Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Router TP-Link Archer C80 – review de amator

Am folosit mulți ani un router Intellinet, minuscul și cu două antene, pe care scrie că prinde un 300 Mbps. Produs pe vremea când standardul N era o noutate, încă în faza de testare. Și-a făcut treaba excelent nu mai știu cât timp, trebuie să fie peste 7 ani, dar s-ar putea să fie și 10. A dat un mic rateu (dar și-a revenit) și am zis că e vremea să îl schimb. Că sigur e depășit tehnologic și or fi apărut scule mult mai tari. Avea un singur neajuns, de fapt. Nu bătea aproape deloc în cea mai îndepărtată cameră. Și pentru că vroiam să îl țin legat cu fir de desktop, nici nu pot să-l așez într-o poziție centrală.

Am aruncat o privire pe site-urile magazinelor și am constatat că am rămas în urmă cu noțiunile și așa aiuritoare ale rețelisticii. Sfătuitorii recomandau să te uiți mai întâi la configurația hardware a routerului, când îl alegi. Ceea ce avea sens – mai multă memorie, mai mare capacitate de procesare. Problema e că producătorii nu comunică de niciun fel genul ăsta de date. Cel puțin nu pentru modelele cu preț accesibil. Rămâne restul specificațiilor. Prima constatare a fost că standardul N a devenit cumva vechi. Fiind deja succedat de standardul A (ac, ax). Așadar, există o succesiune între echipamente (laptopuri, telefoane), care au receptor 802.11 a, b, g, n, a, ac, ax, be. (Da, au reluat literele alfabetului, ca să ne zăpăcească.)

A doua noutate e că există routere duale – care au două frecvențe, și routere cu o singură frecvență. Dacă nu știi ce o să conectezi la el sau nu vrei să-ți bați capul, mai sigur e să alegi un router dual, pentru că va acoperi și aparatele vechi. Ideal ar fi să verifici la aparatele pe care le ai prin specificații, ce frecvențe au la receptorul WiFi și, dacă sunt de generație nouă și au frecvențe mai noi gen AC, poți să renunți la dubla frecvență și să folosești mai bine banii. (Desigur, rămâne mereu situația că vine cineva în vizită și nu se poate lega la ce ai tu.) O precizare: am spus generație mai nouă, dar asta nu e neapărat un indicator. Poți avea un telefon mai vechi dar mai scump, cu receptor pentru generațiile post N, sau invers, un telefon mai nou dar dintr-un segment mai ieftin, cu receptor mai slab. (Puțină lume se uită la receptorul wifi, când cumpără un telefon mobil.)

Intellinet nu mai era disponibil. Așa că am ales modelul din titlu: TP-link Archer C80, un produs la un preț decent, spre ieftin. Are două benzi de frecvență: de 2,4 GHz (cea veche) și 5 GHz (cea nouă). Când am văzut în specificații 1900 Mbps, m-am așteptat să fie avion pe lângă bătrânul Intellinet. Ei bine, nu-i chiar așa. Cifra respectivă e o sumă, cumulată din cele două frecvențe – deci n-o ai la dispoziție niciodată. Propriu-zis, prima „livrează” 600 de Mb și a doua, 1300 Mb, dar pe două canale separate.

Ocazie cu care am constatat și la ce e bună dubla frecvență. Din aparatele din casă, două telefoane vedeau ambele frecvențe (ca rețele separate, disponibile). Iar un telefon și un laptop vedeau doar rețeaua de 2,4 Ghz. Deci, în cazul meu, încă era necesară varianta cu două frecvențe.

Verdictul pentru noua achiziție e că e OK, e bunicel, dar nu grozav. Nu a adus în practică îmbunătățiri majore. Deși e cu mulți ani mai nou și e o ditamai cutia cu 4 antene zdravene (care se pot roti, încât să îl așezi pe masă sau pe perete). Aș zice că e o idee mai lent la conectare – niște fracțiuni de secundă între momentul când activezi wifi și clipa în care ai netul disponibil. (Știu, probleme care nu schimbă viața nimănui.)

Frecvența de 5 GHz are un semnal mai puternic (doh!) dar aparent nu bate la fel de departe. S-a pierdut la doi pereți de beton mai încolo, așa că a trebuit să comut pe frecvența de 2,4, care a mers. Ar fi opțiunea de conectare inteligentă, adică să îți apară o singură rețea și să comute de la sine de pe o frecvență pe alta. Dar, în cazul meu, nu a mers deloc. (Poate am greșit ceva sau trebuia ceva repornit să se schimbe IP-urile, cine știe.)

Interfața pentru configurare mi-a plăcut. Se poate face și din desktop, prin legătura cu fir, și de pe mobil, la 192.168.0.1. Ceea ce e și o facilitate și o vulnerabilitate teoretică. Păcat că multe din acronimele foarte tehnice nu sunt însoțite de niște explicații pe limba omului. Nici acum nu sunt sigur că am configurat totul bine sau că nu trebuiau bifate altfel unele lucruri.

Am făcut un test de viteză pe site-uri care se găsesc ușor dând pe Google „test speed”. Cu Intellinet, prindeam vreo 60 Mbps. Cu TP-Link, prinde și 95, în camera cu rouerul, dar să zicem un 90. Am o conexiune foarte bună de la RDS. Dar în viața reală, această diferență nu aș zice că se simte pe un telefon. Adică, navigarea și YouTube erau deja în parametri optimi în ambele variante.

Am încercat să leg împreună cele două routere și n-a mers. E posibil să nu fie setate bine sau să conteze diferența dintre ele. Prin fir, am putut să navighez prin routerul doi, dar apăreau disfuncții la conectarea cu mobilul prin routerul 1. E posibil să fie din căuză că erau destul de aproape (cât cablu am avut pentru probă). Conectate fără fir, au dat o rețea secundară, la care te puteai conecta, avea semnal, dar nu avea internet. Din nou, e posibil să se poată regla din setări, dar nu știu dacă vreau să mai încerc.

evadare.ro
March 4th, 2021
Mai multe despre: Stiinta si tehnica
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact