O caracteristică a proștilor e că nu pot procesa idei, dar pot vehicula bârfe despre persoane, de care ajung să se pasioneze într-o direcție sau alta, până nu mai văd nimic altceva. Chiar atunci când iau de la cineva câte un gând, capacitatea mică de procesare îi împiedică să opereze cu două idei simultan. Și atunci își formează opiniile ferme despre ce se întâmplă, într-un binom alb-negru, fără nuanțe. Care e ghicit la rândul lui, din cum se raportează evenimentul la câte o persoană, ce le stârnește fie ură, fie simpatie puternică.
N-am întâlnit încă persoana care să pară inteligentă vorbind despre Călin Georgescu. (Și inevitabil, nu voi face excepție.)
N-ai cum să pari decât idiot, dacă accepți explicația oficială despre anularea alegerilor: adică rușii care au luat mințile votanților cu TikTok-ul. La fel, dacă înghiți teoriile aberante, pe care le presupun însăilările de dosare făcute lui din trei încercări. Înseamnă să fii un papagal, care repetă fără discernământ niște enormități, turuite agasant de televiziunile guvernamentale.
Ar trebui să crezi următoarele: Că Georgescu a fost toată viața în structuri globaliste pro-occidentale și prin sinecuri ale statului, predând altor politruci integrarea europeană și „dezvoltarea durabilă”, răsfățat de toată presa, până a devenit brusc „omul rușilor”. Primele sunt temeinic documentate, partea despre ruși n-are nicio dovadă. Dar te bazezi pe rapoarte ale serviciilor secrete, ce nu pot fi arătate publicului de aproape doi ani.
Nedovedind această acuză esențială pentru anularea alegerilor, „justiția” a trecut la alte fabricații, care presupun un nivel de retardare mai vârtos. Respectiv, în culmea popularității, Călin Georgescu pornea să dea o lovitură de stat cu niște băieți cu mușchi din Legiunea Străină, tocmiți într-o ceainărie la Ciolpani. Mercenarii lui Potra s-au suit în niște mașini mici, cu un pistol cu bile, dar răsturnarea ordinii constituționale a fost zădărnicită de un echipaj de la Circulație, undeva la limita între Ilfov și București.
De-acolo, vitejii se metamorfozează în legionari de alt fel, dând apă la moară dosarului pentru delicte de opinie, cu un la fel de scandalos rechizitoriu, pe care l-am analizat în detaliu. Acolo există ceva dovezi sub formă de vorbe, spuse de-a lungul timpului în interviuri. Lucruri care într-o lume liberă n-ar fi pedepsite, dacă luăm ca etalon măcar societatea americană, dacă nu o lume ideală.
În fine, a treia încercare judiciară îl face uitat și pe „omul rușilor” și „fascistul”, care dădea lovitură de stat cu mercenarii, coborându-l la un nivel de escroc mărunt, care păcălește un afacerist să îi dea peste 1 milion de euro, cu promisiunea că îi obține o finanțare de 6 milioane. De unde s-ar deduce că n-avea fondurile Federație Ruse la dispoziție, de vreme ce încerca să facă singur rost de bani.
Doar că lipsesc iarăși dovezile că Georgescu a cerut și a primit suma în cauză. Dacă dovada că i s-au virat banii în cont sau într-o pungă de plastic exista, ar fi fost arătată. Poveștile nu sunt nici măcar legate între ele, adică nu ne-au zis că banii ar fi ajuns la Bogdan Peșchir și de acolo la dedicații pe TikTok pentru Makaveli. Dar v-am zis că nu sunt povești pentru oameni foarte isteți.
Ba, culmea, afaceristul Ionel Rusen, care ar fi cerut, de fapt, acel milion, apare asociat într-o firmă cu Adrian Zuckerman, fost ambasador al SUA numit de Trump și devenit susținător al PNL. Același PNL care plătea „din greșeală” campania de pe TikTok, de care ar fi profitat Georgescu. Iar imediat după arestarea lui Georgescu, Zuckerman s-a întâlnit cu Nicușor Dan, dimpreună cu alți ambasadori, în mai puțin de 24 de ore în care președintele se văzuse și cu Ronald Lauder.
