Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Cum poți ajuta această pagină să se dezvolte
Acest articol face parte din seria:
1. Revolutia Romana si dusmanii ei
2. Sensul spiritual al Revolutiei Romane
coerenta ideologica a Revolutiei
In primele patru zile de proteste, la Timisoara nu a existat nicio urma de organizare, iar riposta Securitatii, Militiei si apoi a Armatei a fost una brutala, fara echivoc in privinta taberei in care se aflau la acel moment institutiile militarizate. La Timisoara, ca si la Bucuresti, ulterior, manifestantii au avut de partea lor un singur element, ce a inclinat decisiv balanta: numarul coplesitor al participantilor. Nici comandantii locali, nici cei trimisi de urgenta de Partid si MApN nu s-au sfiit sa recurga la crima, folosind munitie de razboi. Dar in momentul in care in Piata Operei si pe strazile adiacente se adunasera 200.000 de oameni, continuarea operatiunii devenea o imposibilitate de ordin tehnic, logistic. Nu exista in intreaga istorie militara exemplul vreunui masacru la o asemenea scara, care sa fi putut fi in practica intr-o zona urbana, pe timp de pace, in confruntare directa cu o masa de manifestanti. Fortele de represiune si autoritatile comuniste locale aleg sa se replieze si urmeaza diverse strategii de salvare personala: tergiversari, pactizarea cu protestatari, dialog sau chiar mimarea solidaritatii.
Acestea sunt conditiile reale in care Timisoara devine, in data de 20 decembrie 1989, primul oras liber al Romaniei, prin meritul exclusiv al manifestantilor. Ia fiinta si o organizatie revolutionara, denumita Frontul Democratic Roman, care intra in dialog cu liderii locali si se exprima din balconul Teatrului. Componentii FDR nu aveau (nici nu puteau avea) o reprezentativitate conferita printr-un vot al strazii, nici macar nu erau persoane foarte cunoscute. Ce relatii au avut sau au dezvoltat unii dintre ei cu liderii locali ai Partidului e o alta chestiune deschisa dezbaterilor, dar esential e ca mesajul pe care au reusit sa il formuleze a fost unul ce a intrunit adeziunea masei de participanti.
Asculta mai multe audio Politica
Inregistrare-document din ziua de 21 decembrie 1989, recuperata de revolutionarul Marius Mioc.
Departe de spectacolul bine regizat si controlat de la TVR, oferit de fostii comunisti, dupa fuga lui Ceausescu, aceasta inregistrare (si nu e singura) ne descrie de fapt o revolutie adevarata. Nu o revolta a unor dezorientati, care sa creeze “un vid de putere”, umplut de echipa lui Iliescu si Brucan, nici un complot al esaloanelor secunde. Ci o revolutie populara, care genereaza in timpul ei lideri, o organizatie ad-hoc si un program politic coerent.
La minutul 5:23, Lorin Fortuna reciteste proclamatia Frontului Democratic Roman.
Punctele inscrise in proclamatie arata orientarea doctrinara surprinzator de limpede exprimata, pentru o societate care nu mai avea exercitiul exprimarii politice de o jumatate de veac. Practic, se cerea trecerea la o democratie de tip liberal, garantarea libertatilor cetatenesti, reforme ale sistemului de educatie si de sanatate.
Pentru cei care au considerat usor speculative referirile la sensul spiritual al Revolutiei, facute in episodul anterior, pot asculta acum si dovada entuziasmului cu care poporul isi regasea credinta interzisa. Se rosteste “Tatal nostru” (absenta educatiei religioase pentru atatea generatii isi spune cuvantul, si multimea repeta o forma aproximativa a rugaciunii), se cere libertate pentru toate cultele, pentru ca scandarea din zilele precedente “Exista Dumnezeu!” sa izbucneasca spontan inca o data (min 24:57). Se spun poezii si multe naivitati, pe multi emotiile ii coplesesc, dar nu ar trebui sa ne rusinam de asemenea momente inerente. Acei oameni erau izolati intr-o tara despre care aflau doar de la Europa Libera, iar in timp ce ei isi faceau curaj strigand “Armata e cu noi!”, in Bucuresti, tancurile armatei calcau primii revolutionari. Ceea ce conteaza nu sunt micile naivitati, ci coerenta mesajului, care e unul explicit anti-comunist, si unanimitatea cu care e primit.
