Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări

Implozia partidului Dianei Șoșoacă

Mult invocatul sistem se pregătește să ne administreze încă un knock-out tactic în acest an electoral. Deși valul celor care au înțeles pericolul reprezentat de partidele vechi e real, s-ar putea ca puțin din el să se regăsească în rezultate concrete de la urne.

Din ce a lăsat să se înțeleagă ieri seară la Gâdea, Dan Puric ar urma să candideze independent la prezidențiale, deci culoarul alternativ va alinia cel puțin trei concurenți la start. Actorul n-a părut foarte interesat de sprijinul AUR, pe care aluziv l-a plasat alături de celelalte formațiuni. Iar partidul îi ignoră la fel de vizibil oferta de colaborare, preferându-l pe Simion, deși anunță preliminarii deschise tuturor timp de patru luni.

Divorțul politic al soților Șoșoacă e jenant și dureros de privit. În primul rând că e dramatică orice ruptură într-o familie cu copii, dacă tot apărăm familia tradițională. Și apoi pentru că Șoșoacă a făcut mai puține compromisuri decât Simion în momente cheie, demonstrând mai mult curaj.

Am avut în mai multe ocazii senzația, și am spus-o de fiecare dată, că ambii par oferte artificiale, propulsate ca supape ale nemulțumirii, ca forme de opoziție stridentă pe teme absolut reale și grave. Simion și Șoșoacă au fost scoși din joben în pandemie, când au început să facă mitinguri separate față de restul nemulțumiților. Și au captat toată mediatizarea – fie ea și negativă – din partea presei care cenzura orice altă opinie și prezențe mai decente.

Bravo lor pentru implicare împotriva restricțiilor, împotriva vaccinării obligatorii și pentru readucerea în prim-plan a temei naționale. Deseori au și discreditat-o prin stridență, alungând oamenii de bun simț din jur. Au rămas critici și în războiul ce a luat locul pandemiei. Șoșoacă chiar mai tranșant, chiar sărind peste cal, ca atunci când a îndemnat statul să facă „anexări teritoriale” în Ucraina, din vechile provincii istorice.

În a treia operațiune majoră, care se derulează de atunci, genocidul din Gaza, iarăși au avut poziții distincte. Simion probase deja maximă slugărnicie, când a dat fuga la ambasada Israelului să ponegrească trecutul istoriei naționale și să promită implicit mai multă cenzură, prin adoptarea definiției care pune semnul egal între antisemitism și criticarea legitimă a acțiunilor guvernului Netanyahu. Sau când promisese și să acorde 800.000 de cetățenii românești unor israelieni.

În schimb, Șoșoacă a făcut notă discordantă cu proteste vehemente când parlamentarii au fost puși să privească o casetă cu un montaj propagandistic despre ce orori a făcut Hamas. Nu poți să nu-i recunosc acestei femei curajul de a vorbi când atâția bărbați de stat tac.

Deși are capacitatea să construiască discursuri foarte riguros argumentate și convingătoare, defectele de temperament o condamnă să rămână doar la nivelul de scandalagiu. Simion și Șoșoacă au fost cotați amândoi cu 23% încredere pentru prezidențiale la ultimul sondaj, din 25 ianuarie. Atunci SOS era la 8% și AUR la 19%.

Aici intervine diferența majoră între cei doi, în favoarea lui Simion. Care, cu un orizont rudimentar și la fel de multă gălăgie inutilă, are meritul de a fi pus pe picioare un partid redutabil. Un vehicul în jurul căruia poate crește ulterior o generație naționalistă nouă, dacă nu-l distruge prin prea multe compromisuri. Simion e un tip mărginit, dar lasă și pe alții să trăiască pe lângă el, ba chiar adună compulsiv personalități notorii, unii onorabili, cu perspective, alții compromiși și oportuniști. Dar e o echipă și o mașinărie electorală.

Pe când partidul cu nume de semnal de disperare, SOS, a fost tot timpul un „one woman show”. E ceva care face implozie în direct, la fel cum s-a lansat, prin transmisiuni și scandal. N-avea lideri, filiale, era condus în cuplu și aduna toți amatorii de mahalagisme, femei cu capsa pusă care o adulau pe salvatoare ca într-o sectă și o imitau cu blesteme la adresa oricui îi observa vreun defect.

Ca un OTV politic, partidul „șoșocarilor mei”, cum le spune chiar senatoarea, a rămas acum doar cu loialitatea lui Luis Lazarus, un personaj care promite să ducă kitsch-ul pe culmi mai înalte decât Olimpul lui Zeus.

Mă tem că a fost din capul locului o lucrătură strategică a sistemului. Simion și Șoșoacă au fost împinși în față, au ocupat un culoar și mințile alegătorilor ani de zile. Iar acum unul din e spulberat în plin an electoral, prea târziu ca să mai poată să se lanseze altceva. Dacă și Simion va fi mai târziu linșat mediatic în același mod, cu vreo dezvăluire, vom vedea. Oricum, dovedește că e atât de acomodant și dispus la compromisuri, încât ar putea fi și tolerat, chiar luat la guvernare fără mari riscuri.

Era vital pentru cei care înțelegem pericolul globalist să avem totuși o reprezentare parlamentară. Măcar cu unul, dacă nu două partide. Am mai fost în situația rară pe continent să nu avem niciun partid naționalist în Parlament un deceniu, după prăbușirea similară a PRM. Spre comparație, Ungaria are nu doar o îndelungată guvernare naționalistă, dar și cel puțin încă o grupare mai la dreapta lui Orban.

În loc de opoziție consistentă, care să preia puterea anul acesta, vom avea fragmentare și mult show. Despre cum evoluează scandalul politic din SOS, care tinde să devină o telenovelă tip Bahmuțeanu și Prigoană, vă relatez separat.

Victor Grigore

evadare.ro
February 20th, 2024
Mai multe despre: Politica

Scriu mult mai des pe Facebook: Reacțiunea.
#Facebook | #război | #pandemie | #economie | #globalism | #Spengler | #presa | #demografie | #comunism | #marea resetare | #nationalism | #cărți | #transumanism | #filme documentare | #politică | #geopolitică | #spiritualitate | #muzica | contact