evadare.ro

Dreptul la viață

Criza se prelungise neașteptat de mult pe continent, de fapt dura de niște zeci de ani, astfel încât apăruseră noi generații de tineri, care îi considerau inadaptați pe cei care încă mai foloseau cuvântul criză, pentru a se referi la prezent și îl tot comparau cu ceva ce nici nu erau siguri dacă existase cu adevărat. Guvernele Marii Britanii se străduiseră în fel și chip să rezolve problema, de fiecare dată cu programe mai ambițioase, tot mai generoase din punct de vedere social, care promiteau să rezolve răul cu mai binele. Populația îmbătrânise, cum spun sociologii, de parcă omul ar înceta să îmbătrânească vreodată. Ideea era că se înmulțeau bătrânii, erau de departe grosul electoratului, singurii pe care avea vreun rost să îi cucerești ca politician. Cei mai mulți tineri lucrau în servicii de asistență socială, adică aveau grijă de bătrâni în mod instituționalizat, dar existau și cei care aveau grijă de bătrâni în mod individual, pe cont propriu, unii riscând pedepse drastice pentru a ocoli fiscalizarea nemiloasă a activității lor. Politica reală între acestea două se scindase: între cei de stânga, care militau pentru aziluri centralizate, de stat, și cei de dreapta, care militau pentru încurajarea inițiativei private, prin care tinerii să fie ajutați de stat să înceapă activitatea de îngrijire a bătrânilor aproape pe cont propriu.

În această atmosferă de luptă acerbă, a venit la putere cea mai mare speranță a stângii britanice a anului 2048, care a propus un ambițios plan de ajutorare a tuturor categoriilor de populație. Țara fusese devastată de valul de spargeri date în cimitire, de indivizi fără ocupație, care furau tot ce putea fi valorificat, de la lemn, metale, haine încă neputrezite și te miri ce. Nu erau sigur români sau bulgari, pentru că imigrația fusese cu desăvârșire interzisă, ca în toate țările Europei. Tabloidele brodau povești macabre și despre proliferarea perversiunilor cele mai șocante. Dar politicienii identificaseră cauza: tinerii fără ocupație. Pare bizar, dar deși erau foarte puțini, tinerii continuau să aibă ratele cele mai mari ale șomajului, undeva pe la 80-90%. Și atunci partidul laburist a venit cu soluția: fiecare loc de veci va avea câte un paznic plătit de stat, care să păzească ordinea și curățenia în incintă. O întreagă industrie avea să se dezvolte pe orizontală (umor negru involuntar), analiștii prevăzând că în sfârșit se văd zorii revenirii la creșterea economică și relansarea.

*

Acest scenariu SF mi-a fost sugerat de o imagine de pe Facebook, care se dorea motivațională. Niște americani scriseseră niște mesaje admirative peste trei soldați, care păzeau mormântul Ostașului Necunoscut pe timp de furtună. S-a dovedint mai apoi că poza nu era făcută chiar în timpul uraganului Sandy, cum se prevedea, dar orișicât, admirația și mândria patriotică fuseseră exaltate. Mie mi s-a părut ceva ce nici tragedienii greci nu ar fi putut inventa ca simbol al absurdului. Tineri în floarea vârstei, viguroși, drepți și chipeși, irosind cel puțin zile, dacă nu ani din viața lor efemeră, pentru a păzi un mormânt, în care nici măcar nu se afla cineva, ci ni se cerea să ne imaginăm că se află cineva! Și pentru cine? Pentru a oficia un cult al statului, prin miturile sale fundamentale. Ca niște vestale, fecioare ale unui cult dispărut, soldații îmbrăcați de gală păzeau flacăra aceea de gaz, singura care certifica faptul că acolo se oficiază chiar un ritual. Nu se făceau fumigații cu tămâie nici nu se ardeau ierburi aromatice, dar în toată sobrietatea se vedeau rămășițele a ceva religios. (Avem și noi în Parcul Carol un asemenea monument, dar soldații români mi se par atât de familiari și de domestici, că nu i-am putut asocia vreodată cu vreo mistică militară.)

