Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

„Religia a fost creată să ne controleze”

E genul de mesaj care se pretinde anti-sistem fiind, în realitate tocmai ce promovează sistemul actual secularist și anti-creștin: „Religiile au fost create pentru a controla masele.” Ca formă, are aspectul unei teorii a conspirației, răspândită de atei, adepți ai cultului Științei, cu variante intermediare – cei care pretind că sunt doar împotriva „religiilor organizate”, având o credință proprie, de obicei, un ghiveci New Age.

Teoria contrazice deducțiile științifice, bazate pe dovezi arheologice, care arată că religiozitatea e mult mai veche decât organizarea statală. Iar dacă ne restrângem doar la creștinism, devine ilogic să explici cele trei secole de persecuții pe scară largă, în care s-a răspândit subteran, prohibit de imperiu. Teoria pleacă de la ideea că potentații zilei ar fi creștini sau măcar fățarnici motivați să îi facă pe ceilalți să se poarte creștinește.

Ce vedem acum în jur e contrariul unei lumi care își propune să producă sfinți. Și putem constata că societatea condusă prin vicii e mai rea decât una care ar ținti să cultive virtuțile sau măcar buna cuviință. Anormalitatea e ocrotită, lăcomia – lăudată ca motor al bunăstării, obscenitatea e banalizată, coborîtă devreme la vârstele inocenței. Toată libertatea promisă eșuează într-o tiranie mai difuză, lăudată în reclame care ațâță simțurile și nevoile primare, pentru corporații care parcă își propun să ne otrăvească sau să facă dependenți.

În contrast, chiar și ipocrizia e superioară imoralității. Să zicem că anomalia ar fi conducătorii, care s-ar decide să se folosească de creștinism pentru a mobiliza resursele într-un război religios. Chiar și acea disfuncție ar putea fi corectată, dacă majoritatea ar păstra interiorizat codul etic creștin. Pentru că liderii ar putea fi corijați de pe aceste poziții de critici interni, după modelul profeților.

În schimb, societatea condusă prin vicii intră pe o pantă fără întoarcere, care duce la dezagregarea familiei, depopulare, lipsă de ideal. Și, într-un final, e înlocuită de alte grupuri, cu o credință mai vie, care au motivație și se multiplică. Fărâmițarea, ce decurge și din dezagregarea credințelor religioase, convine păturilor oligarhice în actualul context. 

exemplul oferit involuntar de Ayn Rand

Religia implică un arbitru transcendent, la care se raportează conștiința. În timp ce morala individuală e mereu sub spectrul modificării convenabile și a bunului plac. Ideoloaga libertariană Ayn Rand se prezenta ca total indiferentă față de chestiunile identității naționale, pe care le disprețuia ca prejudecăți colectiviste. Născută în Imperiul Țarist ca Alisa Zinovievna Rosembaum, își luase o vreme numele cu sonoritate irlandeză Alice O’Conor. Imediat după Revoluția Bolșevică, a fost în prima promoție de femei primite la Universitatea Leningrad, iar la mijlocul anilor 20, în plină represiune stalinistă, când alții erau duși în Gulag, i s-a permis să plece în Statele Unite.

În America, Ayn Rand și-a dezvoltat ideile pro-capitaliste, bazate pe o morală „nietzscheană”, botezată obiectivism, care consideră egoismul o virtute. Rand critica altruismul inspirat de religie, ca fiind o alegere inferioară urmăririi interesului propriu. Respingea atât socialismul cât și fascismul, ca fiind colectiviste, având critici numeroase și la adresa sistemului din țările occidentale, ca fiind insuficient de liberal.

Totuși, când a fost întrebată despre situația din Orientul Mijlociu a redevenit pentru o clipă cât se poate de „colectivistă”, dovedind zicala că sângele apă nu se face.

„Dacă mă întrebați pe cine ar trebui să susțină cineva, între Israel sau arabi, aș zice cu siguranță: să fie de partea Israelului. Pentru că e țara mai avansată tehnologic, mai civilizată, între popoare de sălbatici aproape total primitivi, care nu s-au schimbat de ani de zile. Și care sunt rasiști. Care urăsc Israelul pentru că aduce industrie, inteligență, tehnologie modernă, față de stagnarea lor.” (Ayn Rand, 1979)

Așa zisul ei obiectivism era departe de orice balanță a obiectivității în acest subiect. Pentru că ateismul permite acest rol de arbitru-jucător al conștiinței, care e manipulată după interesul sau toanele proprii fără busola transcendentului și a judecății lui Dumnezeu. „Mămica” libertarienilor vindea societății americane individualismul cel mai dur, mai despuiat de sentimentalitate. Dar păstra pentru propriul său grup privilegiul colectivismului.

Apăra cu ardoare un stat fondat cu metode teroriste, de bandele înarmate Lehi, sau Irgun și Hagana. Atentatele lor îi erau cu siguranță cunoscute și operațiunile de epurare etnică, alungarea populației indigene din satele lor, cu milioanele, care avea să fie cunoscută ca Nakba. Libertariana folosea etichete pe care azi le-am numi woke, combinate cu prejudecăți din cele mai rudimentare de ordin colectiv.

Gazda emisiunii cu public, care avea loc în anul 1979, s-a arătat contrariat de duritatea răspunsului ei și de intoleranța față de opiniile diferite ale celor care îi puneau întrebări. După intervenția realizatorului, Ayn Rand a plusat vituperând la adresa palestinienilor:

„Eu nu recurg la terorism. Nu îmi omor oponenții, femei și copii nevinovați. Asta am contra arabilor. Asta scoate conflictul din sfera țărilor civilizate și îl face ucigaș. Orice persoană particulară, care recurge la forță e un monstru.”

Aproape o jumătate de secol mai târziu, mai ales după genocidul în desfășurare, rolurile descrise de Rand în regiune s-au modificat. Sau abia acum informația a putut să răzbată la publicul occidental, prin canalele alternative ale internetului. Pentru că dacă s-ar fi perpetuat monopolul media, poate încă ar fi fost posibil ca astfel de abordări să fie general îmbrățișate.

Separația pe care o făcea cu atâta convingere, între buni și răi, primitivi și sălbatici, n-ar mai putea fi susținută în fața unui public onest de azi. Morala ateistă e vădit falimentară în acest caz tocmai din absența obiectivității. Și nu poate invoca decât că există și pseudo-creștini prăbușiți în același abis, dacă ne gândim la predicatorii neo-protestanți care au aceeași perspectivă despre conflictul din regiune.

evadare.ro
September 13th, 2026
Mai multe despre: Spiritualitate • • • •
#Facebook | #demografie | #Epstein | #război | #Trump | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #Iran | #muzica | contact