evadare.ro

Despre moarte, din nou

Din strategie ocultă sau inconștiență, Biserica e țintă vie în ultima vreme și va fi din ce în ce mai mult, fapt ce-i atestă vivacitatea. Un motiv în plus să scriu câteva gânduri pe marginea morții, tocmai din perspectiva omului îmbisericit. Așa, și nu la modul abstract-filosofic.

În problema morții se înțepenește mașinăria lumii. O lume care poate oferi multe modalități practice de petrecere a timpului, fie de valorificare a lui, fie de irosire. Bani, carieră, plăceri, echilibru, cunoaștere, glorie și cine și mai câte lucruri după care poate alerga un om pe parcursul unei vieți. În raport cu realitatea morții, peste toate planează verdictul Eccleziastului: „deșertăciune a deșertăciunilor”.

În acest raport, nu doar orice efort, participare, construcție, dar existența însăși devine absurdă. Pentru a nega acest caracter grotesc de farsă de mari proporții, modernul vine cu diverse strategii de supraviețuire. Negarea realității morții, fericita ignoranță, care merge la unii până la superstiția de a nu rosti cuvântul ca atare, de teama forței lui magice. Multe societăți „civilizate” au evacuat moartea din vocabular, nu din decență în fața solemnității misterului, ci cu gestul nervos de acoperire a urechilor cu palmele.

Viclenia modernului-negustor a inventat până și comerțul cu moartea. Ca să devină o marfă în presă, moartea trebuie să aibă mai înainte cumpărători. Și are, din momentul în care moartea e transformată în spaimă (thrill), în senzația tare cea de pe urmă, singura care mai mișcă. Pentru că doar moartea mai mișcă omul paralizat de frici și doborât de griji. Doar moartea mai e o știre în sine, face vedetă dintr-un om sau grup banal de oameni, doar ea mai face să tresară mușchii atrofiați ai inimii. Ultimul zvâc e rigor mortis.

Cineva mi-a spus că evită slujbele ortodoxe pentru că prea au un aer funerar, toată atmosfera e una morbidă, de la cântece la lumânări, la pereții afumați și lumina difuză. Ceva adevăr e în senzația asta, dar tocmai asta vorbește despre seriozitatea ortodoxiei. Doar religia vine cu un răspuns credibil la angoasa morții. Fiecare cu povestea ei, dar eu mă rezum la creștinismul ortodox.

În societate sunt relativizate valorile și adevărul, în biserică e relativizată moartea. Dintr-o spaimă de neant, de anihilare totală și inveitabilă, e făcută doar o etapă spre înviere. Și încă una fecundă: „dacă grăuntele de grâu, când cade pe pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă” (Ioan, 12:24).

Creștinismul deschide o cale regală spre lumea de dincolo, celor ce sunt morți pentru lumea aceasta. Un preț exorbitant și nebunesc, la prima vedere, o sinucidere pentru ceva nevăzut și incert. Dar în prezentul continuu e imposibil de trăit, existența devine viață doar cu speranță, cu ochii ațintiți încrezător spre viitor. Cât anume e necesar să mori pentru lumea aceasta, pentru a putea începe să trăiești, ține de „savoir vivre”, e intuiția și stilul fiecăruia. La fel și interpretarea a ce înseamnă acest tip figurativ de moarte de dinaintea unei renașteri.

Asceții, călugării sunt doar exemplele extreme de experimentare a unei mortificări, dar una care deschide deja de aici o altă viață. Pentru cei mai mulți, ortodoxia privilegiază și recomandă moderația. Nu refuzul vieții cu tot ce are ea omenesc, ci evitarea erorii de a te investi fără minte în nimicurile irelevante. Un sens lax al morții pentru lumea aceasta poate fi și simplul fapt de a-i conștientiza deșertăciunea, a ști că nu totul se rezumă la ce se vede la suprafață.

Ortodoxia are un nivel teologic, în care adevărurile de credință sunt explicate și înțelese. Gândirea nu poate fi decât un act individual, la fel cum și credința e absolut necesar să fie un fapt intim, trăit în forul interior. Dar creștinii răsăriteni, în frunte cu Grigore Palamas, știu că înțelegerea cu mintea are limite ce sunt rapid evidente, între care nu încape imensitatea Dumnezeirii.

Și din acest punct încolo ritualul și comunitatea bisericească intervin, pentru a-l apropia pe credincios de cele veșnice, de Dumnezeul Cel Viu, „un Dumnezeu al viilor, nu al morților”. Realitatea Împărăției nu mai e, în momentul culminant al liturghiei, o promisiune, ci o realitate prezentă. Iar pentru intelectualul sceptic, introducerea în sânul unei comunități mai are și darul de a smeri, de a pune între paranteze orgoliul personal.

evadare.ro
August 17th, 2013
Mai multe despre: Spiritualitate
Economie

Jaful mileniului
Pandemia e diversiunea, nu cauza crizei

Bogații, mai îndatorați decât săracii
Ep. 1: Criza datoriilor suverane și o răsturnare, care nedumerește

Națiunile și băncile lor
Ep. 2: Economia speculativă, transferul de suveranitate și prăbușirea ei înaintea pandemiei

