Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
În 2015 au murit pe planeta Pământ 57 de milioane de oameni, fără să existe războaie și epidemii majore. În alți ani, au murit mai mulți sau mai puțini. În general e firesc ca aceste cifre să crească de la an la an, dat fiind că populația globului s-a dublat în decursul vieții noastre, până la 7,7 miliarde. Din urmă vin generații mai numeroase în fiecare an. Câțiva dintre decedați „au prins știrile” dintr-un motiv sau altul. Ceilalți s-au stins în anonimat. Ar fi fost și îngrozitor de deprimant, dacă televiziunile ar fi făcut un ritual zilnic din anunțarea celor 156.164 de morți ai fiecărei zi din an.
În clipa în care scriu, aproape s-a scurs a 114-a zi a anului. S-a scurs, așadar 31% din anul în curs. Cei declarați decedați de coronavirus sunt mai mulți decât cei morți într-o zi oarecare de orice în 2015. Mai precis, sunt 190.098. Ei au beneficiat de o nedorită faimă, fiind anunțați persoană cu persoană de toate site-urile și televiziunile, cel puțin cei de pe teritoriul României. Cum spunea Stalin: „o moarte e o tragedie, o mie de morți e o statistică”. Nu scuz genul ăsta de cinism, dar odată pătrunși pe tărâmul cifrelor mari știm că statisticile sunt favoritele politicienilor, când e să justifice măsuri. În cazul de față, în funcție de unghiul din care privești, o statistică poate fi motiv de îngrijorare sau de panică. Iată 3 modalități care schimbă acest unghi:
Testările făcute până acum sunt preponderent în cadrul spitalelor (care deseori sunt chiar focare de infecție, cu medici infectați în masă). Deci testarea are loc într-un mediu uneori periculos. La spital nu vin oameni sănătoși (cel puțin nu zilele astea). Deci cei testați au fie simptome gripale, fie alte boli mai mult sau mai puțin grave.
Asta, când tehnica de ultimă oră, prezentată ca achiziția salvatoare, nu le vine chiar ea de hac pacienților. „Aproape toți pacienții din New York, conectați la ventilatoare au murit”, titrează CNN.
Testări s-au făcut de asemenea în zone de mare risc: pe aeroporturi sau celor carantinați, proveniți din zone declarate focar de infecție. La domiciliu, persoanelor care au intrat în contact cu un depistat pozitiv. La firmele unde un coleg a fost declarat pozitiv. Autoritățile au tot promis testări în masă, dar din varii motive (să zicem materiale) nu au ținut această promisiune.
Există până acum 2 exemple de testare aleatorie și în masă. Miza lor e să verifice dacă procentul celor decedați din totalul celor infectați se modifică sau nu. Și se cam modifică. Altfel spus, o boală sună foarte înspăimântător, dacă mor 3% din cei care o iau și e foarte contagioasă (cum această gripă este). În cazul coronavirus s-au vehiculat chiar și rate de mortalitate mai terifiante, care s-ar fi soldat cu zeci de milioane de morți. De zece ori mai mortală decât gripa, ne anunța șeful OMS, anticipând un scenariu negru. Forul mondial ne amenința cu o rată a mortalității de 5%. Ceea ce, dacă vom continua să testăm cu distorsiunile invocate mai sus, e posibil să se atingă.
Islanda a testat 10% din populație. E drept, insula are doar 364.000 de locuitori. Foarte important, ei au respectat și testarea aleatorie, deci eșantionul lor e mai riguros științific. Prima descoperire e că virusul nu deranjează pe toată lumea. Jumătate dintre purtători nu au niciun simptom. Nici nu ar fi știut că sunt bolnavi. E o veste bună, dar și una rea – pentru că ar fi transmițători inconștienți. E însă dublu față de ce estimase institutul american de Controlul Bolilor ca procent de asimptomatici.
Și mai importantă e rata mortalității rezultată: 7 decedați la 1600 de infectați, la ora publicării studiului. Adică: mortalitate de 0,43%. Nu prea induce panica scontată. (La ora la care scriu, cifrele au evoluat pentru Islanda: 10 decedați, la 1789. Ceea ce dă rată a mortalității de 0,56%.)
Al doilea test aleatoriu a fost efectuat în regiunea Los Angeles, California. Folosind o testare cu filtre auto, s-a ajuns la concluzia că 4,1% din cei testați au sau au avut coronavirus. Coroborând două grupuri din două arii geografice ale regiunii, calibrate pe profilul demografic național, cercetătorii americani estimează că între 220.000 și 442.000 de localnici sunt purtători. Spre comparație, în regiune nu erau depistați decât 8.000 de purtători. Evident, creșterea numărului total de infectați schimbă dramatic rata mortalității acestui tip de gripă. Regiunea avea 617 decedați la ora articolului. Asta dă o rată a mortalității între 0,28% și 0,14%, pentru cele două cifre avansate de cercetători.
Inutil să spunem că 0,14% ar fi nu doar departe de acel 5% cu care OMS a convins politicenii să închidă populația în casă. Dar e chiar și sub periculozitatea unei gripe obișnuite, care e undeva la 0,1-0,2%.
Aici contează și ce regiune preferi, atunci când selectezi o statistică sau alta. Sunt zone foarte poluate, cum ar fi China, pentru care nici nu cunoaștem incidența bolilor respiratorii și oncologice. După cum sunt regiuni cu populație îmbătrânită, ca Italia sau Japonia. În aceste cazuri, s-ar cere o investigație riguroasă pentru a determina diferența dintre „mort de coronavirus” și „mort cu coronavirus”.
Într-o cercetare, făcută în Marea Britanie, pe 4.000 de decese din Anglia și Țara Galilor, a rezultat că 91% aveau și alte boli. Nu ni se spune în ce stadiu erau acele boli.
În Italia, o cercetare mai restrânsă, pe 335 de cazuri de deces cu coronavirus, efectuată de Institutul Național de Sănătate, s-au găsit doar 3 pacienți, care nu erau în evidență cu alte boli. Așadar, o rată de 99%, decedați care aveau și alte boli.
Graficul realizat de Statista, pentru victimele coronavirus din Italia, până în 22 aprilie, poate fi relatat diferit. Poți spune că 84% din victime au peste 70 de ani. Sau poți spune că jumătate (53%) aveau peste 80 de ani. Sau poți insista pe segmentul sub 60 de ani, care e de aproape 5%. Abordarea e la latitudinea presei.
Victor Grigore
