In afaceri, daca nu-ti mai cumpara nimeni marfa, inchizi pravalia. In politica, falimentul e imposibil pentru unii. Exista o sumedenie de politicieni a caror credibilitate e zero, dar care sunt mai rezistenti decat gandacii de bucatarie. Si ceva imi spune ca nici uninominalul nu-i va starpi.
De pilda, Teodor Melescanu mi se pare dovada vie ca exista o solidaritate de casta transpartinica in Romania. A fost pedeserist, si-a incercat norocul cu ApR-ul facut cu banii lui Costea, cand se parea ca ar putea pacali o tara intreaga sa ajunga presedinte, dupa care s-a desumflat ca o gogoasa. Scandalurile i-au bufnit unul dupa altul in fata, populatia l-a respins la vot, deci urma pensionarea. Dar n-a fost sa fie asa. A fost sters de praf de “liberali” si promovat ministru pentru nu se stie ce calitati.
Daniela Buruiana a fost tavalita mai abitir, ca orice evadat din balamucul PRM. Credeati ca n-o s-o mai vedeti? Ei, as! Televiziunea lui Vantu a recuperat-o fara ifose pe fosta femeie-comisar a lui Vadim, care acum e un fel de analist al postului. Ca si Bogdan Chireac, cel cu incasarile de 30 de mil din contracte cu serviciile secrete, ca si nelipsitul analist Boda.
Nu cred ca e o coincidenta ca vietile acestor “intangibili” sunt mai mereu legate de Securitate. Despre gradele lui Melescanu se vorbeste aproape pe fata, Daniela Buruiana, fosta sefa a comisiei de control SRI, e o aparatoare fara perdea a prezumtiv defunctei securitati. Oricat de neperformanti, acesti politicieni (si omologii lor dintre analisti) nu vor fi niciodata trimisi la plimbare. Chiar asa compromisi, sunt suficient de notorii ca sa li se gaseasca un colegiu uninominal caldut, pe care sa-l castige fara probleme in fata unor anonimi.
Am o parere cel putin la fel de proasta despre multi dintre tinerii din politica, nu despre o schimbare de generatii vorbesc acum. Un Codrin Stefanescu, traseist notoriu, clasat ultimul la alegerile pentru Capitala, dar nelipsit de pe ecrane cu tirade demagogice, se potriveste perfect portretului, desi varsta ar sugera altceva.
In urma cu niste ani, o expresie din jargonul evropenesc facea furori in presa. Toti analistii se intreceau sa afle daca Romania are o “economie functionala de piata”. Sintagma e cam ermetica, dar tradusa inseamna si ca regulile pietei impiedica salvarea de la faliment a unei firme prin stergerea datoriilor la buget, respectiv ca altei firme i se permite sa creasca fara a cotiza cu spagi pentru o licitatie, de exemplu. Tradus in politica, principiul unui sistem functional e sa permita afirmarea unor lideri noi bazati doar pe propriile resurse, respectiv eliminarea celor neperformanti, respinsi de alegatori. Altfel, vom continua sa urmarim meciurile unui campionat din care nu retrogradeaza niciodata nicio echipa.