Democraţia e plictisitoare, poporul, nu. Cele 19 ore ale mele ca observator la alegeri

Deşi, procentual, scorul obţinut de PPDD e destul de mic, tipul uman vizat de acest pseudo-partid e cel triumfător în societate. În secţia de care urmează să vă vorbesc, a avut într-o urnă doar 17 voturi, dar oriunde te-ai fi întors nu auzeai decât poncifele unor rămăşiţe vulgarizate de ceauşism, fix combinaţia, care îi ţine loc de doctrină. Doar lipsa de talent a liderilor Partidului Poporului a împiedicat ca această ideologie dominantă să aibă şi o expresie politică explicită.

Contrar bănuielii comune că Partidul lu’ domnu’ Dan nu are ideologie, în teren, pare cam singurul, care are aşa ceva. Puternicii zilei, zdrobitorul USL şi acum jumulitul ARD, se bazează în mult mai mare măsură pe nişte armate de mercenari şi oportunişti de tot felul. Tot un fel de mercenar am fost şi eu duminică.

cum ajungi observator

Acum câteva luni, aflu că un amic al cuiva îşi face intrarea în politica mare. Are partidul şi resursele necesare, e ca şi ales (ceea ce ieri s-a şi întâmplat), dar are nevoie de promovare. Aşa că respectiva cunoştinţă comună îmi propune un job în campania viitorului senator, despre care sunt asigurat că e bun-platnic. Nu pot, i-am înjurat tot timpul pe uselişti, ca şi pe alţi politicieni, decât pe feseniştii din PD, îi consider inamicii mei predilecţi, aşa că îi spun că îmi văd de ale mele. Mai recent, cunoştinţa comună mă întreabă: “bine, campanie n-ai vrut să faci, dar nu vrei să fii observator? Că acolo nu trebuie să faci politică, e chiar interzis”. Îţi trebuie doar o răbdare de fier şi o copie de buletin, pe care o trimiţi prin mail. Nu se câştigă cine ştie ce, dar e mai mult decât nimic, pentru o zi.

Aşa am ajuns pentru prima dată în viaţă în sediul unui partid, ba încă unul, pentru care n-am nicio simpatie. Nu vă speriaţi, nu m-am înscris şi nici nu am de gând să mă înscriu în vreun partid, organizaţie, din care cei mai antipatici sunt tinerii activişti. Genul de tânăr, de la care nimic bun nu se poate aştepta, care va molipsi şi pe alţii de oportunism şi cinism. Aşa cum bănuiam, partidele au atât de mare nevoie de pălmaşi, încât oricine are două mâini şi două picioare e bun de membru. Dacă aş fi avut timp de pierdut, puteam la fel de simplu să devin şi activist destoinic, fără mari teste. Ca fapt divers, nici în ziua votului, nici în cele două zile premergătoare, nimeni nu m-a întrebat nici măcar dacă am buletin, deci, teoretic, odată introdus în tabel, pe baza unui xerox de buletin, oricine putea să se prezinte în secţia de vot, indiferent că ar fi fost şcolar sau debil mintal. Nici partidele şi nici ONG-urile nu îşi permit luxul de a fi selective.

“dacă făceam politică nu eram aici”
Un observator mai scrupulos îl avertizează pe un cetăţean mai gureş, venit la vot, că în secţie nu se face politică. “Dacă făceam politică, nu eram aici!”, îi dă replica prompt votantul, spre hazul tuturor. De fapt, zicerea asta ni se potriveşte şi nouă. Observatorii sunt cea mai mică rotiţă din angrenajul electoral, infanteriştii cei mai de jos ai sistemului. Li se cere disciplină şi să menţină aura de seriozitate a democraţiei, despre care se povesteşte că ar aduce puterea poporului. De fapt, într-o zi de vot, realizezi nu atât cum funcţionează sistemul, cât de ce nu funcţionează. Din motive antropologice, e răspunsul cel mai sintetic. Ca în orice democraţie, risipa de resurse e la ordinea zilei, risipă de oameni valizi, de hârtie, de bani, iar rezultatul e de cele mai multe ori ridicol, cu singura consolare, că orice alt mod de a ne organiza ne-a dat prin cap, a fost mai rău de atât.

votanţii Republicii Socialiste România ne decid soarta

Văzut dintr-o secţie de vot, Bucureştiul seamănă cu un sat, care într-o generaţie va dispărea complet de pe hartă. Nu doar la primele ore ale dimineţii, dar pe parcursul întregii zile, cei care votează sunt pensionari. Cam 8-9, din 10! Cei care se închină după ce votează şi spun cu voce tare “să ne fie mai bine” sau “eh, pentru o viaţă mai bună”, mi se par de o tristeţe infinită. Sunt eternii păcăliţi ai tuturor campaniilor electorale, traşi pe sfoară de orice schimbare a modalităţii de calcul a pensiilor, convinşi să voteze, dacă se scoate taxa TV din factura la lumină.

