Redmi Note 11 Pro – nici Xiaomi nu mai uimește, dar te mulțumește

Am să fac un fel de recenzie noului meu telefon, din care o să trag niște concluzii exagerate despre toată industria telefoanelor și economia mondială. Da, e o generalizare grosolană, dar când îți cumperi Xiaomi asta vrei: multe cu bani puțini. Voi fi amatoristic și subiectiv, dar detaliat. Și la sfârșit o să pun o tonă de poze.

Concluzia e că e un telefon bun, cu care îți faci treaba, dar îi lipsește acea senzație de salt între generații, de noutate care impresionează. Și întrucât pe cifre stă bine față de concurență, dar nu uimește față de propriii strămoși, am următoarea bănuială. Progresul tehnologic a atins o fază de platou, care tinde să uniformizeze oferta producătorilor, să standardizeze aspectul și dotările. Iar criza ultimilor doi ani vine cu un mare cost – care e mascat în componente mai ieftine, dotări mai modeste. E ce se întâmplă în industria alimentară cu inflația mascată în porțiile mai mici. Sau în industria auto, unde primești motoare prea mici pentru dimensiunea caroseriei, plastic ieftin și o mulțime de piese complicate, care se vor strica repede.

Pe scurt: dacă nu ai neapărată nevoie, nu cred că e un moment bun să cumperi nici telefoane, nici mașini, pentru că vei primi mai puțin decât spune reclama. Ți se vor pasa costurile ascunse ale inflației, pandemiei, penuriei misterioase de cipuri, ale aberantelor legi eco. Poate e o etapă sau poate e noul normal.

Comparația o voi face cu Redmi Note 8 Pro, deci același model cu 3 generații în urmă – luat acum 3-4 ani, dacă nu mai mult. Ambele aparate bine dotate, funcționale, dintr-o marjă medie de preț. Nu „flagship”, dar puternice. Redmi Note 11 Pro a costat 1.400 lei și l-am luat în pripă, forțat de împrejurări. Deci nu-i exclus să-l găsiți la ofertă mai avantajos în curând, ceea ce ar schimba puțin evaluarea (în favoarea lui).

ce-i special la Xiaomi

Mi-am luat telefoane chinezești de pe vremea când nu era ceva banal. Că am fost sărac de mic. Când am luat primul Huawei, cred că încă existau magazinele fizice, dominate de mărcile reputate – de cele venite din electronică: Sony, Panasonic, Philips, LG; de cele care făceau mare vâlvă – Blackberry, Motorola; și, evident de colosul Nokia. Țin minte că cineva, care avea încredere doar în Samsung, mi-a cerut cu maximă curiozitate să-i arăt chinezăria. E drept, mai dădea rateuri, dar chiar funcționa.

După care am luat un Lenovo – despre care știam că sunt acei chinezi care au cumpărat divizia de laptopuri de la IBM. Alt aparat bun, dar care venea cu un sistem de operare chinezesc, deviat din Android. Și pe care trebuia să îl schimbi cu alte versiuni hăcuite de android, descărcate de pe cele mai obscure site-uri. Unele în chineză, pe care navigai în orb după instrucțiuni cu poze și săgeți de pe forumuri în engleză.

Așa am aflat că există o firmă numită Xiaomi, care la data respectivă încă nu producea telefoane. Dar făcea softul Miui, adică versiunea lor de Android. Care mergea mai bine decât versiunile cu care își dotau Lenovo și Huawei aparatele din fabrică.

Se înțelege că atunci când am auzit că Xiaomi a început să facă telefoane, am luat fără ezitare. Cred că acela a fost chiar legendarul Mi A1, primul (și printre rarele) telefoane cu Android pur, fără bălării. O bijuterie tehnologică, încă în perfectă stare de funcționare și azi. S-a oprit cu actualizările la Android 9. După care toată familia a ajuns să aibă diverse modele de Xiaomi, per total mulțumitoare pentru utilizatori fără pretenții. Legenda urbană s-a confirmat: Xiaomi vindea la limita profitabilității pentru cotă de piață.

alte variante

Când m-am uitat după alt telefon, Xiaomi a avut deci prioritate, dar nu am chiar loialitatea unui fan Apple. Adică am luat în calcul cu toată deschiderea alte variante. Unii zic că RealMe e astăzi ce era odată Xiaomi. Care s-a ajuns și are pretenții tot mai obraznice (au și modele cu prețuri obscene – cel mai scump costă 11.400 lei!). Un telefon de 2.300 de euro nu mai e o chinezărie, dar nici nu ar fi corect să aștepți aceleași lucruri de la unul de sub 300 de euro.

