Voi, ce intrați în vilă, lăsați orice speranță!

Anticorupția a debutat în România prin 95-96, cu raportul Apartamentul al lui Valerian Stan (un funcționar public, nu omul cu laptopul de la televizor). Conceptul nici nu existase, până la plecarea lui Iliescu, Roman și Văcăroiu, când la putere se aflau doar „oameni de onoare”. Iar respectivul raport, în care figurau mulți pediști, a declanșat scandalul perpetuu din coaliția CDR-PD. În raport era vorba, cum i-o spune și numele, de apartamente repartizate noilor șmecheri ai tranziției, care încă nu strânseseră de-o casă mai ca lumea.

De atunci încoace, multe generații de politicieni au discreditat funcția publică, târând-o în scene demne de tragi-comedia Divorț din dragoste. Să recunoaștem, avem de când ne știm politicieni mărunți cu mize mici. Vor să-și vadă fetele angajate undeva și termopane puse la casă.

Victor Ponta a făcut un pas înainte spre această degradare a rostului politicianului, ducând cu microbuzul o turmă de ziariști să viziteze Vila Dante din Primăverii. Suntem în etapa robinetelor de aur ale dictatorului. Iar Ponta se comportă fix ca un pucist, ca armatele de rebeli din Libia, care poartă ziariștii occidentali pe lângă piscina lui Gadafi. Să facem un efort de imaginație: înlocuiți-l în aceste scene pe Victor Ponta cu orice premier în funcție din Uniunea Europeană. Încercați să v-o imaginați pe Merkel, arătând parchetul și faianța puse pentru Helmuth Kohl. Sau pe Hollande, ghidând jurnaliștii de la Le Monde, pe holurile somptuoase de la Elysee, ca să-l demaște pe burghezul Sarkozy. Nu prea merge, nu?

Cu figura sa de licean întârziat, care se minunează de instalația de jacuzzi, Victor Ponta nu doar că nu semăna cu niciun lider politic al Europei. Dar avea ceva din minerul, care în iunie 1990, povestea că „în sediu la penețeu” s-au găsit droguri, un xerox, la care se tipăreau dolari și (cu ochii măriți de uimire), chiar și o mașină de scris! Ar fi fost frumos, dacă Bogdan Teodorescu organiza puțin mai bine vizita de presă, și din dulapurile de bucătărie, ar fi început să curgă portocale, când trăgeai de ușiță.

Cu toate astea, Bogdan Teodorescu, artizanul acestei mișcări de imagine, a intuit bine și chiar a explicat: „Vila e ceva în carne și oase, Băsescu arată doar hârtii”. Corect, hârtiile nu sunt „în carne și oase”. În ultimele decenii, cel mai mare impact la public cred că l-au avut dezvăluirile cu „mătușa Tamara”. A fost ceva ce putea fi repovestit la cârciumă: toți avem o mătușă, știm cum arată o pensionară și mai știm că niciuna din mătușile noastre n-a reușit să strângă din pensie un milion de euro, să ni-i lase moștenire. Pentru restul: contracte de livrare de energie, lucrări de doctorat, nu avem o reprezentare atât de palpabilă, ca pentru o casă. Termopanele și mobila din China ale lui Năstase mai erau cum mai erau. Probabil nici corupt nu l-ar fi crezut omul de rând, dacă n-ar fi avut rima „Năstase – patru case”.

În cazul lui Traian Băsescu, mica înscenare a lui Bogdan Teodorescu se lipește încă și mai bine: și-a dat o casă în Mihăileanu cât a fost primar, probabil i-a luat fetei o casă în Băneasa, iar acum își pregătea o casă și mai mare, pentru retragere. O decorează din 2010, de când a fost ales, urma să fie gata în 2014. Dovezi există, a întrebat inoportun un reporter chiar în interiorul vilei. Cu o logică mai tare ca granitul, Victor Ponta răspunde a la Vadim Tudor: „Păi ce dovadă mai mare vreți, decât că până acum nu aveam acces în această vilă și acum am !? Președintele Crin Antonescu mi-a permis și mie accesul, unde nu îmi dădea voie Traian Băsescu!”

Argumentația e de geniu, devine evident cam ce segment de public țintește. Unul, care nu se lasă înfrânt de hârtii, gen cărți plagiate sau angajamente semnate cu zănateci ca Mircea Dogaru, că vei închide marile instituții anti-corupție. Alea, vorba lui Bogdan Teodorescu, nu sunt în carne și oase.

Pătruns în vilă, ca în infernul lui Dante, Victor Ponta duce politicul într-o zonă de unde ideologia și dezbaterea de idei nu mai au ce căuta. E acel loc unde mirosurile se transformă într-o mâzgă lunecoasă, pentru cei ce ar încerca să urce înapoi la aer curat, cum sună una din imaginile plastice ale poetului italian. Tehnic, suntem la nivelul în care amândoi politicienii se fac mincinoși și ne invită să-i credem pe cuvânt. Există o casă, aparținând statului, gestionată de o regie a Guvernului, despre care premierul spune că se zugrăvea și mobila, ca să îi fie făcută cadou de retragere președintelui, iar președintele zice că nu. Hârtii, momentan nu sunt, dar știm de la Grăjdan și comisiile de etică ale lui Liviu Pop sau Ecaterina Andronescu, și că se pot fabrica, dacă e nevoie. Noi vorbim de purgatoriul unor instituții de tip european, cam anoste și obositoare, dar care ne-ar purifica de apucături levantine, iar politicienii ne trag îndărăt, în universul lor mărunt cu patru pereți, bucătărie, baie și piscină.