Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
În 1952, John D Rockefeller III înființa o fundație dedicată problemelor demografice, intitulată „Consiliul Populației” (Population Council). Nepotul direct al faimosului petrolist moștenise una din cele mai mari averi ale epocii, deci era un fel de Bill Gates postbelic. Preocuparea lui era, de asemenea, bunul mers al planetei și „sănătatea publică”. Doar că după război nu se mai putea vorbi deschis în termeni eugenici despre îngrijorările malthusiene ale elitei.
La conducerea fundației finanțate de el în acele decenii, care au transformat dramatic societatea și familia, s-au aflat: Frank Notestein, Bernard Berelson și George Zeidenstein.
În paralel, familia Rockefeller finanța și Planned Parenthood, organizația cea mai activă în promovarea contracepției și planificării familiale. Fundația a influențat inclusiv jurisprudența americană privind avortul. Inițiatoarea ei a fost Margaret Sanger, susținătoare a politicilor eugenice, de influențare a grupurilor care au mai mulți urmași. În perioada când contraceptivele au devenit populare, la conducerea fundației trecuse succesorul ei, Alan Gutmacher.
În 1969, Bernard Berelson îi solicită secundului său un raport cu o strategie privind controlul populației. Acest document succint, întocmit de Frederick Jaffe, vicepreședinte al Planned Parenthood, va deveni faimos ca „raportul Jaffe”. Anexa raportului indică explicit mutările necesare pentru a ține creșterea populației sub control:
Al doilea set de recomandări erau de natură economică și includeau:
Unele dintre idei erau extremiste de-a dreptul. Cum ar fi sterilizarea forțată sau eliberarea unor permise de înmulțire. O coloană întreagă a anexei era dedicată mijloacelor contraceptive, cu propuneri precum stimularea bănească a avortului. Dacă asta nu se întâmplă, în schimb au devenit realitate idei precum: a face contraceptivele ușor de găsit, inclusiv în contexte non-medicale. (În zilele noastre, prezervativele sunt plasate chiar lângă casele de marcat în supermarketuri, de unde erau doar în farmacii.)
Raportul se preocupa și de problemele de percepție, prin care să facă politicile anti-nataliste populare în rândul maselor. Se făcea distincție între „educație” și „îndoctrinare” pentru a avertiza că a doua ar putea avea efect de bumerang la nivel național sau internațional. Referirile la Malthus și teoria lui privind supra-popularea erau considerate de evitat pentru că deja aveau adversari în societate.
Autorul constata că există o corelație între intrarea femeii pe piața muncii (o revoluției socială după război) și scăderea natalității. Dar avertiza că inflația poate însoți un grad mare de ocupare profesională. Din acest motiv își punea întrebarea câtă inflație ar trebui să riscăm pentru a obține o anumă scădere de populație.
E cu atât mai dramatic că asemenea întrebări erau puse la mai puțin de o generație după războiul mondial, în care pieriseră peste 70 de milioane de oameni.
La fel, era observată o corelație directă între natalitate și proprietatea asupra unei locuințe. Dar se nota voalat și altă cale de influențare demografică: intervenția statului în agricultură. Prin subvenții care încurajau comasarea proprietății și eliminarea micilor ferme se obținea o migrație de la sat la oraș și un comportament demografic în declin.
Autorul, Frederick Jaffe, a scris împreună cu președintele Planned Parenthood, Alan Guttmacher, și ghiduri privind planificarea familială, sterilizarea și contracepția.
Referirea la aspectele ce țin de percepția opiniei publice în raport nu e întâmplătoare. Cel căruia îi era adresat raportul, șeful său, Bernard Berelson, a fost unul din pionierii comunicării sociale. În tandem cu Paul Lazarsfeld, Berelson a scris mai multe tratate încă influente de cercetare a opiniei publice, despre factorii care influențează comportamentul electoral.
Paul Lazarfeld și Alan Guttmacher făceau parte din același val de emigrație intelectuală din Europa anilor 30 ca și Eduard Bernays, nepotul lui Sigmund Freud, cunoscut ca „părintele relațiilor publice”. Berelson și Lazarfeld ilustrau școala „behavioristă” de studiere empirică a comportamentului uman, pe care căutau să îl măsoare prin studii aplicate, pentru a-l putea influența. Un alt val similar, sosit concomitent în America, a fost cel al fostei școli neo-marxiste de la Frankfurt, care propunea schimbarea societății prin controlul limbajului, promovarea spiritului rebel și de revoltă a minorităților. Aceste șuvoaie diferite aveau să se reunească în anii 60-70 în revoluția culturală și sexuală a generației hippie.
Victor Grigore
