Quod licet Iovi, non licet Titus

Dacă Titus Corlățean, ministrul de externe, ar fi avut măcar o brumă de carismă, declarația lui recentă ar fi trecut ca profilarea unei personalități puternice. Dar în loc să facă Europa să ia aminte la fermitatea și spatele drept al unui politician de la București, amenințarea sa cu dezinteresul pentru Schengen a sunat mai mult ca bancul cu „dacă nu vă potoliți, fac ce-a făcut tata!”.

Cel care profită acum cu maximă plăcere de ridicarea de ton pițigăiat a lui Corlățean, Traian Băsescu, a făcut el însuși tumbe similare. I-a amenințat pe olandezi că n-o să le mai cumpere nimeni lalelele și crizantemele, pentru că ne amână fără motiv la intrarea în Schengen. Ba, când era în opoziție, râdea de occidentali că își iau tainul din contractele noastre de securizare a frontierelor, pe care am aruncat fără să crâcnim halucinanta sumă de 1 miliard de euro. „Quod licet Iovi, non licet bovi”, spuneau latinii. „Ce-i permis lui Jupiter, nu-i permis și vițelului”! Trebuie să mai știi și cum și când să faci unele afirmații, dar numai dacă te țin și curelele să nu clipești după aia. Deci, unde greșește și unde are dreptate Titus Corlățean?

Tehnic, ministrul are dreptate să spună că unele țări vestice ne tratează ca și cum n-am avea șapcă. Nu își respectă partea lor, dintr-o înțelegere birocratic-administrativă, ba se mai folosesc de pretext și pentru unele puncte populiste pentru uz intern. Tehnic, are dreptate, iar ipocriții de la Bruxelles ar merita demascați ca atare, dacă asta nu ar însemna periclitarea unor interese mai înalte decât orgoliul personal. Ca să râzi în nas birocraților și politrucilor europeni, trebuie să ai genă de mare lider. Dacă ai face-o în baza unor convingeri și propunând ceva mai bun, lumea te-ar și urma, în actuala conjunctură. Dar nu poți să o faci, când n-ai anvergură de om politic, nici cât să iei cinciul, la examenul de capacitate al școlii de politicieni.

Pe partea lui, Corlățean și-a făcut treaba, nu e în puterea lui să reformeze sistemul de justiție sau să combată corupția. Ar avea justificări să se simtă frustrat (în sensul cel mai nepeiorativ cu putință). Dar nu mai e vina europenilor lipsiți de cuvânt, că el s-a înhăitat cu hoții și face parte dintr-o gașcă politică, al cărui principal scop e să taie colții și ghearele Procuraturii, ca să poată fura în liniște. Firește că personajul nu are anvergura să înțeleagă că noile cerințe ale europenilor, privind independența Justiției, deși nu erau stipulate inițial în acord, sunt în interesul nostru, mai mult decât al lor.

Dar, ca sincronizare, Titus Corlățean gafează grav, spunând înaintea verdictului că am putea să nu mai fim interesați să fim primiți în spațiul liberei circulații europene. Se întâmplă uneori să îți depui CV-ul pentru un job oarecare. Și constați că îndeplinești absolut toate cerințele din anunț: ai diplome de studiu, ai numărul de ani de experiență, dar ți se spune să mai aștepti, pentru că ai o reputație proastă, ești suspect, pentru că te vorbește lumea de rău. Poate pe nedrept. Sau nu ai pantalonii călcați cu dungă în ziua interviului. Și atunci, ce faci, în calitate de candidat? Începi să anunți pe toată lumea că tu îndeplineai toate criteriile și, pentru că ai fost nedreptățit, n-o să-ți mai trimiți CV-ul nicăieri? Și cine o vrea, știe unde să te găsească! E o purtare destul de absurdă. Nu cred că angajatorii vor începe brusc să te respecte, să te caute și să zică: „da, domne, nu trebuia să-l tratăm așa, că uite ce ne-a dat peste nas!”.

Mai departe de aici, cred că Băsescu nu a făcut decât să speculeze cu instinct inabilitatea unui păcălici de a juca la cacealma, fără să fie pregătit mental pentru asta. Nu cred că Titus Corlățean sau Victor Ponta au un plan ascuns să ne scoată de pe șinele europene, spre cine știe ce haltă rusofonă. Mai degrabă, dau amândoi dovadă că se află în funcții mult peste nivelul lor. Funcții din care se trezesc să anunțe, nemandatați de nimeni, că România nu mai e interesată de aderarea la Schengen. Singuri se pun în posturi atât de vulnerabile, încât până și Partidul Poporului anunță, prin Dan Diaconescu, depunerea unei moțiuni în Parlament, împotriva lui Corlățean, în urma declarației în cauză. Să nu-mi spuneți că a devenit Dan Diaconescu brusc un europenist convins și un politician de anvergură. Nu, dar Corlățean e o pradă așa de ușoară, încât inventivul măscărici de televiziune nu-și putea refuza plăcerea de a se distra sadic pe seama lui.

Și încă un exemplu că dreptul de a deschide gura în public nu e egal distribuit, cum s-ar crede. Anul trecut, Mugur Isărescu anunța că trecerea României la euro rămâne un deziderat, dar înfăptuirea lui se amână, pentru câțiva ani, sau pentru o dată incertă. Întreaga clasă politică a avut o părere oarecum similară, și Guvernul actual a spus-o într-un document oficial. Impactul celor două, Schengen vs trecerea la euro, e incomparabil, ca importanță în favoarea adoptării monedei comune. Cu toate astea, nu s-a stârnit nicio vâlvă. Renunțarea României la acest obiectiv major, poate cel mai mare din viitorul previzibil, s-a făcut pe mutește și de comun acord. De ce? Pentru că tuturor politicienilor de la București le convine să avem o inflație mai mare decât în Europa și să nu intre în constrângerea de seriozitate impusă de moneda euro. Pentru că se știu mai neserioși decât grecii și mai incapabili să creeze climatul economic, pe care moneda comună îl reclamă. Sigur că e mult mai simplu să râzi de sărmanul Corlățean că n-are bască, sau că s-a dus la Bruxelles cal și s-a întors vacă.

PS: Hai, că i-am pus la respect măcar pe nemți:

“Nici posibilitatea de aderare partiala cu frontierele aeriene si maritime nu mai este de actualitate”, a declarat Friedrich pentru revista germana. “Extinderea spatiului Schengen va fi acceptata de cetatenii nostri numai daca vor fi indeplinite conditiile esentiale pentru acest pas, ceea ce acum nu este cazul”.

Deci Germania transmite oficial că va folosi dreptul de veto împotriva noastră. Am reușit să evoluăm de la propunerea de aderare parțială, la aderare deloc, și de la Olanda împotrivă, la Franța și Germania împotrivă.