evadare.ro

Sa tragem apa dupa Vacaroiu

Unul din cele mai nefaste personaje ale tranzitiei isi anunta retragerea printr-un discurs patetic si cu pretentii de facator de istorie...

Nicolae Vacaroiu e unul dintre motivele pentru care m-a scos mereu din sarite formularea “clasa politica”, prin care analisti a caror superficialitate e la limita relei vointe o foloseau pentru a induce prin cuvinte pretioase ideea ca “toti sunt o apa si-un pamant”. Din aceasta comoditate de gandire, cei mai castigati ies cei suspecti de lichelism, iar cea mai tavalita ramane speranta. Nu! Corneliu Coposu si Vasile Vacaru n-au fost croiti pe acelasi calapod, asa cum de la Renate Weber sau Verestoy Attila nu am aceleasi asteptari.

De cand nu mai cumpar fosta mea revista de suflet, Academia Catavencu, mi-a trecut prin cap si o ipoteza usor paranoica. Daca angajatii lui Vantu (ziaristii si politicianul in cauza) au pus-o de un blat intre ei? Pentru ca “Nea Nicu” ar trebui sa le fie chiar recunoscator pentru porecla “Vodcaroiu” si pentru sutele de glume bahice care l-au transformat pe funestul contabil intr-un personaj “haios”, descins de la vesela Ciresica si nu de la mai sumbrul Comitet de Stat al Planificarii. Intrat in folclor deja, “politicianul turmentat” e de-acum cineva pe care nu poti sa te mai superi, in oricate dosare penale i-ai regasi numele. Ipoteza e fantezista, desigur ca n-a existat nicio intentie din partea catavencilor, uneori istoria e mai hatra.

Ei bine, motivul pentru care ma obosesc sa scriu despre Vacaroiu in clipa de fata e tocmai istoria. Suna aiurea, nu? Poate pentru noi, dar pentru “al doilea om in stat”, nici pomeneala! L-am vazut astazi pe Nicolae Vacaroiu transmis in direct de doua statii de televiziune, de la tribuna Parlamentului intr-un discurs de adio in care aveam realmente impresia ca Nea Nicu vorbeste pentru cartea de istorie, pe care o vor rasfoi contremulate generatiile viitoare.

Nu, Vacaroiu nu le vorbea colegilor de sprit despre cum demisioneaza din Senat pentru salariul nesimtit si sigur de la Curtea de Conturi, ultima halta catre o pensie neobrazata si senina. In mintea lui, vorbele ii erau insotite de acorduri de Desteapta-te, romane, iar pe fundal, de dincolo de faldurile unui tricolor, Bratienii, Cuza si Hohenzolernii ii dadeau onorul acestui demn barbat de stat. Auzindu-l povestind cum si-a scos de dimineata insigna de senator de la reverul celor 16 costume, realizai ca de la acea tribuna, Vacaroiu isi traia, vorba lui Coelho, “legenda personala”. Si asta nu de azi de ieri, ci in toti anii astia in care, luat in ras de toata tara, continua sa-si rotunjeasca averea vazand cu ochii.

Pe Vacaroiu l-ar fi avantajat mai mult anonimatul, amnezia blanda pe care romanii le-o ofera in dar cu atata generozitate tuturor mediocrilor cocotati ca scroafa-n copac. Pe cine mai preocupa azi ca Vacaroiu a condus vreme de patru ani un guvern catastrofal, un mandat care a insemnat tot atata timp pierdut pentru Romania? Din pacate pe nimeni, si aceasta e inca o conjunctura care joaca in favoarea lui, asemeni fizionomiei de chefliu tracasat de mahmureala fiecarei dimineti.

Guvernarea Vacaroiu a fost o fundatura care a nedumerit guvernele straine, incapabile sa inteleaga daca antireformismul echipei de la Bucuresti e expresia unei distantari programatice de Occident, sau a incompetentei pure. La fel de nedumeriti au fost liderii vestici si cand Romania lui Vacaroiu incalca embargoul impus Serbiei (scandalul Jimbolia, dosarul “cisternele lui Vacaroiu”, etc) in mai multe actiuni care erau bisnita pura, dar vazute de departe pareau politica de stat. Si incet dar sigur, in cei patru ani de guvernare haotica, Romania s-a desprins si mai mult de tarile invitate sa adere in primul val la Uniunea Europeana si la NATO. Cam de atunci, Romania a inceput sa nu se mai compare cu Ungaria sau Polonia la indicatorii economici, preluand ca termen de comparatie Bulgaria, care si ea a parut din ce in ce mai greu de ajuns.