E drept ca scandarea “Jos comunismul!” nu apare explicit in aceasta inregistrare, dar ea decurge logic din toate punctele proclamatiei. In acel moment, Romania era membra a CAER, a pactului de la Varsovia si impartea cel mai lung sector de frontiera cu Uniunea Sovietica, un imperiu ce avea sa mai exista inca un an si jumatate de atunci. A cere integrarea in randul statelor care garanteaza drepturile omului, echivala cu o cerere de ordin geopolitic, deci cu scoaterea completa a tarii din lagarul comunist.
revendicarile revolutionarilor
Iata asadar, principalele puncte ale proclamatiei Frontului Democratic Roman:
Format ad-hoc, Frontul Democratic Roman cuprindea persoane care nu se cunosteau intre ele. Ulterior, multi au ajuns sa se acuze reciproc. Mihail Decean propune inca 3 puncte pentru declaratia citita in piata:
Ulterior, unii membri ai FDR accepta preluarea de putere de la Bucuresti, sau chiar ajung sa graviteze in jurul lui Ion Iliescu. Suspiciunile nu au intarziat sa apara. Inclin sa cred ca persoane cu o vadita instabilitate emotionala, ca Claudiu Iordache, sau care emit in ultima vreme teorii delirante, ca Lorin Fortuna, au fost mai curand pacaliti de un joc politic pentru care nu erau pregatiti. Nu de alta, dar securistii nu prea au obiceiul de a-si pierde mintile la batranete, un obicei rezervat celor care au constiinta.
Mai trebuie subliniat un aspect interesant: s-a spus adesea ca doar foamea i-a scos din case pe romani, ca lucrurile se puteau regla cu unele concesii de ordin material. Sau cu mai mult divertisment televizat, cum ii sugerase Adrian Paunescu lui Ceausescu personal. Ei bine, mai toate cererile Revolutiei sunt de ordin politic, e remarcabil ca referirea la alimentatie figureaza pe ultimul loc in lista de revendicari.
patriotism, nu nationalism
Trebuie sa fac o marturisire de ordin personal. M-am amuzat ani la rand pe seama retoricii nationaliste. Am ras (si inca mai rad, daca mi se da ocazia) de toata mitologia buricului pamantului, de protocronism, de istoria declamativa, ori povestita in carciumi cu pieptul bombat. Cat timp oamenii sistemului, care adusesera tara in cea mai umilitoare postura a ei si intr-o stare de degradare morala, monopolizau discursul identitar, era firesc si rational sa le arati gaunosenia.
Acum, cand doctrina lor, cu priza la public, a devenit goliciunea insasi, cinismul cel mai dizolvant, e firesc sa recurgem si noi la alte tactici. Sa le opunem modelele reale ale unui patriotism civic, bazat pe libertati individuale. Cata vreme, din motive tactice, adversarii Revolutiei au pledat pentru izolationism si tergiversarea reconectarii la Europa, a fost un raspuns cat se poate de logic sa le contestam falsul patriotism si sa incercam demolarea vestigiilor unei gandiri tribale. Acum ca oamenii vechiului sistem au preluat limbajul de lemn de la Bruxelles si controlul parghiilor integrarii, e la fel de logic sa ne intoarcem la modelele autentice ale istoriei, sa reinstituim admiratia pentru tot ce a fost demn si valoros. In felul acesta ii putem impiedica sa transforme si europenizarea intr-o falsa modernizare si democratizarea intr-o palavrageala gaunoasa. Acum, cand implicarea e descurajata sistematic, cand defetismul e insuflat cu premeditare, ne putem aminti ca au exista chiar in istoria recenta suficiente momente cand triumful si renasterea au venit in ciuda tuturor pronosticurilor: de la secolul miraculos de dupa Regulamentele Organice, la rezistenta spirituala anticomunista, la izbucnirea de demnitate si speranta din timpul Revolutiei.
(va urma)
4. Ceausismul, ca ideologie actuala
Victor Grigore
