evadare.ro

Liceul din cazemată

Învățământul privat e singura metodă prin care banii părinților-contribuabili se întorc garantat în beneficiul copiilor. Când statul se plasează la mijloc în acest circuit, apare arbitrariul, pentru că planurile oamenilor politici, care conduc statul, e aproape imposibil să coincidă cu planurile de viață ale studenților. Iar statul ajunge astfel să controleze viețile celor pe care promite să îi ajute. De când Napoleon a organizat primul sistem de învățământ unitar la nivel național, orice politician s-a comportat ca un mic corsican: a folosit învățământul ca pe un instrument, pentru a construi (sau, mai nou) pentru a destructura națiuni. Din acest exercițiu de inginerie socială nu se poate ieși decât lăsând familia să ia deciziile pe care politicianul se oferă să le impună. Alt sistem mai practic prin care să se exercite această alegere, decât învățământul privat, nu există. E una din cele mai compromise sintagme din România, care va mai avea de tras, poate câteva generații, de pe urma discreditării sale din ultimele decenii dar, inevitabil, va triumfa.
Multiculturalismul e o altă idee, care a pornit cu bune intenții, dar a eșuat lamentabil. Diferența e că aici eșecul e meritat. La originile ei stă aversiunea față de schimbare pe care o au toate utopiile, deci era o fatalitate că va fi preluată de universul mitic al stângii. Visul societății multiculturale e acela al unei rezervații, în care să supraviețuiască măcar clonele obținute în laborator ale tuturor speciilor cunoscute. Numai că națiunile sunt construcții intelectuale și culturale destul de recente. Ele există numai ca posibilități teoretice și au propria viață, sunt mereu în transformare. Niciun italian nu-și poate dovedi descendența pură dintr-un roman antic sau dintr-un etrusc, și chiar dacă ar face-o, după cum remarca Lucian Boia, ar avea mult mai multe în comun cu germanul sau britanicul de azi, decât cu peninsularul de acum 2-3 mii de ani. Până și lingvistic ne-ar fi aproape imposibil să ne înțelegem cu valahii evului mediu, nu mai spun cu dacii antichității.
Din combinația învățământ de stat – stat național câștigă doar politicienii și activiștii culturali. Ei parazitează profitabil spaimele și fantasmele noastre colective. Iar organizația care a reușit acest lucru cu cel mai mare succes e UDMR. Coruptă ca PDSR-ul de pe vremuri și complet dezinteresată de condițiile de trai ale votanților, această grupare a reușit cu un succes uimitor să adâncească segregarea etnică a țării, sursa ei de putere sigură. Nimeni nu-și poate aminti o singură inițiativă cu impact în economie a politicienilor UDMR, singurul lor obiectiv fiind acela de a hrăni complexul de superioritate al maghiarilor față de români. Un asemenea complex nu se mai regăsește decât, în oglindă, în felul în care romii sunt văzuți de români.
La Târgu-Mureș, există diverse specializări medicale, care se studiază în maghiară, română sau engleză, dar profesorii maghiari ar prefera o facultate segregată, dacă se poate, cu totul. Liderii UDMR nu lasă ocazia electorală să le scape și pun la strâmtoare coaliția și guvernul lui MRU. Soluția la care se va ajunge le va da probabil câștig de cauză, laboratoarele se vor împărți cumva și școala va începe să producă medici și asistente pentru țări străine, care umplu cu oferte site-urile de locuri de muncă. În asemenea condiții, pare într-adevăr mai practic să mărești secția de limba engleză, să înființezi una pentru germană și, pe viitor, să adaugi și o secție cu predare în limbi nordice, mult mai bănoase.
Să presupunem că politicienii români și unguri nu sunt mânați de calcule cinice. Nu e cazul, dar să presupunem. Vor reuși ei să aloce proporția optimă de locuri în facultățile segregate? De pildă acum, un vorbitor de română are mai mari șanse dacă dă examen la secția de moașe, decât pentru asistente. E normal ca un politician să îi bareze și să îi determine drumul în viață astfel? Dacă tot aspirăm spre țări mai civilizate, un exemplu ar putea fi excelentul sistem de învățământ finlandez (mare parte de stat, dar e o altă discuție), unde minoritarul suedez și majoritarul învață suficient din limba celuilalt, încât să poată interacționa fără probleme tot restul vieții.
Profitând de scandal, un autointitulat lider al romilor, Nicolae Păun, ia și el în brațe paiața multiculturalismului:

„Proiectul de înfiinţare a unui liceu în care să se predea limba romani ca materie obligatorie îmi aparţine de mai mult timp. Am încercat în şedinţa Coaliţiei să implementez această idee, să-i găsim rezolvare, a trebuit ceva timp să convingem Coaliţia. De remarcat este faptul că nu a fost reticentă. Inclusiv ministrul apărării, Gabriel Oprea, s-a oferit să ne ajute cu o cazarmă militară dezafectată, inclusiv premierul s-a arătat deosebit de interesat”.

Dacă Vadim Tudor ar fi propus ca elevii romi să fie adunați într-o unitate militară, cu sârmă ghimpată de jur-împrejur, toate organizațiile de drepturile omului ar fi fost deja cu petițiile la comisiile europene. La fel, oltenii ar fi fost sincer indignați să afle că ungurii din Ardeal își fac liceul lor într-o garnizoană a armatei române. Vedeți ce ușor se schimbă reacțiile, dacă schimbăm personajele?
Dacă studiul într-o limbă de circulație internațională, sau în limba altei țări, poate să nu ajute angajatorii din România cu mână de lucru utilă, cel puțin le poate asigura un viitor copiilor respectivi, fie el limitat la o regiune sau o altă țară. Și părinții lor au plătit taxe, deci pot avea și acest drept. Dar care ar fi câștigul să instruiești niște copii într-o limbă eminamente orală, fără literatură scrisă și fără urmă de tratate științifice, nici măcar pentru nivelul liceal? Îi pregătești pentru societate, dacă îi încartiruiești într-o unitate militară și dai de lucru unor fundații parazitare să producă o pseudo-literatură într-o limbă pentru care nu exista nici măcar dicționar, până acum câțiva ani?
Nicolae Păun e, ca și Mădălin Voicu, parlamentar de mulți ani, cu rezultate incerte pentru etnia pe care pretinde că o reprezintă. Îi împărtășește mai celebrului său coleg aceeași vorbire prețioasă, cu multe cuvinte folosite impropriu, ca un bun semidoct. Postul OTV îi dedică săptămânal o emisiune duminicală, în care prezintă un fel de starea națiunii, o vorbărie fără niciun rezultat, la care îmi imaginez că puțini au răbdarea să asculte. Rezultatul acestui mic cult al personalității e cam același cu efectele restului televiziunilor: nimeni nu se alege cu nimic, nu învață nimeni să fie mai civilizat, nu află despre oportunități de dezvoltare personală, nu se îmbogățește spiritual cu nimic. Probabil că ăsta e și scopul: micul grup de interese să se poată conecta la banii pentru programele de inginerie socială ale Uniunii Europene și modelul segregaționist al profitorilor din UDMR să fie reprodus, cu riscurile de rigoare.

evadare.ro
March 15th, 2012
Mai multe despre: Politica

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.