Viața trebuie să fie mai mult de atât. Indiferent că uniforma e cazonă sau e costum de birou, într-o corporație. Când mă gândesc la viață mă gândesc la acel vers cu „îndreptățirea ramurei obscure” din Arghezi, e firul de iarbă care sparge asfaltul, e sânul iubitei, care sparge pieptul băiatului. Chiar așa e: un sân ferm de femeie. Dacă ar avea vorbe, ne-ar spune asta orice nou născut. De-asta merită să râdem de tinerii puhavi și obezi la suflet. Viața e barbarie, e ceva ce e în afara legii. Cam un miliard de barbari asiatici se pregătesc să ia drumul Occidentului somnolent și bătrân, poate chiar în decursul vieții noastre, în cea mai mare migrație pe care a văzut-o omenirea vreodată. Cu sau fără război. Asta e viața. O să ne uităm la ei ca la stolurile de păsări de pe Discovery, chinezi mărunței, țigănuși din Bangladesh, indience și africani, groaza infernală a omului alb, care știe doar să vorbească pe marginea vieții. Colonizanții o să le întoarcă vizita colonizatorilor.

Sistemul de sănătate ar putea fi redus peste vârsta de 60 de ani la două ingrediente: aspirina și pansamentul. Ai o boală oarecare, dacă trece cu aspirină, norocul tău, ești vindecat. Te-ai lovit mai grav, cei din jurul tău se simt datori să intervină? Dacă te salvează o rolă de pansament, foarte bine, toată lumea e încântată să te aibă din nou alături. Cheltuielile suplimentare sunt oarecum excesive. Aud de operații complicate la care sunt supuși unii bătrâni: zeci de mii de euro, echipe întregi de specialiști, aparatură ultraperformantă, capabile să țină la temperatura corpului uman și un castravete fiert și decongelat. Mi se pare indecent, nu doar pentru cheltuiala în sine, cât pentru tinerețea celor implicați, asistentele alea coapte pentru dragoste, care-și pierd anii agitându-se să prelungească agonia unui disperat, care habar n-ar avea ce să facă, nici dacă ar fi adus în starea de funcționare de la 20 de ani. Măcar ele ar putea face un copil în timpul ăla sau, mă rog, măcar exersa procedeul, și viața tot ar fi mai câștigată.

Dar acum și de cei care mor de bătrânețe trebuie să-ți fie milă, pentru că și ei au fost dezvățați cum să moară, așa cum tinerii nu au mai fost învățați să trăiască. Nu ne-a mai învățat nimeni să supraviețuim, să ne descurcăm, și iată-ne acum tineri și handicapați, așteptând să împlinim vârsta pentru internarea în azilul vieții. Omului i s-a luat toată plăcerea morții, toată senzația de împăcare și de admirație pentru acest mare pedagog al nostru. Văzută din interiorul vieții, moartea e un lucru minunat, o experiență fabuloasă și copleșitoare. Văzută de pe margine, din zona gri, unde nici trăiești nici nu renunți, spectator imparțial fără o credință sau apartenență, moartea e ceva de care să te îngrozești. Merită să faci orice investiție ca să te aperi de ea, să rabzi orice disconfort ca să o împingi măcar un centimentru mai încolo.

Din regatul acestei morți hidoase, nepedagogice, vine și prostia, formă persistentă de răutate. Prostia de a nu te bucura, prostia de a te face nefericit, de-a neferici și pe alții, prostia de a nu iubi, de a nu oferi.

evadare.ro
October 31st, 2012
Mai multe despre: Spiritualitate
Economie

Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei

Bogații, mai îndatorați decât săracii
Ep. 1: Criza datoriilor suverane și o răsturnare, care nedumerește

Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei

Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou

Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele

Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar

Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter

Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate

Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods

Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc

Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american

Marea Resetare
are în vedere toate aspectele vieții omenești

Coronavirus

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Spiritualitate

Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Discurs fulminant
al arhiepiscopului Vigano împotriva papei Bergoglio

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat

Statul
făptașul neidentificat al crizei

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial

FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci

Politică

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei

Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei

Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului