evadare.ro

În așteptarea Învierii

Între Denii și Paște ne aflăm într-un interval în care slujbele încetează și suflarea creștină amuțește, până la chemarea preotului: „veniți, de luați lumină!”. Mintea e invitată să își întindă limitele pentru a cuprinde paradoxurile unui Dumnezeu făcător al vieții, care coboară la moarte. Fiind simultan „în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în Rai cu tâlharul, și pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul”, toate „le umple, cel ce e de necuprins”. Întregul creștinism stă pe lucruri de negândit, de la Întruparea dumnezeirii de deasupra timpului, într-un moment anume, în ființă muritoare, dar dincolo de fire.

Pentru că acestea nedumeresc mintea, avem mult mai jos și treapta psihologică. Scurtul interval „aliturgic” înseamnă că suntem fără păstori, cum au fost și apostolii, risipiți, dezorientați, într-o populație ostilă, convinsă că devotamentul lor s-a dovedit o nălucire de tot disprețul. Așa ar arăta lumea pentru totdeauna, dacă inamicii Bisericii ar reuși să o amuțească (după cum au reușit parțial Paștele trecut). Așa ar arăta și dacă ar avea câștig de cauză cei care pretind că o vor anihilată din supra-smerenie, pentru că au o legătură sentimentală mai bună, ce nu suportă intermediar.

Pentru lume, statutul apostolilor între răstignire și Înviere e starea creștinului, până la sfârșitul istoriei. Condiția creștinului, privit obiectiv dinspre lume nu poate fi decât de nebunie ridicolă. Pentru apostoli, Paștele a venit a treia zi și pentru creștini vine în fiecare an. Dar pentru lume, încă nu a venit niciodată. Dacă vine sau nu vine, ține de mărturisirea învierii.

Uman, apostolii au fost prea tulburați în acel interval să își mai amintească profețiile sau să le mai creadă. Primii care și le-au amintit au fost conspiratorii procesului, căpeteniile iudeilor, care cer stăpânirii romane întărirea pazei la mormânt. Ca nu cumva apostolii să vină și să fure trupul, pentru a împlini o profeție „și să fie rătăcirea a doua mai rea decât cea dintâi”. Așadar, cărturarii vremii luptau preventiv să combată primul „fake news” al erei creștine. Dacă ar fi existat „verificatoare de adevăr” și enciclopedii virtuale pe această temă, probabil că ar fi dat verdictul că teoria învierii a fost infirmată de comunitatea savanților.

De peste un an, trăim un episod, care ne-a dus cu gândul mai mult la vremurile Apocalipsei, decât la Faptele Apostolilor. Spectrul pecetei fără de care nimeni să nu poată vinde sau cumpăra, pare mai fezabil ca niciodată. E posibil ca persecuțiile să se întețească și să retrăim o marginalizare și ridiculizare apostolică.

La temelia mitologiei europene stă și legenda rezistenței până la sacrificiu a spartanilor, povestită de rivalii atenieni. Care au supraviețuit să spună povestea cu prețul plătit de „nedemocrații” de la sud. Dacii nu au avut norocul unui „happy end”, povestea rezistenței lor a fost spusă de învingători. Și de Herodot, care se minuna de credința lor nezdruncinată într-o viață de apoi. Cum se miră pragmaticii individualiști de azi la ideea sacrificiului pentru ceilalți, pentru un crez. Refuzul lui Socrate de a evada, pare la fel de nerezonabil.

Istoria străveche a Europei stă pe astfel de culmi ale virtuții, răspovestite cu admirație. Dar credința apostolilor în Înviere a fost mai puternică, pentru că au putut-o vedea. De-asta au mărturisit-o nezdruncinat, urmați de alți ucenici în secole de persecuții, până în contemporaneitate. Până când neclintirea lor umilă i-a tulburat pe păgâni și a încreștinat barbarii și imperiile. Astfel, o credință străină, care contraria mentalul european al vremii, a convins când au recunoscut în ea ce admirau mai mult în amintirea strămoșilor. Și a devenit însăși baza civilizației europene de după.

Din când în când, idei ce par absurde, fără sorți de izbândă, impopulare, sunt apărate de cei puțini, care se pătrund de sensul lor, care pun cele ce nu se văd înaintea celor văzute. Gena străvechii Europe va da din nou unde nici nu ne imaginăm exemple de ridicare eroică și va triumfa împotriva minciunii, înrobirii și degradării. Acum altfel decât în vechime, nu murind pur și simplu, ci cu credința nouă în înviere. „Nu vă potriviți veacului acestuia!” înseamnă și să nu rămânem în teritoriul temporal al confuziei și întunericului, în care Paștele nu vine niciodată.

evadare.ro
May 1st, 2021
Mai multe despre: Spiritualitate

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.