Noua generație în căutarea seniorului liberal

Când vin după tine generații pe care nu le mai iei în serios, se cheamă că ai îmbătrânit. Și viața te pedepsește, pentru că viața întotdeauna ține cu tinerii, cu elanul lor tembel, incult și obraznic. Te pedepsește așa cum îi pedepsește pe cei care tratează superior marea sau muntele, pentru că în fața unei viituri nu poți să proptești o bibliotecă. Curg glumele despre Ponta și Crin, încuscriți cu Gigi Becali și despre Domnul Dan, ciocoiul de la Oltchim, ca dintr-o țeavă spartă a caloriferului transilvan al lui Andrei Marga. Recunosc, nici eu nu m-am putut abține, subiectele în cauză sunt prea mustoase. Dar cei care râd cu superioritate despre hiper-mediatizarea celor patru, despre răsturnarea tuturor ierarhiilor și tradițiilor, fac eroarea de a nu lua în serios forța vitală a unei noi generații. De data asta, râsul nu va îndrepta moravurile, ci noi, care râdem, vom fi spulberați de cei care nu văd nimic de râs.

Chiar așa: o nouă generație. Nu luați în derâdere numele partidului-fantomă al lui Becali. Brandul lui a fost transferat odată cu proprietarul de cei în drept: Ponta și Antonescu, exponenții cei mai ageri ai generației de coșmar care vine. Prima lor reușită notabilă e să credibilizeze două personaje ridicole și aproape ieșite din uz: Becali și Diaconescu. E ca la căsătoriile din interes între un bătrân decrepit, de familie bună, și o tânără aprigă, plesnind de viață, care-i duce numele și genele mai departe. V-am spus că tinerețea poate multe! Păi pentru publicul telespectator, cei doi bufoni de mahala nu mai prezentau interes: Becali nu mai făcea audiență, fiind mult prea previzibil și ușor de imitat și de un preșcolar, iar televiziunea lui Diaconescu era în marasm economic, acul audiențelor nu mai tresărea și angajaților le chiorăiau mațele de foame în așteptarea ciubucurilor din campania electorală. În studiourile OTV începuse să miroasă mai mult a mort decât a fantomă, iar viziunea despre lume și viață a lui Gigi nu-i mai ținea treji nici pe redactorii de la GSP.

Când probabil Becali se resemnase să împartă o canapea cu Viorel Lis la Capatos sau la Corina Chiriac pe Național TV, doi feți frumoși cu sânge tânăr au avut alte idei. Numai un guvern ca al lui Ponta putea să propulseze în arena politică un contracandidat ca Dan Diaconescu, numai un aventurier fără busolă morală ca Antonescu putea să îi vândă titlul nobiliar de liberal unui cioban infect, la preț de vilă pentru sediul partidului. Ce a început Ponta prin reinventarea lui Dan Diaconescu, politicianul, a definitivat Antonescu, pretinzând ca alianța de partide cea mai mare din țară să opună un bufon altui bufon. Dacă mâine Ponta va începe să se certe cu Oana Zăvoranu, probabil Antonescu îl va scoate din necaz anunțând că a convins-o pe Alina Plugaru sau pe Simona Trașcă să candideze pe listele USL fix în același colegiu cu diva cimitirelor. Și să nu-mi vorbiți de întâmplare și de forța imparabilă a prostiei. O fi decis candidatul USL, Sebastian Ghiță, să transforme RTV într-o televiziune de știri politico-tabloide, dar sutele de ore de emisie cu Diaconescu și Becali nu pot fi rodul întâmplării. Și „noua generație” nu e nici măcar originală. Ideea de a îneca opoziția în lături tabloide a avut-o prima dată mentorul lui Ponta, Adrian Năstase. Pe vremea lui, cu Vasile Dâncu pe post de ministru al Propagandei, s-au născut mediatic și Gigi Becali și Popescu Piedone și Dan Diaconescu (realizatorul, nu politicianul), tot așa cum sub îngăduința lui Ion Iliescu apăruse și crescuse ca un cozonac fenomenul Vadim Tudor. Rețetele au rămas neschimbate, doar scrupulele și stilul se mai tocesc între generații.

Apropo de vechi generații. Toată ziua ni s-a vânturat pe la urechi formula „seniorul liberal”, pentru a-i desemna pe niște bătrânei pe care Revoluția îi prinsese în relații amicale cu Securitatea și peste care tranziția a trecut, notându-le contribuțiile cu jenă sau la capitolul „curiozități”. Halal seniori! Două cuvinte au fost asasinate așadar astăzi. Cel de senior, dat acum oricărui purtător de baston (am putea auzi la fel de bine și despre Iliescu, seniorul socialist), si cel de liberal. S-ar putea să fim și noi obligați ca americanii să abandonăm cu lehamite acest cuvânt, devenit etichetă rușinoasă pentru cineva de dreapta. Ar fi mare păcat dar, cum spuneam, în fața tinereții toți suntem neputincioși cu etimologiile noastre corecte și pedante cu tot.

Crin Antonescu a dat la schimb azi cuvântul liberal, pentru a primi în piept decorația meritată de „hahaleră”. Un schimb echitabil, mă gândesc. Ruptura dintre Gigi și Crin va surveni la un moment dat, iar noul baci al mișcării liberale îi va arunca ofilitului Crin vorbele cu care își alintă toți antrenorii căzuți în dizgrație: zdrență, hahaleră, bagabont. Dar ce mai contează. Cercetați ce spun sondajele în rândul tinerilor de liceu și veți descoperi că Dan Diaconescu și Gigi Becali sunt modele aspiraționale, cu siguranță atât Ponta și Crin privesc cu admirație la cei doi. Tratat ca un câine jegărit de lumea academică pentru plagiat, Victor Ponta nu poate decât să disprețuiască intelectualii și titlurile lor, când are în față exemple de persoane, care cu un vocabular de 50 de cuvinte sunt ascultate nopți în șir de o țară fascinată. Cu ochii la toate bogățiile celor mai vechi în politică, cei doi juniori nu au cum să nu admire tunurile imobiliare și dexteritatea înmulțirii banilor de care au dat dovadă cei doi șoferi de Maybach și Rolls Royce. Ambii au între valorile de vârf banul făcut ușor, vorba găunoasă și invectiva, cu care să-ți faci praf adversarul. Privind la Gigi și Dan, doi tipi care au reușit tot ce-și doresc și ei, fără să îi care servieta unui Năstase sau Quintus, privind așadar la cei doi, Ponta și Crin se uită ca Baloo la Mowgli. Focul vorbirii, care poate aprinde mahalalele și pârjoli dușmanul, scânteia averii, care-ți transformă casa în palat și mașina în limuzină, doar la cei doi se găsea. Poveștile despre Mao, încercate pe vremuri de Ponta, pălesc pe lângă o tiradă despre ciocoi a talentului nativ Dan Diaconescu. La fel și puținul, pe care Crin Antonescu îl citise în cărți despre capitalism, pălește în fața „școlii vieții” la care noul senior Becali a învățat liberalismul. Cum să nu-i admiri, cum să nu-i aduci în casele oamenilor și în Parlament? că doar d-aia se și cheamă clădirea aia ”Casa Poporului”.