Libertatea, ca aplicaţie

Ne-am despărţit în decurs de o săptămână de două personalităţi foarte diferite, care nu s-au întâlnit vreodată. De Steve Jobs au auzit toţi puştii: era tânăr, genial şi foarte bogat. Probabil singurul capitalist îndrăgit şi de socialişti, deşi mulţi întreprinzători inovatori ar merita acelaşi respect şi aceeaşi faimă, fie doar şi pentru bunăstarea pe care o aduc în lume.
Ion Diaconescu era bătrân, lipsit de carismă, sărac lipit şi destul de mediocru ca politician. Avea toate calităţile care condamnă la nefericire şi nenoroc: era onest, credea în idealuri impopulare şi îşi urma cu fidelitate o cauză pierdută.
N-avem cum să ne imaginăm suferinţa îndurată de acest om, dacă am pune între paranteze perioada petrecută în închisoare, perioadă în care mărturisea că bătaia era cea mai blândă dintre pedepse, tinereţea sa ar putea fi rezumată aşa: Eşti ridicat pentru vina de a fi membru într-un partid oarecare la 30 de ani şi ţi se dă drumul la 47 de ani. După care începi să îţi croieşti un trai oarecare, pornind de la meserii necalificate, pentru că altceva nu ai dreptul să încerci.
Dacă ar trebui să îi explic unui tânăr din generaţia cu iPad şi IPhone de ce trebuie să se oprească cu luare aminte la exemplul acestui om simplu, zdrobit de un sistem regretat cu insolenţă de unii, aş spune că libertatea e ca o aplicaţie de iPhone. Toate gadgeturile astea mai inteligente decât posesorii lor ne pot permite – teoretic – să facem lucruri fantastice. Uneori ele te fac mai liber, pentru că îţi permit să faci lucruri pe care nu le-ai fi făcut fără ele, să afli lucruri la care nu ai fi avut acces. Dar ele mai au nevoie şi de aplicaţii şi de conţinut pentru a fi bune de ceva. E bine că învăţăm să îi admirăm pe cei care le inventează, fatalmente, miile de programatori care vin efectiv cu ideile pentru gadgeturi rămân în anonimat. Ar fi frumos să avem acelaşi respect şi pentru cei care au intrat într-o închisoare la 30 de ani, ca să iasă la 47, pentru simplul fapt că nu acceptaseră să dea delete aplicaţiei “libertate de conştiinţă” sau “demnitate” sau “ideal” de pe hardul propriu. Pur şi simplu nu au acceptat să se reformateze după cerinţele “omului nou”. Să ne amintim de ei data viitoare când scriem ceva pe Facebook fără să ne gândim de două ori că am mai putea fi ridicaţi de acasă la 30 de ani şi eliberaţi la 47.