Întruparea de Crăciun și ieșirea din trup

Atunci când comercialul Moș Crăciun, tot mai aproape de ne-religiozitatea lui Moș Gerilă, nu acaparează total sărbătoarea, Crăciunul e privit ca momentul gingaș al nașterii unui Copil în Betleem, o sărbătoare a copilăriei. Lucru frumos, dar încă departe de cutremurul logic al întrupării Dumnezeirii în om.

Momentul acesta vine cu provocarea paradoxului total: Theotokos, „Născătoarea de Dumnezeu”. Nu doar treapta supremă a feminității, în înțelegere creștină, dar ființa umană așezată în punctul cel mai apropiat de Dumnezeu atins de oricare dintre muritori, deasupra ierarhiilor îngerești de heruvimi și serafimi. Un paradox temporal și al ordinii imaginate. Pentru a ne apropia cu mintea de tainele Întrupării lui Dumnezeu în om, suntem invitați tocmai la o ieșire din trup, la depășirea limitelor gândirii, pentru a întâlni Rațiunea, în înțelesul de Rost, de Logos, adică de Sens. În lipsă de sens, în neputința de a-l găsi, se zbate orice tragedie, deci contrariul ar trebui să îi fie antidot.

Voi folosi mai jos o predică a regretatului maestru spiritual Bartolomeu Anania, de la o sărbătoare de Buna Vestire, pentru că aduce în discuție problema Întrupării ca taină de nepătruns, și deci pune Crăciunul în cel mai profund context.