Disponibilitate am avut, dar judecât strict pe cifre, nici RealMe 9, nici Oppo Reno 5 nu sunt peste în setări. Și mi-am zis că ar trebui să ofere chiar ceva mult în plus să merite experimentul.

În aceeași situație ar fi Huawei Nova 9 – care nu vine cu aplicațiile Google. Nicio problemă, mi le puneam, dar iarăși, de ce să risc să nu meargă la fel din browser și să nu primesc ceva în plus? Lui Motorola Edge 20 (cumpărat de Lenovo) am decis să nu-i dau o șansă. Iar de la Samsung puteam lua doar cu ceva bani în plus doar gama M32 sau A52. Poate am greșit și vreunul din cele invocate era mai bun, dar pe specificații, mi s-a părut alegerea corectă.

la ce folosesc telefonul

Am spus că va fi un review subiectiv, cum a fost și alegerea, dictată de regimul de utilizare. De exemplu: nu joc jocuri pe telefon, deci nu mă interesează atât de mult procesorul și grafica. Deci la capitolul ăsta nici nu vă pot da lămuriri.

Folosesc foarte mult YouTube și alte câteva aplicații video, deci bateria trebuie să reziste la cât mai multe ore, cu un sunet decent. Sunt un consumator de informație în cantități industriale: am scris de pe telefon echivalentul unor cărți cât Dex-ul și am citit de pe el încă mai mult. Deci telefonul trebuie să aibă un ecran mare, să se poată citi și site-uri neoptimizate pentru mobil, și PDF-uri, inclusiv de cărți cu pagini scanate.

Trebuie să aibă memorie suficientă să nu se blocheze dacă am și 7 taburi deschise în browser, în paralel cu YouTube, să poată face o minimală editare foto, ceva alte aplicații mai mici. Așa că primul criteriu eliminatoriu în căutare e memoria RAM. Aparatul precedent avea 6 GB, cel de față are 8GB. Pentru regimul meu de utilizare, fără jocuri, și 6 au fost suficienți, iar trecerea la 8 nu se observă. (Redmi 11 Pro are și opțiunea unei extinderi a memoriei cu încă 3 luați de pe „hard”, ca memorie virtuală. Deci teoretic are 11 GB RAM la nevoie.) Zona asta mă mulțumește, fără să fie ceva wow.

Mă mai interesează și să aibă modul GPS bun, ca să pot folosi hărți offline, gem Maps.Me. Nu l-am testat în mod special, dar nici nu am sesizat vreun neajuns.

Nu-mi place să vorbesc la telefon! 🙂 Deci propriu-zis îl folosesc ca un mini-calculator mobil, nu ca telefon. De auzit, se aude la fel ca precedentul – decent cu o cartelă internă, prost cu o alta în roaming (cred că e o problemă de furnizor, era la fel și cu aparatul anterior).

ecranul

Din motivele anterior expuse, a fost un criteriu important în achiziție. Trebuie să fie mare, iar mare înseamnă consum mare, deci și bateria trebuie să fie în consecință tot mare. Redmi Note 11 Pro are un ecran de 6,67 inci (adică 16,9 cm), ceea ce e cam maxim cât poți ține mai mult timp în mână. E prima dată când trec la AMOLED de la LCD și are o rată de refresh de 120 Hz. Teoretic, asta ar trebui să fie un avantaj față de cele cu 90 sau 60. Sincer, nu sesizez diferența dacă îl trec pe 60 de herzi. Probabil s-ar vedea în jocuri. Nu are opțiunea adaptativă, adică să coboare de la sine până la 1 Hz, cum au altele, doar comutare între cele două valori.