Romanii pierdeau ani din viata strangand cureaua, iar guvernul lui Vacaroiu lansa o formula memorabila: “cresterea economica negativa”. Guvernarea lui Vacaroiu a fost pentru Romania o catastrofa atat de mare, incat dupa schimbarea de putere, tara s-a salvat aproape miraculos de la faliment, adica de la intrarea in incetare de plati.

Voracitatea oligarhiei PDSR-iste si proasta guvernare rosesera ca un cancer in intreaga economie, emblematic pentru cei patru ani de mandat Vacaroiu fiind cazul Bancorex, cea mai puternica banca a tarii, rapusa de tunurile date de clientii politici ai partidului, dar si de trucul prin care anumite politici sociale erau decontate de societatile cu capital de stat. Gaurile lasate de aceste tunuri se cuantificau in miliarde de dolari, suportati de fiecare dintre noi.

Aproape fiecare privatizare efectuata de FPS in acei ani a fost insotita de un scandal rasunator de coruptie, in vreme ce marile averi ale oligarhilor conectati la stat luau proportii. Pentru “prostime”, Vacaroiu, prin eminenta cenusie a unui securist (Mircea Cosea), a inventat “cuponiada”. 30% din economia nationala era spulberata in hartii lipsite de valoare pentru majoritatea zdrobitoare a romanilor, dar luau fiinta SIF-urile, bastioane ale structurilor securiste, din cadrul carora protejatii sistemului prindeau gustul speculatiilor bursiere in calitate de actionari ai unei industrii pe care o cumparau fara sa liciteze.

In rezumatul ei, guvernarea Vacaroiu a insemnat ceva mai rau decat stagnarea, a spoliat marea masa tocmai sub masca protectiei sociale, contribuind programatic la ridicarea unei clase favorizate printr-o formula de-acum celebra, de privatizare a profiturilor si nationalizare a pierderilor.

Dupa 96, Vacaroiu a mai revenit in atentia publicului doar prin scandaluri de coruptie, mai ales la caderea FNI, sau prin articolele care aveau ca obiect ispravile beizadelei senatorului, un personaj activ in lumea mondena. Fostul prim-ministru si-a luat si titlul de “Hagi al finantelor”, dupa ce una din bancile lui Vantu, BID, luase si supranumele de Banca Vacaroiu. Rand pe rand, Gelsor, BRS (Banca Romana de Scont), BID (Banca de Investitii si Dezvoltare) si FNI (Fondul National de Investitii) s-au prabusit lasand o nebuloasa de acuze, conturi umflate pentru Vantu si finantistii lui din serviciile secrete, dar nicio dezvaluire n-a fost suficient de puternica pentru a-i clatina cariera politica a lui Vacaroiu. Neluat in serios de nimeni, presedintele senatului devenea pentru cateva zile chiar seful statului, in momentul demiterii lui Traian Basescu.

O rememorare a scandalurilor in care a fost implicat Nicolae Vacaroiu e deja tardiva, spiritul civic si simtul justitiei au decedat de mult la romani, deci un asemenea efort e munca de sisif. Vazandu-l pe Vacaroiu atat de “ambetat” de nostalgia misiunii pe care a avut-o la carma tarii, ca brav barbat de stat, m-am gandit sa ma mentin la inaltimea momentului istoric si sa rostesc, pe un ton grav, ca “raul pe care omul il face ii supravietuieste”. Dar chiar sa arunci vorbele marelui Shakespeare in troaca lui Vacaroiu, e parca prea mult … Cand nu vrei sa te lasi prada lehamitei generale, e mai tonic sa tratezi tupeul cel mai grosolan nu cu filosofie, ci cu sictir.

evadare.ro
October 20th, 2008
Mai multe despre: Politica

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.