Sic transit gloria mundi…

In marginea unui bulevard din fostul Constantinopol, o bucata de piatra deloc frumoasa e imprejmuita cu un gardulet si cu o placuta lamuritoare: “Milion, aceasta piatra e tot ce a ramas dintr-un arc de triumf care marca locul din care se masurau distantele de pe intinderea intregului Imperiu Bizantin”. Mi-a placut simplitatea solemna a textului si ideea de a evidentia acest kilometru zero al Bizantului. Fireste ca din imperiul lui Constantin si al urmasilor sai au ramas numeroase vestigii, unele uimitor de bine pastrate, ca sa nu mai vorbim despre uriasa mostenire culturala, dar textul scris la baza acelei “pietre” aminteste intrucatva de cererea lui Alexandru Macedon de a fi ingropat cu mainile afara din mormant pentru a se vedea ca nu a luat nimic pe lumea cealalta. Din pacate, nu putem sti cum arata mormantul lui Alexandru cel Mare, devenit una din cele mai mari enigme arheologice, dar legenda unei asemenea doleante testamentare ramane una frumoasa.

Pe malul Bosforului, un alt prilej de meditatie. Turcii i-au ridicat, cu fata la mare, o statuie unui pirat. Un cioban de la munte care s-a dedicat marii si a devenit o legenda nationala. Turgut Reis a devenit unul dintre conducatorii preferati ai lui Soliman Magnificul, care l-a ridicat la rangul de pasa. Viata tumultuoasa a acestui lup de mare l-a purtat de la statutul de prizonier care trage la galere, la cel de cuceritor in numele unui imperiu care avea literalmente lumea la picioare. In spatele statuii marinarului devenit om de stat (nicio asemanare cu politica romaneasca!) stau zidurile vastului domeniu al sultanilor de la Topkapi, in vreme ce in umbra statuii un om fara adapost doarme adapostit de niste cartoane.