Ghiduri pentru înțelegerea mai în profunzime a Marii Resetări
Diana Șoșoacă a cerut denunțarea tratatului cu Ucraina, lucru posibil și cu care sunt de acord. Însă proiectul său de lege conține propuneri aberante și periculoase referitoare la anexarea de către România a provinciilor istorice, care i-au aparținut și sunt acum deținute de Ucraina. E o prostie atât de mare, încât o consider un act intenționat de provocare.
„Art. 3 – România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor.
Art. 4 – După adoptarea prezentei legi și publicarea în Monitorul Oficial vor fi notificate autoritățile competente, inclusiv ONU, pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii”
Simpla denunțare a tratatului ne-ar aduce la situația de dinainte de 1997. Ceea ce nu e deloc grav. Între 1991 și 1997 a existat Ucraina și nu a fost vreun război. Dar un Parlament nu poate decreta anexări teritoriale decât concomitent cu o declarație de război. Ca să iei ceva din posesia altei țări, ar trebui să fii pregătit să suporți consecințele militare ale refuzului ei. Adică să intri în război cu Ucraina, nu neapărat de partea Rusiei, dar simultan cu ea.
O asemenea aberație e mai mult decât o propunere negândită. E periculos pentru că servește atât Rusiei, ca alibi pentru revizionismul ei teritorial, cât și Americii, care vrea extinderea războiului din Ucraina la scară regională în Europa de Est, pentru schimbarea de regim la Moscova. Cine vine cu asemenea propuneri belicoase azi, în plin război, e agent provocator, ori al unora, ori al altora.
Realitatea istorică și sentimentală nu poate bate această realitate pragmatică. Da, acele provincii ne-au aparținut cândva, ne-au fost luate samavolnic prin pactul Ribbentrop – Molotov, iar apoi ca urmare a ocupației sovietice de la sfârșitul războiului mondial. Ucraina a participat și ea la acel jaf ca parte a URSS. Iar în urma destrămării URSS, a devenit beneficiarul unui rapt teritorial, într-o zonă în care a practicat o deromânizare sălbatică. A practicat rusificarea și colonizarea cu populații rusofone în vremea sovietică, respectiv ucrainizarea galopantă în ultimele trei decenii, când s-au închis mai multe școli decât de la Stalin la Elțin.
Realitatea din teren a devenit alta. Românii sunt o minoritate firavă și dezorientată acolo. Nici nu știu dacă să se declare români, sau moldoveni, cum au fost învățați de pe vremea sovietelor. Nu dau semne că își doresc revenirea în componența României. Nu putem schimba acest fapt, cel mult îi putem ajuta să își păstreze o minimă identitate cultural – spirituală.
Dacă, urmare a războiului sau din alte considerente, statul ucrainean s-ar destrăma sau ar deveni neviabil, și acele provincii ar cere independența sau alipirea la România, s-ar putea pune problema reparației unei nedreptăți istorice. Îl consider un scenariu SF, dar e o ipoteză.
Declarațiile unor politicieni în căutare de voturi despre cuceriri teritoriale fac doar rău, mai ales în contextul în care avem cu Ucraina și alte diferende pe care le putem tranșa pe cale diplomatică și juridică, pentru că avem dreptatea de partea noastră. Diana Șoșoacă a susținut până acum că e adepta neutralității. Sunt de acord, dacă prin asta se înțelege neparticiparea noastră în niciun fel la războiul dintre cele două popoare slave înrudite. Refuz să cred că o avocată nu sesizează că proclamarea de anexări teritoriale ne scoate din neutralitate și ne bagă în război.
Nu e primul act dubios și contraproductiv pentru ideea de opoziție pe care Șoșoacă îl face. De mai multe ori, la protestele din pandemie a ținut să facă tabără separată, organizând mitinguri în altă piață la aceeași oră sau pur și simplu pe altă scenă alăturată. Și anul trecut, când izbucnise scandalul facturilor la energie, practic a discreditat ideea de protest cot la cot cu George Simion, cu care a făcut un circ inutil, dezamăgind oamenii de bună credință adunați. De atunci încolo, nici nu a mai fost vreun miting cu prezență notabilă în țară, după cum am spus încă din acea seară. Altminteri, senatoarea a avut și numeroase discursuri curajoase și corect argumentate în ultimii ani.
Ucraina și-a declarat independența în 24 august 1991, anunț care a grăbit destrămarea Uniunii Sovietice în septembrie același an, când și Federația Rusă și-a anunțat noua titulatură. Țările lumii au întârziat câteva luni recunoașterea noii entități, primele care i-au recunoscut independența fiind Polonia și Rusia, dar abia în decembrie 1991. România a recunoscut și ea independența noii țări apărute în vecinătate la 8 ianuarie 1992, fiind printre ultimele țări care au făcut acest lucru. S-au deschis și relații diplomatice, cu ambasade, consulate și tot tacâmul.
Un comentator de pe Facebook mi-a atras atenția asupra unui gest istoric, de care nu știam. Anume că înainte de a recunoaște existența vecinului de la nord, aproape de ziua noastră națională, pe 28 noiembrie 1991, Parlamentul României a dat o declarație de mare curaj și demnitate, prin care își afirma dreptul istoric asupra teritoriilor pe care s-a înstăpânit Ucraina. Nu era o declarație de anexare sau de război la adresa Ucrainei, ci o chemare la tratative. Și a rămas doar un gest simbolic, reprezentând poziția oficială a țării între 1992 și 1997, când Adrian Severin și puterea condusă de Emil Constantinescu au semnat respectivul tratat bilateral. Textul merită cunoscut, împreună cu sublinierea că a fost votat de Parlament în unanimitate. Deși acel parlament era dominat de FSN-ul lui Iliescu, acuzat de legături cu KGB-ul, iată că erau totuși măcar declarativ destui cu sentimente patriotice. Lucru care azi e taxat ca revizionism și extremism. Deci să cităm acel text oficial al statului nostru:
„1. Parlamentul României a luat cunoștinţă de hotărârea autorităților de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independentei Republicii Ucraina.
Profund atașat principiilor fundamentale ale respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și ale popoarelor de a-și hotărî soarta, Parlamentul României salută hotărârea autorităților ucrainene de la Kiev de a organiza un referendum privitor la independenta Republicii Ucraina.
Având în vedere că acest referendum ar urma să se desfășoare și pe teritoriile româneşti – Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și județele din sudul Basarabiei -, Parlamentul României declară solemn că aceste teritorii au fost rupte din trupul țării, iar Pactul Ribbentrop-Molotov a fost declarat nul și neavenit, ab initio, de U.R.S.S. la 24 decembrie 1989 și de Parlamentul României la 24 iunie 1991.
Desigur, este dreptul Ucrainei sa organizeze un referendum pentru independența sa, dar acest referendum nu poate avea valabilitate în privința teritoriilor românești anexate abuziv de fosta U.R.S.S., teritorii care nu au aparținut niciodată Ucrainei și sunt de drept ale României.
2. Parlamentul României reiterează atașamentul față de prevederile Actului final al Conferinței C.S.C.E. de la Helsinki, care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice.
3. Parlamentul României, declară solemn că referendumul organizat de autoritățile de la Kiev în teritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv în Bucovina de Nord, Ținutul Herța, Ținutul Hotin, precum și în județele din sudul Basarabiei – este nul și neavenit, precum și consecințele acestuia.
4. Parlamentul României cere parlamentelor și guvernelor tuturor statelor care vor recunoaște independența Ucrainei să declare expres că această recunoaștere nu se extinde asupra teritoriilor românești menționate.
5. Parlamentul României se pronunță pentru începerea unui dialog cu Parlamentul de la Kiev în vederea examinării, împreună a problemelor stabilirii unor relații de bună vecinătate şi colaborare între România și Ucraina și invită, în acest scop, o delegație parlamentară ucraineană să efectueze o vizită la București, cât mai curând posibil.
6. Parlamentul României solicită guvernului țării să înceapă de urgență negocieri cu autoritățile de la Kiev în problema teritoriilor românești anexate cu forța de U.R.S.S.”
Așadar, la dat votării acestui text, nicio țară nu recunoscuse încă existența statului Ucraina. Ce diferență majoră, la doar 30 de ani după, când aproape toți politicienii vorbesc de dimineață până seară de apărarea integrității teritoriale a Ucrainei! Inclusiv canalul Bâstroe, adâncit recent, ar fi făcut parte din regiunea din sudul Basarabiei, menționată în proclamație.
Victor Grigore
