența dintre cele două forme de bogăție.
Evident, banii nu sunt singurul tip de capital. Dar în capitalul bănesc se regăsesc toate cele trei „stări de agregare” enumerate până acum. Odată acordat, creditul devine capital, ceea ce agravează problema deja semnalată a creării din nimic a creditului bancar. Cu atât mai mult cu cât poate apărea o dublă separație: între cel care acordă creditul și cel care face investiția, apoi între cel care investește și cel care se implică activ, la nivel managerial, în organizarea respective investiții.
Aici apare pericolul unei interacțiuni între două naturi foarte diferite. O natură limitată de constrângerile biologice ale unui timp finit, de constrângeri tehnologice de productivitate și de inteligență a organizării afacerii – respectiv o natură pur matematică, teoretic infinită, a banilor.
… banii sunt expresia dreptului suveran asupra unui teritoriu, care constituie aria lor de circulație legitimă. În ultimă instanță, ei au aici o limită de alt tip decât cea temporală. E vorba de capacitatea de a exercita o putere fără rival, nedisputată, în acel teritoriu, sau de monopolul violenței legitime, cum i s-a mai spus. Nu întâmplător, în cea mai mare parte a istoriei, moneda a avut ștanțat pe o parte chipul unui rege, obicei păstrat și în privința bancnotelor, prin folosirea unor efigii reprezentative. Gestul de a bate monedă reprezintă cel mai clar act de declarare a independenței.
Putem presupune că orice schimb voluntar a beneficiat de protecția (fie și potențială) din partea cuiva suficient de puternic să descurajeze sau să pedepsească furtul. În ciuda unor viziuni idilice despre popoarele primitive, banii ca atare nu apar decât când există deja o organizare militară specifică unui stat. În tot cazul, nu sunt dovezi că ar fi existat un sistem bancar în afara unui suveran și a unui stat în formă cât de incipientă. De aceea, voi considera apariția unui sistem bancar privat o cedare a unor atribute ale suveranității statului. Acest aspect e unul din cele mai importante puncte ale transformării pe care o trăim în ultimul secol și accelerată în prezent. Indiferent ce formă va lua schimbarea banilor, ea va avea mare legătură cu acest punct și cu noua ordine mondială.
Simpla disponibilitate a unei forțe militare și existența unui sistem politic nu garantează funcționarea economiei. Aceasta e mult mai legată de cele trei puncte invocate mai sus. La fel cum înființarea unui parlament (sau scrierea pe hârtie a unei constituții ireproșabile) nu produce o democrație funcțională, nici violența sau simpla emitere a unor bancnote de către o bancă națională, nu garantează apariția unor bani credibili. În spatele lor stă un întreg eșafodaj de legi și cutume ale vieții civilizate, relații de conviețuire și producție, de educație și dezvoltare tehnologică – lucruri care nu se pot dicta prin decret sau copiind forma de succes în alte locuri.
… banii se schimbă între ei, la un curs ce implică o comparație foarte complexă între sistemele amintite mai sus. Respectiv, între diferite sisteme de producție, de creditare și de suveranitate. Este implicat și punctul următor de pe listă, cel am valorii simbolice percepute.
Simplul fapt că există mai multe monede cărora li se permite circulația, sau chiar funcționarea ca mijloc de plată, implică un acord tacit din partea deținătorului de suveranitate. Și disponibilitatea lui de a participa la un regim de competiție cu alte sisteme. Anterior, simpla permisiune de a exista emitenți privați de bani (bănci) într-un teritoriu, la concurență cu statul sau înlocuind complet statul din această activitate, înseamnă că deținătorul puterii armate renunță la a-și folosi forța din diverse considerente, privatizând un drept suveran.
Dacă fluctuațiile cursurilor de schimb ajung să preocupe mai mult decât calculele necesare fixării prețurilor în primul punct din lista noastră (al banilor ca mijloc de schimb), avem simptomele grave ale unui sistem defectuos. Pentru că o zonă neproductivă, speculativă, ajunge să bruieze și să dăuneze zonei productive a economiei.
… banii au o valoare simbolică, determinată de factori psihologici. Ei se aseamănă cu alt subiect, care m-a pasionat, acela al mitologiei politice. Deși există în imaginarul colectiv, au efecte asupra lumii reale – la fel ca ideile. Au consecințe chiar și prin absență. Au valoare doar în măsura în care există credința împărtășită că sunt valoroși. Sunt într-un fel o iluzie și contactul cel mai brutal cu realitatea. Pot să-i amăgească pe materialiști și să îi trezească pe visători.
În toate punctele anterioare există componente de acest tip. Moda, reclama, prestigiul cuiva ne pot face să plătim mai mult pentru un bun schimbat la primul punct. Optimismul sau pesimismul ne pot îndemna să investim într-un fel, să luăm un credit sau să depunem într-un depozit bancar. Încrederea pe care o inspiră un proiect, o persoană sau o țară, va determina ratele la care se împrumută sau dacă e cineva dispus să îl împrumute.
Că se vor schimba dramatic sau vor rămâne la fel, sistemele politice și monetare nu vor putea face abstracție de schimbările de mentalitate la nivel social, pe care vor trebui să le oglindească.
(va urma)
Victor Grigore
