Necazuri în paradis. Semnele crizei de dinainte de criză

episodul 4 (înapoi la cuprinsul serialului)

Știrile alarmiste din aceste zile, climatul apocaliptic în care lumea e aruncată cu ajutorul televizorului, insistă să ne încredințeze că o molimă fără seamăn a dat peste cap o economie, care duduia. „Coronavirusul a prăbușit bursele”, suntem anunțați. Haideți să privim câteva grafice relevante:

Deutsche Bank e cea mai mare bancă privată din Germania. În 2007, o acțiune la ea costa aproape 160 de euro. Acum mai costă doar vreo 5. Dar cea mai mare parte a acestei prăbușiri a valorii ei de piață nu s-a produs ca urmare a pandemiei, ci în anii anteriori. Problema acestei bănci sunt cele 49 de trilioane de dolari în instrumente derivate, pe care le are în scriptele ei. Care sunt de câteva ori PIB-ul Germaniei. Cu alte cuvinte, dacă e lăsată să se ducă de râpă, e deranj mare pentru economia Germaniei, iar dacă se încearcă salvarea ei, riscă să scufunde și salvatorii cu ea.

Dar, știe toată lumea, nemții sunt cei responsabili, serioși și corecți. Problemele sunt la „porcii” din grupul mediteranean, PIGS. (Portugalia, Italia, Grecia, Spania). Nici aici nu pare să fi fost virusul, cel care a adus ridurile. Acțiunile Băncii Santander se ieftinesc de aproape 10 ori, dar nu de la virusul gripal.

Să ne îndreptăm spre zări mai prospere. America. Aici vedem Boeing decolând pe bursă. Într-un elan neegalat în ultima sa jumătate de secol de existență. Oare ce s-a întâmplat? Au descoperit ei un tip nou de avion, au găsit noi piețe interesate de zbor? Sau au găsit rețeta îmbogățirii managerilor? Banii fără dobândă, tipăriți de Rezerva Federală, și-au găsit o utilizare neașteptată. Firmele au folosit fondurile pentru a-și cumpăra propriile acțiuni de pe bursă, umflându-le artificial prețurile. Apoi au avut ghinionul ca noul model de avion să aibă probleme la decolare, au rechemat niște produse. În fine, acțiunile au intrat în picaj, cu mult înainte să apară criza Covid-19. Care, apoi, a lovit crunt companiile aeriene și producătorii care le deserveau. Abia din primăvara lui 2020 pierderea e una obiectivă, mai ales dată fiind decizia politică de a închide granițele sau a sista zborurile. Dar nu ar fi fost prima dată când firmele din domeniul aviatic se confruntau cu asemenea episoade-șoc. Altfel ar fi stat lucrurile, dacă resursele companiei ar fi fost păstrate pentru zile negre, când cerul era senin.

Rezumat: Problemele sistemului financiar sunt mult anterioare crizei coronavirus. De fapt, ele au fost doar amânate și amplificate de măsurile luate la criza din 2008.

turbulențele din septembrie

Cu patru luni înainte ca nebunia Covid-19 să cuprindă planeta, se întâmpla ceva cu economia lumii, care nu prindea niciun jurnal de știri. Și dacă Esca ar fi deschis panicată jurnalul anunțând că s-a gâtuit piața Repo, puțină lume ar fi știut ce înseamnă și de ce contează. „Repo” vine de la „recumpărare” și e o piață destinată marilor jucători financiari, în principal bănci, fonduri de pensii. Să ne gândim la el ca la amanetul băncilor. Genul acesta de instituții au active uriașe, dar nu le țin în bani lichizi, ci în investiții de lungă durată: titluri de stat pe zeci de ani, acțiuni, obligațiuni, imobiliare, aur. Pentru rulajul curent, ei pot apela la această piață vitală, fără să strice acele investiții. Tot ce au de făcut este să își împrumute între ei acele hârtii de valoare, timp de o zi, contra unei dobânzi. Luni semnează un contract virtual, prin care pun hârtiile de valoare amanet. Marți returnează banii și mica dobândă, iar contractul se stinge. Ei bine, în septembrie acest amanet al marilor bănci a luat foc. Dintr-o afacere ocazională, de urgență, ca orice amanet, Repo a explodat.

Ca niciodată, băncile veneau tot mai des și cereau sume tot mai mari, urgent, la împrumuturile peste noapte (altfel, costisitoare). Până când au început să își pună întrebarea dacă nu cumva unii din parteneri sunt în pragul insolvenței și nu ar fi mai prudent să-și păstreze propriile lichidități. Dobânzile cerute au crescut acolo de la 1%, peste ținta de 2% inflație a Băncii Centrale, la 10%. Avem așadar un exemplu în care dobânda de piață crește la valori reale, decuplându-se de cea fixată arbitrar de o autoritate centrală. Ne amintim cu toții diferența dintre cursul la casele de schimb valutar și cursul oficial, din anii 90, când BNR folosea o rată de schimb ca-n socialism. A fost nevoie ca Fed să intervină pentru a alimenta acest amanet. Cu o sumă mică în toamnă, cu o sumă gigant, după epidemie.

Și semnele prevestitoare nu se opreau aici. În 2019 și în lunile dinaintea crizei, peste 1600 de directori de mari companii s-au retras din activitate. Unii vorbeau de presiunea feminismului, cu scandalurile de hărțuire sexuală, care pot distruge ușor cariere acum chiar și fără dovezi, alții de iminența recesiunii. Toți s-au bucurat, însă, de pachete fabuloase în bani și acțiuni.

La nemți, recesiunea era deja palpabilă, mai rămânea să fie și consemnată statistic, prin cele două trimestre de scădere. Dar industria auto, deja trimitea o parte din angajați acasă și exporturile bălteau.

În 2019, unul din cei mai mari investitori imobiliari din China, condus din Hong Kong, acumulase datorii de 4,7 miliarde de dolari și deschidea discuții de vânzare cu americanii de la Blackrock, pentru 4 miliarde, a marelui său patrimoniu de clădiri de birouri. Semn că bula imobiliară chineză nu o ducea prea bine. În decembrie, un alt gigant, de astă dată din Marea Britanie, anunța că blochează retragerile pentr 3,2 miliarde de lire, dat fiind declinul comerțului și pieței imobiliare.

China se lupta deja de peste o lună cu virusul, dar bursele internaționale nu păreau deranjate. Abia atacul decisiv la prețul petrolului, dat de Mohammad bin Salman, prințul Arabiei Saudite, a creat „furtuna perfectă” și a declanșat prăbușirea.

Rezumat: Iminența crizei economice se vedea din 2019. Directorii marilor bănci refuzau să mai riște și sistemul era în blocaj.

(continuare: episodul 5, sau înapoi la cuprinsul serialului)

Victor Grigore