Un avantaj cert e unghiul de vizualizare. Da, tehnologia AMOLED se vede bine din aproape orice unghi. Și teoretic nu consumă când sunt zone negre de pixeli, care nu se mai aprind. (Găsesc deprimante interfețele negre, așa că mai bine lipsă.) Rezoluția e mare: 1080 x 2400 pixeli. Luminozitatea e de 700 nits cu vârf de 1200.

Se vede bine, nu îi pot reproșa ceva, dar nu e nici ceva uimitor față de ecranul LCD de pe Redmi 8. Poate nici nu se poate mai bine sau nu mai e loc de ceva uluitor mai încolo (nu în plaja asta de preț.) Am făcut și unele probe în paralel cu clipuri 8k și în unele secvențe generația 8 se vedea mai clar și mai viu decât 11-le. În altele, invers, dar mai rar. Iar schema de culori cea mai aprinsă (vivid) mi se pare prea colorată în viața de zi cu zi, decât Standard, care e mai prăfuită. Deci per total, ecranul îl consider sursa dezamăgirilor, deși evaluat în sine e absolut OK.

Cel mai enervant e că albul ecranului se schimbă dacă miști mâna (schimbi unghiul) între alb-verzui și alb-roșiatic. O schimbare vag perceptibilă, dar obositoare. (S-a rezolvat între timp, probabil la o actualizare de soft.)

bateria

Bateria e de 5.000 de miliamperi, criteriu care iarăși îl distinge de concurență la marja lui de preț. Vine în cutie cu încărcător de 67 W, care încarcă într-adevăr rapid, de la 0 la 50% în 15 minute. După care ritmul devine mai lent din motive de protecție (să nu se încingă prea tare) ducând încărcarea completă sub o oră.

formatul

Alt lucru bun la Xiaomi e că îți pun în cutie tot ce-i nevoie. Adică telefonul a venit cu folie de plastic aplicată pe ecran din fabrică. (Mai bine decât aș fi putut s-o pun eu după utilizare și ștergere – atât de bine că inițial am crezut că nu are.) Folia vine peste o sticlă Gorilla Glass 5, teoretic rezistentă la lovituri și zgârieturi serioase.

Tot în pachet vine și carcasa de silicon transparent pentru spate. Și aici, altă dezamăgire. Noul format de carcasă îmbracă aproximativ 1 mm și pe fața aparatului. Ceea ce e un avantaj ca protecție, dar aparatul în sine are 8,1 mm grosime, cu acel milimetru pus în față, altul în spate, cu protuberanța pentru camerele de pe spate, rezultă un telefon cu aspect butucănos. deloc finuț. Spatele cică ar fi tot sticlă (am pus imediat carcasa, nu părea diferență față de plastic. Marginile sunt plate, după noua modă lansată de iPhone. Nu-i urât, dar e totuși un aparat greu de 202 grame. Sincer, comparat cu Redmi 8, pare un pas înapoi pe calea miniaturizării – e grosolan și greoi de ținut în mână.

Mă rog, are o ramă de metal, care să zicem că ar fi un avantaj, la fel ca spatele de sticlă. Am versiunea alb polar, care dă niște reflecții de perlă, sidefii. Nu-i urât, dar nici nu se compară cu versiunea 8, care a avut un verde metalizat cu niște nuanțe superbe în mișcare.

Restul dimensiunilor nu mă deranjează: 164,2 x 76,1 mm. Cum nu mă deranjează nici că nu are ecran de 100%, ca la modelele de lux. Are protecție de praf și stropi de apă (nu e subacvatic).

Cititorul de amprente a fost mutat pe butonul lateral, deci îți scanează degetul mare. O idee bună, că nu mai riști să pui degetul pe obiectul camerei pe spate. Un dezavantaj: n-ai cum să ții „butucul” în mână fără să atingi acel cititor de amprentă de pe lateral. Și când vrei să îl deschizi sau îl scoți din buzunar, te trezești că îți zice: desenează modelul, pentru că ai încercat de prea multe ori scanarea.

De apreciat că i-au lăsat mufa jack de 3,5 mm, mutată în „vârf”.

sistemul și procesorul

Din cutie, vine cu Miui 13, sistemul lor pe bază de Android 11. Dar în mai puțin de o săptămână și-a făcut trecerea la o versiune cu Android 12. Deci nicio pierdere acolo. Îți instalează diverse aplicații comerciale, dar e simplu să se dezinstalezi. Nu am de ce să mă plâng aici, e sistemul cunoscut. Folosesc lansatorul Nova pentru ecranul de start, care are mai multe posibilități de personalizare.

Există Redmi Note 11 Pro cu 5G și cu 4G (al meu e acesta din urmă); cu 6 sau 8 GB, respectiv cu procesoare diferite, pentru piața chineză și piața mondială. Cel care a ajuns la mine are procesor Helio G96, un octa-core de 2,05 Ghz de la Mediatek, făcut pe 12 nanometri. Poate dacă era un Snapdragon de 6 nm, consuma mai puțin. Totuși, nu e o pierdere. În acest clasament, e clasat pe locul 70, în clasa C, puțin mai sus de Snapdragon 835 și 730, dar sub Snapdragon 690.

Cum spuneam, pentru nevoile mele de navigare, multitasking și editare, e suficient, n-am găsit ce să-i dau ca să văd unde îi sunt limitele.

Aparatul e dual SIM, iar în locul unei cartele poate primi și un card suplimentar de memorie. Dar nu îi văd rostul pentru că vine cu memorie internă de 128 GB, pe care nu o umpli, dacă nu tragi filme.

sunetul

Aici e altă zonă în care ai sentimentul că Xiaomi îți promite mai mult, dar îți livrează mai puțin. Vine cu sunet stereo, cu două boxe poziționate pe cele două laturi înguste ale telefonului, sus și jos. Un dezavantaj inedit: mă obișnuisem să „blochez” din deget reclamele pe Youtube, acoperind acel orificiu cu degetul până poți da skip. Nu se mai poate, că sunt două și răzbat prin carcasă. 🙂

Dar nu văd îmbunătățirea așteptată. În sine ideea de a le pune „spate în spate”, orientate divergent, nu mi se pare bună. Într-o mașină auzi bine că ești între boxe, orientate spre tine, față în față. Cine își pune boxele spate în spate!? În fine, sunetul e puternic, nu sunt distorsiuni, dar nici ceva grozav. Și pentru unele filme trase foarte prost de pe Youtube poate fi insuficient. Mă rog, înțeleg că e doar un telefon, nu poate fi sistem audio, dar nu e nimic wow.

camerele foto / video

Trebuiau să fie un mare punct forte. N-am avut mari așteptări, că văzusem review-uri înainte. Cel mai mult oamenii se plâng de absența filmării în 4k – disponibilă pe modelul anterior, Redmi Note 10. Acum se poate filma doar în 1080 cel mult. Nu mă afectează, că nu filmez, dar e un regres.

Pe față, camera de selfie are 16 megapixeli. Iarăși, regres față de camera de 20 megapixeli pusă pe Redmi Note 8 Pro. Dar nu e o tragedie. Uneori se dovedește mai bună, texturile pielii sunt mai realiste, cu mai puțin filtru de colorizare (acel efect de acuarelă). E așa și așa. În condiții grele, va da noise mult, nu e luminoasă. Dar în condiții decente, fără contrast scandalos, e perfect utilizabilă, spre bunicică.

Piesa de rezistență trebuia să fie ansamblul de pe spate, format dintr-un monstru de 108 megapixeli cu luminozitate de F1,9 la distanță de focalizare de 26 mm; și alte 3 obiective de 8 megapixeli (ultra-wide), 2 megapixeli pentru adâncimea câmpului și 2 megapixeli pentru macro. Bașca un blitz cu LED. În teorie, ceva grozav, în realitate, doar ceva decent, uneori amăgitor, alteori plăcut, nici chiar atât de rău decât zic unele cronici.

Acei 108 MP sunt clar un cârlig de marketing. Ar fi mult mai onest să producă o combinație mai echilibrată, cu mai puțini, dar lumea nu ar cumpăra-o, poate. În practică, telefonul scoate poze de 12 megapixeli (3.000 x 4.000 pixeli) și doar dacă setezi în mod expres va face poze de 108 MP (12.000 x 9.000 pixeli). Clar, nu ai nevoie de așa ceva vreodată, că nu le tipărești pe afișe cât Intercontinentalul. Și oricum foarte rar vei avea condiții optime de lumină și subiect, încât acei pixeli să fie umpluți de informație utilă.

