Liiceanu pune botul la proteste

Motto: „Un domn mai rușinos dădea o muie cu ochii-nchiși” (Paraziții – „Ultimul buletin de la ora 5”)

Ei bine, momentul a venit. Că doar n-o să faci o campanie publică fără “intelectualii publici” și Liiceanu în frunte. Părintele ipocriziei, regele neîncoronat al fariseismului cel mai grețos, scrie azi un editorial lung în care descoase cu vocea prefăcută și pedantă, pe care o știm, semiotica înjurăturii. O face acrostih de concepte și zice că el așa „o tâlcuiește” și o poate rosti fără să roșească. Ați reținut? când toată țara e tăvălită în mocirla suburbanului de o campanie BTL (inventată într-un birou de PR de o echipă a unor creativi iresponsabili) punctul culminant e când se merge la Liiceanu sa le-o tâlcuiască, așa cum se mergea cu un verset adânc la vreun părinte al pustiei.

Și, ce să vezi? A dispărut Liiceanu ăla pe care-l știam noi. Care ofta lung la fiecare frază, pe care o termina apoi ridicându-și acut sprâncenele într-o țuguiere de amantă înșelată de toți în așteptările ei simțitoare de femeie credulă. Nu mai e Liiceanu ăla, paznic la morala nației, sângerand de vulgaritatea unui gest mai mult decât de o palmă filmata cu încetinitorul.

Nici poveste. Noul Liiceanu e atât de entuziast de găselnița plăcuțelor de înmatriculare, că e posibil să le vedem agățate cât de curând și de Siegfried, celebra limuzină mertzan a celui mai de valoare milionar din cultura română, care este.

Acum avem un Liiceanu febril. Vorbește pe nerespirate de Zorba, de revoluție, vede inscripția „pe fesele voluptoase ale unor fete, care își ridică fustele (..) purta tanga”. De la excitație, scapă omul și dezacordul dăncilian, dar ce mai contează, cica e revoluție și regulile nu se mai respectă.

Cea mai sterilă generație de intelectuali din istoria României își poate încununa opera într-un cuvânt țigănesc (după cum ne informează profesoral și informat etimologul de la Păltiniș).

E o adevărată scăpare freudiană, că generația asta stearpă, din cărțile cărora n-a rodit nimic în mințile și sufletele snobilor care au așteptat să de la ei să le tălmăcească viața, sfârșește într-un act ratat. Că sexul oral nu produce urmași, iar sexul verbal, făcut doar din gură, nici atât, lipsindu-i deopotrivă finalitatea dar și virilitatea primului.

În urmă cu puțini ani, Gabriel Liiceanu acompania onctuos hăhăitul președintelui Băsescu, care îi mărturisea la ureche: „am vrut să zic că școala românească produce tâmpiți, hă, hă”. Din postura sa de „dascăl al națiunii” și dăscălitor al moralei publice, filosoful accepta verdictul ca pe un fapt, nu ca pe un reproș pentru munca prestată.

Zilele trecute, un domn aparent prezentabil, școlarizat și decent îmbrăcat, anunța că marele miting, promovat de campania BTL cu plăcuțele și salturi cu parașuta – va fi cu sânge, fum și flăcări. Spunea respectivul apărător al Justiției, că la revoluții e legal să împuști jandarmi, dacă ți se opun. Și nu argumenta cu „așa vrea mușchii mei”. Nu, făcea apel la erudiție, repetând de trei ori că „România a semnat Magna Carta” și revoluția e drept al omului. „Iei pistolul de la jandarm și-l împuști”. Pare genul de semidoct, care soarbe editoriale de Liiceanu cu nesaț și e la fel de pătruns de fervoarea revoluționară. Pare convins că am semnat nu doar jelania baronilor medievali englezi, dar și Codul lui Hamurabi, ratificat pe vremea dacilor. Dl Liiceanu se poate felicita: școala românească nu mai scoate doar tâmpiți, scoate și huligani sadea, gata de servit cauza.

Editorialul dlui Liiceanu se intitulează „Înjurătura care ne unește” – ceva ce nicio înjurătură din istorie nu știu să fi făcut. E la fel de logic ca „palma peste ochi care ne apropie” și  „șutul care ne îmbrățișează”. Că poate răcori, că poate fi meritată, nu zic. Dar asta e contribuția pe care o poate avea un individ într-o galerie. Nu poate băga mingea în poartă, atât poate și el, să strige. Dar flegma nu se poate transforma în drapel. Ca Everest al conștiinței publice, trebuie să propui ceva celor câteva milioane de votanți, pe care i-ai descris până acum în editoriale ca „România fără dinți”.

E de presupus că vrei să îi atragi de partea ta. Ai forța condeiului, a argumentelor, spune-le de ce au votat greșit, încotro să o ia. De vor întreba: dom Liiceanu, suntem săraci și flămânzi, Dragnea ne minte că ne dă 5 lei la pensie, mata ce ne dai? Mi-e cam frică să aud răspunsul noului Liiceanu, adolescentul efervescent.

Totuși, în amintirea vechiului Liiceanu, vameșul de moravuri al țării, las la final câteva citate din opera sa nemuritoare, la o primă frunzărire. (Unele sunt atât de recente că n-au nici o lună de la metamorfoza de azi.)

Victor Grigore