Nu ştiam că mai există în circulaţie buletinele acelea cu pagini multe, emise de RSR, din care lipseşte doar poza lui Ceauşescu, aşa cum era în epocă pe prima filă a oricărui abecedar sau manual. Ei bine, mai sunt destul de multe şi nu miră pe nimeni că votează practic cetăţeanul altui stat. Cu paşaportul, emis de România democrată, membră a UE, nu poţi vota, dar cu buletinul RSR, da. Realizaţi acum cât de ridicol trebuie să fi sunat pentru unii ironiile fine ale liderilor dreptei, la adresa celor din USL, pe care îi făceau “socialişti”?

Puţinii adolescenţi, care vin să voteze pentru prima dată, sunt aproape la fel de deprimanţi. O fată, adusă de mânuţă la vot, răspunde cu OK, OK, la absolut orice i se explică, şi cu un zâmbet ca-n videoclipuri. Spune OK şi când i se cere să se iscălească, şi când e îndrumată să intre după perdea, în cabină, OK, şi când află că nu trebuie să predea buletinele ştampilate înapoi comisiei, ci doar ştampila, OK, semn că a înţeles să le bage în urne. Deşi aparent ştie să citească, efortul de a potrivi buletinul pentru senatori în urna pe care scrie Senat, şi nu Camera Deputaţilor, i se pare doborâtor, aşa că mi le înmânează, trăgând concluzia: “of, e greu cu votarea asta !”. Zâmbeşte fericită, e tânără şi frumuşică.

În lungile ore în care m-am uitat la cei, care s-au perindat prin secţie, încercând să intuiesc motivaţiile pentru care votează, nu ştiam că, în alt cartier al Bucureştiului, Gigi Becali era ales cu 65% din voturi, dar aş fi putut trage concluzii similare şi fără informaţia asta. Mare parte dintre votanţi mi se par lipsiţi de discernământ. Mi se pare înspăimântător să li se dea pe mână o putere, fie ea şi distantă, asupra unui aparat de stat tot mai puternic şi dezvoltat, tot mai perfid împotriva individului. Pentru că, da, cei care l-au ales pe Gigi cu o asemenea proporţie s-au declarat ei înşişi iresponsabili, lipsiţi de judecată. Nu au nici măcar scuza că li s-a vârât pe gât un candidat necunoscut, pe o listă a unui partid. Pe ăsta îl cunoşteau şi în dungă. La fel de lipsiţi de criterii de judecată mi s-au părut şi votanţii mei, chit că teoriile, care leagă fizionomia de personalitate, fac parte din partea pre-ştiinţifică a psihologiei. Devenim un popor urâţit şi bolnav, care dă semne tot mai insistente de degenerare.

Personajele: tinerimea română

La firul ierbii, poporul e otevizat, indiferent cu cine ar vota, discuţiile rar se ridică peste nivelul unei emisiuni de la televiziunea poporului. Deşi, teoretic, istoria se învaţă în şcoli, face legea o variantă naţionalist-conspiraţionistă a unei istorii orale, prescurtată şi aia grosolan. Aparent toţi sunt revoltaţi de orice, au verdicte de etno-psihologie, ştiu toate tarele românilor, dar manifestă o admiraţie nedisimulată pentru hoţi, că se descurcă. Preşedintele comisiei, la fel de tânăr ca observatorii trimişi de nu ştiu ce ONG-uri, ne conferenţiază despre abilităţile de mare om de afaceri ale lui Patriciu. Nu ştiu dacă e la curent cu falimentul Mic.ro sau cu vânzarea în pierdere a trustului de presă, dar e convins că Patriciu e atât de şmecher, încât acum a ajuns să dea ţepe în Africa de Sud. Unde i se pupă mâna ca unui şeic, insistă admirativ preşedintele. Tot foarte şmecher e şi Ovidiu Tender, despre care reprezentantul PRM şopteşte în barbă că e jidan.