Pe lângă o doză considerabilă de prostie, aderența pasională la versiunile oficiale schițate mai sus presupune și ticăloșie. Pentru că nu pot considera altfel pe cineva care acceptă acest gen de abuzuri și mai vorbește de: democrație, libertate, justiție și valori europene… Înseamnă să vrei să trișezi, să accepți furtul unor alegeri doar pentru ca tabăra ta să câștige. Înseamnă să susții folosirea justiției selective ca armă de eliminare a unor competitori, pe care nu-i poți combate convingător pe tărâmul ideilor. Înseamnă să folosești cenzura pentru suprimarea unor puncte de vedere.
De cealaltă parte, susținătorii lui Călin Georgescu pleacă de la bune intenții, exasperați de minciunile gogonate spuse de presă și de direcția catastrofală în care se afundă țara. În principiu, ei duc o bătălie dreaptă, motivată de patriotism, de credință în cazul unora, sau pur și simplu de simțul dreptății. Dar alunecă inevitabil într-o idolatrie, care îi face să uite de toate acele idei nobile, de dragul unei persoane.
Georgescu are cei mai stânjenitori suporteri, nu de puține ori agramați și gata să respingă cu o înjurătură orice nuanță critică la adresa acestui guru. Sunt cei dispuși să facă abstracție de falsitatea evidentă a personajului, de penibilul bazaconiilor sau platitudinilor pe care le debitează.
Se mint că trecutul lui Georgescu pur și simplu nu există, cu toată existența petrecută între masoni, securiști, toată cariera dedicată programelor globaliste. Sau s-ar fi volatilizat într-un moment neprecizat de trezire în conștiință. Când le-ar fi devenit inamic vechilor tovarăși, păstrând însă neschimbat programul inițial cu „Apă, hrană, energie”.
Fanii lui Călin Georgescu se încăpățânează să nu vadă toate compromisurile pe care le face prin temenele către marile puteri, toate promisiunile publice de continuare a slugărniciei. Ca la Q-anon-ii lui Trump, totul e un „șah în 5 dimensiuni”, un plan în care trebuie să ai încredere. Chiar și oferta făcută de el partidelor vechi, PSD și PNL, e dată uitării cu pretenția că e un erou anti-sistem.
Necinstea e prezentă și la ei, ca la fanii puterii, când aleg să înceapă istoria de la anularea alegerilor în decembrie, sărind peste eliminarea Dianei Șoșoacă din octombrie. Georgescu și Simion au participat nepăsători la cursa din care fusese scoasă lidera SOS, pentru motive la fel de aberante, cum ar fi criticarea apartenenței la NATO și UE. E un tabu generalizat, despre care parcă au toți un consemn să tacă, arătând că nu se bat pentru un principiu, ci pentru o gașcă.
Era să uit: fanii sunt împăcați cu blasfemia că Georgescu trăiește din ce dă Dumnezeu, cu o armată de bodyguarzi, vilă și mașini luxoase oferite de domni generoși. Sau că s-a dus la Belgrad să se întâlnească cu milionarul Sebastian Ghiță, căruia i-a cerut ajutorul, ca să fie sigur că nu i-l dă.
Acești oameni cu bune intenții vor să se mintă singuri că Georgescu e salvatorul care nu e. Și când totul eșuează, apare argumentul că „măcar nu e Mucușor”. În ambele tabere – putere și opoziție – sunt oameni inteligenți altminteri, care acceptă să se prostească ignorând faptele.
De fapt, Călin Georgescu ne face pe toți mai proști. E ca privitul la TikTok, care scade IQ-ul cu câteva puncte. Încep să cred că asta e toată esența marii operațiuni psihologice de metamorfozare a lui Călin din omul sistemului, agent ecologist al ONU și al Clubului de la Roma, în eroul anti-sistem, care a luat opoziția pe persoană fizică.
Cu el, tindem să coborâm toți spre nivelul de retardare al lui Nicușor Dan. Care, probabil, a fost altă operațiune psihologică reușită, când au fost convinși milioane de oameni că e un geniu matematic. Nicușor e cu adevărat apolitic, în sensul că nu se poate ridica la nivelul unor discuții despre concepte politice, doctrinare. Călin Georgescu, în schimb, e capabil să capteze cu totul ideea naționalistă și să o compromită, ducând-o într-o fundătură, fie pentru a aplica mai energic programul tehnocratic al noii ordini mondiale, de tip Agenda 2030, fie pentru a funcționa ca sperietoare, care îi ține pe „pro-europeni” la putere.
Când a fost reinventat Georgescu? La fel ca lansarea partidului AUR, în preajma pandemiei, când oamenii care gândeau au început să aibă dovada incontestabilă a unei puteri malefice supra-statale. Una capabilă să dicteze guvernelor lumii și statelor lor paralele măsuri explicit împotriva populației. Aceea era adevărata „trezire în conștiință”, pe care CG o transformă în adormire profundă, cu vorbirea în dodii și transformarea politicii într-o chestiune de simpatie ori antipatie pentru o persoană.
Cu acea ocazie, s-a spulberat și la noi iluzia bătăliei între stânga și dreapta. Căci vechea polaritate, care opunea la noi PSD față de PNL și USR nu mai ținea, respectivele structuri comasându-se treptat în așa zise partide „pro-occidentale”. Mașinăria sistemului a tot produs idoli pe bandă rulantă în ultimii 35 de ani, care s-a dovedit că au împins în aceeași direcție, deși păreau adversari ireconciliabili.
Media a creat imaginea lui Ion Iliescu KGB, „sărac și cinstit”, chipurile nostalgic comunist și, ai zice, naționalist, după sloganul FSN „nu ne vindem țara!”. Și evident că a vândut-o, dar nu rușilor, ci puterilor occidentale, care ne stăpânesc azi. Prin contrast, multe speranțe s-au legat de „anticomunistul” Emil Constantinescu sau de „justițiarul” Traian Băsescu, care convinsese pe atâția că luptă contra mogulilor și corupților.
La fel de false au fost așteptările și reprezentările despre „neamțul” serios Iohannis și „olimpicul” Nicușor Dan. Dacă așa de jos e ștacheta, da, Georgescu se prezintă mai prezidențial decât Nicușor, care și el e o idee mai isteț decât Klaus, poate și cu o licărire de conștiință peste robotul sas, care totuși dădea binișor în poze la reuniuni.
Cam ăsta e nivelul politicii de idoli de carton, fabricați prin false conflicte și cu auto-amăgire. Sunt creați pentru a susține iluzia că există un joc democratic cu alternative. Tot timpul e unul mai rău, contra căruia trebuie să susții „răul mai mic” sau binele iluzoriu. Cu cât par să se răfuiască mai tare, bătălia pare mai credibilă, ca la bătăile înscenate de la wrestling. Vai, dar Băsescu și Ponta se certau continuu… n-aveau cum să fie într-un fel de blat unul cu altul! Vai, dar CNN îl toca mărut pe Donald Trump, trebuie să ne imaginăm că e salvatorul planetei…
Fenomenul nu e unul local, ci global, căci proiectul mondializării e ce îi spune numele. Polaritatea stânga-dreapta s-a prăbușit, și acum bătălia timpului nostru e între globaliști și naționaliști. Pentru acest din urmă palier, sistemul a creat din timp propria ofertă alternativă. (Nu mă adresez celor care încă mai cred că Donald Trump e o alternativă autentică, de partea binelui sau contra-pondere a globalismului. Mă adresez celor care gândesc.)
În acest scop, au fost creați falși opozanți, ca George Simion și Călin Georgescu, să joace rolul demagogului. Diana Șoșoacă cred că e sinceră în nebunia ei, dar e tolerată tocmai pentru că poate compromite ideea naționalistă cu stilul de mahala.
Există și un mod inteligent de a te raporta la Călin Georgescu sau la orice alt politician? Da, cred că există: punându-l în raport cu problemele reale ale momentului și văzând cum se poziționează față de fiecare. Dacă vezi în politicieni instrumente de folos într-o direcție sau alta, n-ai decât să îi încurajezi, să-i blamezi sau să-i votezi. Altfel, te lași folosit în ambițiile lor găunoase, fără o finalitate. Am să reamintesc lista mea de priorități, urgențele în funcție de care evaluez prestația politică:
La această temă, Călin Georgescu e total indiferent, patriotismul lui fiind unul pășunist, al stegulețelor fluturate. Nu s-a referit niciodată la agenda ONU de înlocuire prin migrație, nici la alte forțe care derulează această transformare. Show-ul despre soarta lui Călin Georgescu ține lumea ocupată cât se derulează această schimbare ireversibilă.
La fel ca AUR, Georgescu se prezintă cel mult ca un semi-suveranist. În sensul că are voie să emită critici doar la adresa Uniunii Europene, militând explicit pentru continuarea vasalității față de Statele Unite și Israel. În raport cu acestea două, Georgescu și Simion nu sunt deloc suveraniști, n-am de ce să mă prefac că ar fi altceva.
Acest al treilea punct e strâns legat de primele două, pentru că acele legi sunt venite din afară, impuse la presiunea puterilor tutelare. Ele funcționează ca instrument de inginerie socială tocmai în sprijinul schimbării demografice, făcând imposibilă rezistența la colonizare, în ambele sensuri ale cuvântului. Paradoxal, Georgescu ignoră esența acestei problematici, deși e el însuși victima respectivelor legi, în timp ce Simion și AUR fac, cu 2-3 excepții din partid, un înșelător joc de glezne pe subiect.
Aici e un punct forte al lui Călin Georgescu, în raport cu militarismul sinucigaș aș partidelor ce au guvernat până recent. Se arată deschis la tratative și a vorbit în mod repetat de importanța evitării intrării în război. Dar având în vedere că ar fi un război ce nu pornește dintr-un sentiment popular, ci ne-ar fi impus ca sacrificiu de puterile tutelare, apare aceeași problemă de la punctul 2.
Momentan, liderii UE se prezintă ca belicoși, dar imboldul inițial a fost dat de gruparea neocon din Statele Unite. Și Trump a câștigat încrederea americanilor cu promisiuni pacifiste și vedem ce a făcut. Nu e exclus scenariul în care tocmai unui lider patriotic i se construiește o platformă de credibilitate pentru mobilizarea țării într-o aventură de acel tip.
Din nou, în aparență un punct tare din oferta lui Călin Georgescu. Cel puțin în ultimii ani se prezintă ca un lider conservator, se opune aberațiilor ce distrug familia tradițională și are numeroase teme religioase în discurs. Dar are numeroase alunecări în zona New Age și suficiente indicii de apartenență la masonerie, o evidentă înclinație ecumenistă. Lucruri care îl fac suspect de a fi purtătorul unui program mult mai perfid, ca să repet atributul pe care l-a folosit la adresa Bisericii, într-o conferință. Să nu pierdem din vedere că am putea fi în preajma unor vremuri de factură apocaliptică, în care partea spirituală să conteze mai mult decât lumea vizibilă.
Deocamdată, percheziția acasă la Călin Georgescu n-a scos la iveală dovezi ale escrocheriei cu milionul de euro, după care pornise. A fost un act abuziv și nenecesar, pentru ceva petrecut cu ani în urmă. Tot circul pare cusut cu ață albă: omul e ridicat de pe stradă și adus acasă, unde i se sparge poarta, deși se presupune că avea cheia la el și familia înăuntru. Lucruri găsite sunt arătate presei „pe surse” în timp real, de cei care fac percheziția, fără o legătură cu dosarul cauzei sau cu orice norme deontologice.
Între ele, o legitimație de cavaler al ordinului de Malta, într-o filială din Statele Unite. E total irelevantă cauzei penale și obținută printr-un abuz. Dar încă o confirmare a eforturilor lui Georgescu de a intra în cluburi oculte, de tip masonic, cu agendă mondialistă și ecumenistă. Unii s-au grăbit să o conteste, ca falsă sau să o interpreteze eronat ca „pașaport diplomatic”, ori o fabricație glumeață, ca tricourile cu NASA și FBI. Dar e destul de în stilul personajului, care ba se perindă pe la talciocuri sătești, în cele mai obscure cătune, ba în cercurile elitelor globului.
În fine, problema materială și a dezvoltării. România s-a integrat în circuitul economic european cu sacrificii uriașe. Formal, reușește să producă mai mult ca niciodată în acest angrenaj supra-național, după măsurătoarea produsului intern brut. Consumă chiar mai mult de atât, căci are și deficit mare. Dar cu două „inconveniente” majore. Cea mai mare parte a economiei nu îi mai aparține, nici ca bază de producție, nici ca infrastructură financiară și de utilități. A acumulat datorii gigantice, peste 60% din acel PIB. Drept e că acest dezastru e opera partidelor zise pro-occidentale, care au guvernat, PSD, PNL, USR, UDMR. Nu li se poate imputa celor din opoziție.
Dar alternativa georgistă e o nebuloasă. Se tot repetă că ar avea un program, „Apă, hrană, energie”, care e doar un slogan, o înșiruire de cuvinte cheie, nu o listă de măsuri sau plan de guvernare. Multe din propunerile lui Georgescu au sunat fantasmagoric, ca țeava prin care să exporte apă, care cică ar fi fost confirmată ca vizionară când România a fost lovită de secetă.
Dat fiind că președintele are un rol mai mult simbolic, aș fi dispus să trec peste neajunsurile acestui punct. Și să presupun că Georgescu ar lăsa în mare economia să meargă ca înainte, cu avantajele și dezavantajele ce decurg de aici. Asta i-ar dezamăgi publicul, care chiar așteaptă de la el minuni legate de nivelul de trai. Înclin să cred că e un personaj mult mai pragmatic decât cred adversarii lui, fără să aibă vreo soluție miraculoasă.
Aș adăuga un punct aparte la problematica economică, referitor la tranziția monetară, pe care începusem să o discut în serialul Schimbarea banilor. O fi el un serial neterminat, dar dă niște indicii despre apariția actualei stări de lucruri și, mai departe, fiecare a auzit măcar câte ceva de discuțiile legate de trecerea la banii digitali. E un subiect mai complex, care implică un alt tip de sistem bancar, o altă ordine geopolitică și extinderea societății controlului și inteligența artificială.
Din nou, e ceva ce nu e la îndemâna unui politician dintr-o țară mică, deci n-am să-i pretind să oprească acest gen de tăvălug. Totuși, se va pune problema aplicării noului sistem la nivel local, prin niștre „cadre”. Iarăși, aparent guvernanții actuali par mai aproape de obediența totală, în timp ce Georgescu dă senzația unui „conspiraționist” ce s-ar opune cât de cât. Dar dacă schimbarea banilor vine la pachet cu introducerea unei ordini tehnocratice, iarăși Georgescu ar avea profilul unui executant de încredere, cu același zel cu care a propovăduit și „dezvoltarea durabilă”.
După ce a fost reținut 24 de ore, Călin Georgescu a fost pus din nou sub control judiciar. Se va relua ritualul prezentării periodice la Poliție, cu mitinguri tradiționale, băi de mulțime și suspans. Fără să spună ceva concret ca opozant, Georgescu e menținut în atenția publicului, în cea mai lungă și intensă campanie de mediatizare și demonizare. Arcului guvernamental i se oferă un adversar mai mult imaginar, față de care să se strângă contra „pericolului extremist”. Celor tot mai mulți nemulțumiți de guvernări anti-naționale dezastruoase, li se livrează o speranță perpetuă, un erou persecutat, pe care să-l aștepte. Și pe care să se concentreze, mult mai mult decât pe problemele propriu-zise.