Oda micului patron
Imediat dupa Revolutie, antreprenorului i s-a spus peiorativ “bisnitar”. Parerea politicienilor a fost rezumata si ea de un fost parlamentar care a zis: Eu nu am incredere in investitorii straini, care vin aici doar ca sa faca profit. Si puteti sta linistiti, nici despre cei autohtoni nu avea o parere mai buna. Culmea e ca dispretul pentru spiritul intreprinzator e la cele mai mari cote in sectoarele bugetare, in randurile celor care isi iau salariile tocmai din efortul si imaginatia platitorilor de impozite.
Dispretul asta se invata in scoala, despre care se presupune ca e o fabrica de produs intelectuali. Dar daca am compara cine isi foloseste mai mult intelectul pe parcursul unei luni – un patron, care se confrunta in fiecare zi cu situatii inedite si cu decizii riscante luate sub presiune, sau un profesor care isi invata elevii cum sa isi alcatuiasca o opera stiintifica din citate ale altor citate – nu stiu cine ar iesi mai bine. Si totusi in lumea academica se mai pot gasi urme de creativitate pusa sa lucreze. Dar cum ar fi sa comparam efortul de gandire si de adaptare al unui patron cu al unui ofiter din armata, una dintre cele mai avansate forme de parazit social din cate s-au inventat?
Vestea ca pentru tot restul societatii micul capitalist e un dusman ce trebuie starpit o primeste direct in fata de la tagma functionarilor statului. Felul in care birocratul trateaza pe oricine incearca sa miste o afacere e inca una din dovezile ca solidaritatea in randul functionarimii vine din regimul trecut si nu dintr-o societate care teoretic e capitalista. Daca n-ar exista aceasta solidaritate de casta, un birocrat onest al statului ar putea instrui un copil de 14 ani sa faca toata activitatea lui de zi cu zi, in maxim o saptamana de training. Asta pentru cazurile cele mai complicate, in altele, munca e atat de repetitiva, incat cateva ore de dascaleala ar fi suficiente.
Cat timp a fost primar, Basescu i-a vanat pe chioscari cu aceeasi înversunare cu care isi propusese sa starpeasca maidanezii. Bucurestiul nu putea arata ca un Stanbul, ni s-a spus, trebuia sa arate ca un Paris. Probabil tot din motive de francofilie explicandu-se, mai apoi, prezenta primarului la taierile de panglica de la toate carrefoururile din oras. Micul comerciant trebuia sa moara, pentru a fi inlocuit de rechinul care, intre timp, a ajuns sa le impuna producatorilor si preturi minimale de vanzare in alte magazine. Comert mafia-style.
Pentru mine, unitatea de masura a economiei reale a fost multa vreme un mic intreprinzator, care incercase ani de-a randul aproape toate formele de negot imaginabile. De la buticul de scara blocului, la taraba din piata si toneta de ziare. De la el aflai mai mult decat de la toti analistii economici: omul incerca sa-si plateasca toate impozitele, aduna, impartea, numara taxele, si la sfarsitul unei luni iti putea demonstra cu creionul in mana ca matematic o afacere de mici dimensiuni nu putea supravietui. Isi gasise intr-un timp si producatori de la care lua fructe ieftine. Cum a aparut cu ele in piata a fost amenintat sa nu le vanda atat de ieftin si fructele s-au stricat in ladite. Cei de la Garda financiara, inspectia muncii, sanepid si cine mai stie unde, il vizitau de cum avea incasari. Dupa alte si alte incercari, omul a renuntat, ramanand doar cu datorii si sanatatea subrezita, dupa ani in care a muncit intr-un ritm infernal.
Cine crede ca astea sunt doar banalitati de periferie, n-are habar ce inseamna afacerile in Romania, nici de faptul ca statul insusi e cea mai mare organizatie care-si propune sa omoare initiativa privata.
Impozitul forfetar e doar bomboana de pe coliva capitalismului romanesc, un episod venit firesc in sirul de hartuieli la care e supus intreprinzatorul onest. Cu dusmani atat de numerosi si de bine organizati, micul afacerist nu are de partea lui decat propria inteligenta si constiinta ca luat individual, are o valoare incomparabila cu aceea a armatei de birocrati care il detesta desi traiesc de pe urma lui. Astept asadar acea zi in care comerciantul, producatorul si liber-profesionistul vor fi iarasi bineveniti in tara lor, care va invata sa pretuiasca mai mult ideile si perseverenta decat relatiile.