Păcat că au insistat atât de mult pe modul wide. Într-adevăr, ai posibilitatea să cuprinzi clădiri foarte mari, grupuri mari de oameni. Dar preferam să taie din lățime și să dea ceva opțiuni utilizabile de zoom. Cadrul e atât de larg că și când pozezi case e indicat să treci pe trotuarul lor, nu de peste drum.

Softul camerei e posibil să se îmbunătățească din actualizări. Acum îți permite să fotografiezi și în modul complet manual, unde poți regla orice, dar sincer e destul de nepractic să faci asta din reglajele unui telefon. Ai și posibilitate de a alege alte raporturi ale ecranului: 1:1, 3:4, 9:16 și pe tot ecranul, care cred că e 20:9 (un mod ultra-lat).

Dintre toate opțiunile prestabilite, modul panoramă mi se pare cel mai utilizabil. (Surprinde cadre prin „lipire” cu mișcarea telefonului pe o linie orizontală, gen stânga-dreapta.) Dar, cum am spus, are oricum un obiectiv îndeajuns de larg. Alt beneficiu e setarea de pozat documente, care ține loc de scanner și se poate face și alb-negru. Modul de noapte nu mi s-a părut un avantaj față de auto, din câteva încercări.

mostre foto

Un fișier de 108 megapixeli (redus pentru internet). 1/800 sec, F1,9, ISO 52. Dimensiuni: 12.000 x 9.000 pixeli, 15,3 MB.

Detaliu din imaginea de mai sus la 100% (e și puțin mișcată – poza e făcută din mână, cam cum s-ar face în condiții normale, fără stabilizare).

Restul imaginilor vor fi din fișiere de 12 megapixeli, adică așa cum trage telefonul în mod curent, fără să alegi opțiunea 108 MP.

(Cadrul wide. 1/30 s, F1,9, ISO 1.819. Dimensiuni fișier: 2,7 MB, 4.000×1.000 pixeli.)

Detaliu la 100%.

modul macro

O monedă de 10 bani. În modul macro se folosește obiectivul de 2 megapixeli, deci fișierele sunt mai mici. O problemă pe care am sesizat-o: nu ai un control al focalizării în acest mod. Multe vor ieși nefocalizate, era util dacă afișau focalizarea prin colorarea diferită a „țintei” de pe ecran.

Crop la 100%.

Imaginile de noapte au fost o surpriză plăcută. Mă așteptam la ce e mai rău. Da, nu vor fi utilizabile dacă subiectul e în mișcare sau dacă le faci din mers. Dar dacă subiectul e static, nu mai zic dacă îl sprijini de ceva (ceea ce n-am făcut), pot fi mulțumitoare pentru marja lui de preț.

Noaptea, cartier mărginaș, iluminat deficitar. 1/15 sec F1,9, ISO: 7.888, fișier de 3 MB.

Crop la 100%.

1/20 sec, F1,9, ISO: 3.263, fișier 2,3 MB.

Detaliu 100%.

detaliu la 100%.

crop

zoom în imaginea de mai sus la 100%.

detaliu din imagine

În soare puternic vor apărea umbrele foarte dure, negre, specifice telefoanelor.

Camera de Comerț și Industrie

Biblioteca Națională

Sinagoga Unirea, strada Mămulari.

crop 100% din fișierul de mai sus

modul macro, fișier de 2 MP, de la 2 mm

crop din fișierul anterior

culori șterse și probleme de focalizare în modul macro, cu soare puternic

detaliu

Hotel Marriott

Cel mai larg raport între lungime și lățime se poate folosi și ca substitut pentru modul panoramic.

Catedrala Neamului

testare zoom

Telefonul are zoom digital (prin „ciupirea ecranului”). Dar calitatea lui e slabă și veți obține aceleași rezultate, dacă nu mai bune decupând ulterior din poză o porțiune cu ajutorul calculatorului. (Sau chiar de pe telefon, cu „crop”.) Mai jos e ce scoate telefonul din zoom-ul propriu: