Mi-am votat super-imunitate la guvernarea mafiotică
Îi invidiez pe cei care se mai pot indigna cu naturalețe, ca pe cei ce se entuziasmează sincer când e și nu e cazul. Aș vrea să scriu ceva înverșunat despre cum hoții din spatele lui Ponta și Antonescu au început să taie paragrafe din legi, ca niște elevi chiulangii, pe mâna cărora a încăput catalogul și își motivează într-o veselie absențele. Dacă s-au sesizat și ambasadele vestice de la București, ar trebui să fiu chiar furios. Și totuși nu sunt, pentru că această guvernare nu are capacitatea să îmi ofere surprize. E incompetentă până și la acest capitol.
Recunosc, Ponta are încă resurse să mă enerveze cu obrăznicia lui, cu insolența cu care întoarce faptele cu căptușeala pe afară. Mă intrigă felul lui de a fi, mă tot întreb cum l-au răbdat cei din jur cu un asemenea caracter. Dar surprize reale nu cred să îmi ofere. Cam toată realitatea lui e ficționară, poate fi croită cum ai chef. Nu văd de ce ar face excepție legile statului, anume acele paragrafe, care te împiedică să furi și să scapi nepedepsit. Ca atunci când participi la o licitație pentru ceva ce administrezi și rău-voitorii ar bombăni că ești în conflict de interese. Prostii. Poți să nu mai fii, dacă schimbi legea sau schimbi cum ești definit în lege. Și dacă tot e la promoție, poți lăsa și alți hoți în libertate printr-o amnistie. Asta n-a fost să fie, a picat la vot, iar celelalte probabil că se vor întoarce iar în sala de vot, pentru că a ieșit prea mare deranj cu tutorii noștri occidentali.
Dacă toate aceste aberații legislative se retrag, să spunem că singura pagubă ar fi că am aflat încă o dată cine sunt cei care ne conduc și ce griji au. Dar, cum spuneam, asta nu e nicio surpriză, pentru cine a fost atent la ce s-a întâmplat până acum. Să se apere de închisoare și să se poată îmbogăți mai departe e prioritatea lor de grad zero. Din opoziție, nu ne apără decât alții care au aproximativ aceleași priorități, dar care n-au mers atât de departe în a-și pune poftele în aplicare. Acum se bate un nou record de tupeu și egoism al clasei pricopsite.
În răstimp, continuăm să ne săpăm groapa spre subdezvoltare. Școala livrează resursă umană total nepregătită, direcționată tot spre sectoarele real neproductive, un fel de economie paralelă, care o asfixiază pe cea productivă, din ce în ce mai firavă. Exportăm de zece ori mai mult decât în 89, cu toată destructurarea industrială ce a urmat, dar insuficient ca să se simtă într-un elan de dezvoltare în societate. Știm că pe politicieni nu ne putem baza, și ne uităm unii la alții, în timp ce oxigenul ni se împuținează. Ne resemnăm că am fost luați în grijă de alți stăpâni, de prin agențiile și comisiile europene, care îi pot chema la ordine pe neobrăzații noștri parlamentari. Dar habar n-avem dacă și aceia au vreun gând cu noi, vreun plan de dezvoltare, o preocupare, sau așteaptă să ne facem între noi o selecție darwinistă și să vadă dacă se poate face ceva cu cei rămași.