Trei forme de capitalism
Ep. 3: De la Roma la Wall Street, capitalismul oamenilor liberi, capitalismul înrobitor și capitalismul cazinou

Criza începuse deja
Ep. 4: Din 2008 în 2019, măsurile de avarie și prevestirile rele

Tiparnița și sforile dobânzii
Ep. 5: Când mâna invizibilă apasă pe cântar

Un răspuns disproporționat
Ep. 6: Banii din elicopter

Bancherii din umbra regilor
Ep.7: O istorie, care nu se învață la școală. Personalități discrete, pe nedrept uitate

Primul imperiu global
Ep. 8: De la Pax Britanica la Pax Americana, acordul de la Bretton Woods

Dolarul offshore
Ep. 9: Moneda globaliștilor există deja și e produsă în cantitățile pe care și le doresc

Și acum, încotro?
Ep. 10: Opțiunile imperiului american

Marea Resetare
are în vedere toate aspectele vieții omenești

Coronavirus

Cercetătorii, care îi contrazic pe alarmiști
Ce susțin ei și care e reputația lor în lumea științei

Dezvăluirea umflării din pix a deceselor
n-a mirat pe nimeni

Descoperirile profesorului de la Stanford
spulberă isteria coronavirus

Falsa epidemie
descrisă de New York Times în 2007

Logica distrugerii economice
Explicația implicării celor bogați și puternici în demolarea controlată a sistemului care i-a făcut așa

Rechizitoriul
Cele 21 de motive de protest față de carantină

Asimptomaticii nu transmit boala
susține doctorul Fauci, Arafat al americanilor

Cât e un coronavirus
pe lângă un spermatozoid. Ar fi eficient prezervativul textil?

Estimarea lui Rafila
Ce mortalitate are până la urmă boala și unde se plasează față de alte pandemii istorice

Coronavirus a ucis 0,003% din români
în primele 60 de zile

Două viziuni
Felul în care percepem lumea ne-a determinat reacțiile la epidemie

Cazurile cele mai suspecte
centralizarea primelor 800 de decese

Spiritualitate

Sursele globalismului
cărțile și personalitățile, care au contribuit la proiectul noii ordini mondiale

Antidot pentru frica de moarte
Mircea Eliade și moartea ca inițiere

Fundătura ateismului
și a relativismului moral

Societatea controlului
operațiunea corona, răscoalele rasiale, piese într-o tranziție postmodernă

Școala de acasă
interzisă de Macron pentru a apăra laicitatea

Rezistența spirituală anticomunistă
Pentru CNSAS, martirii închisorilor comuniste sunt încă „dușmani ai poporului”.

Despre Bartolomeu Anania și alegerea nefericită a unui preafericit
Un elogiu adus celui mai mare predicator din Biserica Ortodoxă în acest moment, care, nu întâmplător, este și cel mai virulent atacat de presa din România

Mistica iconicului la Ghelasie
o viziune speculativă în isihasmul românesc

În apărarea cămătăriei
talantul îngropat al pieței libere

Ce este un român
identitatea, între cultură, rasă, cetățenie

Discurs fulminant
al arhiepiscopului Vigano împotriva papei Bergoglio

Media

Dezumanizare
Înmormântare cu distanțare

Îndobitocirea prin „fake news”
Dresajul corectitudinii politice

Tirania ecranului
Audiobook despre eliberarea de dependența electronică

Moment antologic
BBC prezice prăbușirea unei clădiri

În căutarea underground-ului pierdut
Dacă pe străzile din București cântă mariachi, ori ne tragem din incași, ori suntem un popor tare netalentat

Statul
făptașul neidentificat al crizei

Piața Universității
o părere la 30 de ani după

Tratatul de la Trianon
de ce merită sărbătorit

Presa sistemului
Pleacă coloneleasa, vine generăleasa

Ministrul Muncii
și înlocuirii sociale

Capturarea economiei Japoniei
cu ajutorul crizelor

Papa Francisc
a scos efigia lui Hristos de pe crucea de la gât

Jacques Attali, în 2009:
o pandemie ar permite instaurarea unui guvern mondial

FMI anunță un nou sistem monetar
cum ar putea spulbera banii digitali economiile din bănci

Politică

Argumentele împotriva imigrației
„De ce vă opuneți imigrației, dacă atât de mulți români au plecat?”

Educația sexuală în școli
proiectul de inginerie socială din spatele bunelor intenții

Cadoul de la UE
ne crește datoria de stat cu o treime

Cum funcționează imperiile
Ghici cum plătești bunăstarea altora

Unabomber
Ideile unui geniu ucigaș

Orban și Dragnea
speță identică, ignorată de DNA

Senatori americani
propun ca SUA să nu mai plătească datoria Chinei

China, inclusă pe Axa Răului
Ce urmăresc SUA prin noul război imagologic

Era nevoie de o femeie frumoasă
Să învețe omul contemporan să fie bărbat

Jean Jacques Rousseau
ideolog al tiraniei

Bogații lumii
mai bogați cu 10 trilioane de $ de la începutul crizei

Omul transformat în marfă
chiar și săracii pot fi sursă de bani în societatea controlului