Unul dintre ONG-işti insistă să pună acestei admiraţii un accent socialist, care mă lasă mut de uimire: “eu n-am nimic cu cei care fură de la oameni obişnuiţi, şi îi păcălesc pentru că sunt proşti,” zice “eu am cu cei care fură de la stat, pentru că aceia păgubesc masele largi, pe ăia nu i-aş ierta!”. Doamne, şi era tânăr, sărmanul imbecil!
Tot el e convins că dacii au fost singurii români demni, că spiritul lor s-a păstrat doar într-o zonă nedefinită de prin Transilvania, unde se găsesc oameni cinstiţi şi dintr-o bucată. Ardelenii ăia sunt diferiţi de bucovineni, insistă.

preşedintele de comisie
Preşedintele e un tip a cărui trăsătură de căpătâi pare şmecheria, genul volubil şi glumeţ, altfel băiat simpatic. La primele ore ale dimineţii insistă să îmi arate unde se află toaleta. Odată ajunşi în încăperea faianţată îmi şopteşte conspirativ: “Ai grijă că noi suntem de la acelaşi partid şi trebuie să iasă bine totul!” Viaţa mea scurtă de agent secret, infiltrat în rândurile duşmanului promite să devină palpitantă. Dar e doar o promisiune.

Preşedintele e sigur genul, care s-ar preta la orice matrapazlâc. Habar n-am dacă nu le-a şi făcut până la urmă, într-un mod prea abil ca să mă prind. Înclin să cred, însă, că tipul pune flecăreala mai presus de fapte şi că le-a raportat şefilor cu înflorituri că s-a dat şi peste cap, ca să iasă totul bine pentru partid. Mai pe seară, când mă urmăreşte iarăşi tot la toaletă, îmi spune la fel de conspirativ că ştie tot, că de la ARD a început să se facă turism electoral, sunt aduşi oameni la vot, că are informaţii. Are pe naiba.

Înapoi în secţia de vot (sala unei grădiniţe, cu piese mari de lego adunate într-un colţ) strecoară printre rânduri şi informaţia că la vârf toţi sunt masoni şi rezolvă lucrurile între ei. N-am argumente să îl contrazic, probabil cândva i se va propune şi lui să se alăture confreriei, mi s-ar părea nedrept să i se refuze aşa o şansă.

pesedista infernală

Colega mea de alianţă e o pesedistă, care aduce izbitor cu Cruela sau cu Beatrice Rancea, dacă preferaţi. Are o uitătură rea, de harpie, mereu ofticată de o nedreptate, care i se face, probabil o frustrare şi o nefericire, pe care le-a resimţit toată viaţa. Insistă să mă întrebe dacă am verificat totul şi e în regulă, dacă e tot sigilat. Iniţial pare să îmi acorde încredere, ca aliat, pe urmă e dezamăgită, cu alura ei de profesoară severă, pentru că i se par prea moale ca activist.

Cum suntem prea mulţi pentru câte tabele cu votanţi sunt, eu primesc locul strategic de lângă urne, de unde voi supraveghea tot. În foile cu instrucţiuni de la partid, eram învăţat să insist să mă aşez undeva de unde să pot supraveghea urna de vot! N-am ţinut cont de instrucţiuni, pur şi simplu aşa s-a nimerit şi m-am bucurat că pot să mă mişc în voie. La un moment dat pesedista mă cheamă: uitaţi, noi suntem împreună, nu o spun ca să vă deranjez, dar i-am propus domnului preşedinte să vă ceară să nu mai staţi cu căşti în urechi, pentru că nu puteţi fi atent la tot ce se întâmplă! Sunt uluit, pentru că avusesem de cele mai multe ori doar o cască şi dată foarte încet. Preşedintele ia act de cererea pesedistei şi, îngânat de o secretară cam tâmpiţică, decide să nu mi se mai permită să ascult nimic la căşti pe durata votului. E abia dimineaţă şi restul orelor vor curge mai greu fără radio Guerrilla, dar datoria e datorie.

miliţianul erudit
Trimisul PRM are 70 de ani şi o singură mare pasiune, aparentă: etimologia. Explică lent de unde vine te miri ce cuvânt pe care îl aude. Pe altele le introduce spontan în conversaţie: “vagin vine de la un cuvânt latinesc, care înseamnă teacă, destul de sugestiv, adaugă zâmbind. Denumirea vulgară vine din slavă, şi ruşii spun exact ca noi.”

E peremist din convingere, spune că nu pentru Vadim, ci pentru doctrina partidului. Contestă votul uninominal şi îl preferă pe cel pe liste, tocmai de dragul doctrinei. Pe acelaşi considerent dispreţuieşte PPDD, iar pe UDMR-işti îi detestă tot pentru că le-a citit programul şi ştie ce urmăresc. Dar pe Băsescu şi Boc îi urăşte cu toată fiinţa, mult mai mult decât a dat semne trimisa PSD-ului, deşi pare infinit mai blajin decât ea. Şi pe Daniel Morar şi pe Codruţa Koveşi. Povesteşte că a întrerupt orice relaţie cu cineva, care era băsist, pe acest motiv. Dacă ar vedea acum pe cineva, care e cu Băsescu, l-ar desconsidera ca pe o cârpă. După ce numărăm voturile e încrezător că în ţară USL are chiar mai mult de 50-60%, pentru că în Bucureşti sunt tot felul de lepădături, deci insuficient de montaţi împotriva lui Băsescu.

Chiar dacă e pisălog şi are un singur subiect, etimologiile, îmi place pasiunea lui pentru cunoaştere. Ştie lucruri surprinzătoare, pe care eu nu le ştiu, ceea ce mă face să îl respect, chiar dacă mai dă şi rateuri la etimologii. A şi călătorit în ultimii ani în toată Europa, lucru care nu l-a făcut mai puţin naţionalist, dar l-a mâhnit. Le-a explicat francezilor că avem 30% cuvinte franţuzeşti, că suntem diferiţi de ţigani, că ar trebui să primească mai puţini negri la ei în ţară, pentru că vor dispărea în curând. Le-a explicat şi că noi nu spunem “om” şi “femeie”, ci avem un cuvânt latinesc pentru bărbat, care înseamnă purtător de barbă. Nu-i place că se spune cutter, când există cuvântul cuţit.

După numărătoarea voturilor citează cu năduf din Goga, că suntem o civilizaţie măruntă, cu oameni de nimic, sau ceva pe-acolo.

udemerista patrioată

Se pare că nu sunt singurul infiltrat prin alte partide. Reprezentanta UDMR-ului se demască destul de repede, în conversaţiile cu bătrânul peremist. Îl admiră pe Vadim că e cult, dar nu-i place că s-a certat cu executoarea şi cu vedete mondene ca Zăvorancele şi Moculeasca. E româncă get-beget şi are o teorie: ungurii din Ungaria sunt altfel, doar ăştia din Transilvania sunt şovini. Nu e de acord cu politica UDMR, pentru că e îndreptată împotriva României, se dovedeşte pe parcurs a fi la fel de naţionalistă ca peremistul, nu înţelege de ce ungurii refuză să vorbească limba noastră, nici de ce au nevoie de plăcuţe bilingve.

inamica de la ARD
Membrii comisiei nu au ecusoane, deci nu ştii de unde vine fiecare. Pe bază de afinităţi personale, m-am împrietenit cu o doamnă la vreo 30-40 de ani, care pare mai dezgheţată, deci mai simpatică. Detestă formalismele şi meticulozitatea stupidă, din când în când devine chiar familiară şi afectuoasă. Am aflat pe urmă că era de la “ai noştri”, cum ar veni. Nu aşteaptă mare lucru de la alegeri, nici nu mai are puterea să îi ia apărarea lui Băsescu, atunci când e înjurat. E clar în minoritate şi ştie asta.

Eu unul nu mă simt confortabil în calitatea mea de uselist, de fapt nu înţeleg cu pot unii să fie membri de câţiva ani, când eu am fost doar câteva ore şi mi-a fost ruşine de fiecare dată când mi s-a zis “domnul de la USL”.

Când vine vorba de privatizare, toată comisia cade de acord că nu trebuia privatizat nimic. Nici dreapta nu pare să aibă altă părere. Am încercat să râd complice cu ea pe socoteala avântului patriotic al peremistului, dar am realizat că e la fel de naţionalistă ca şi el şi crede cam aceleaşi lucruri despre unguri. Spune că nu mai are încredere în niciunii, nu mai aşteaptă pensie de la generaţia care vine, pentru că nu citeşte şi stă toată ziua pe net. Şi-a făcut pensie privată.

reprezentanta poporului

“PPDD e singura speranţă pe care o mai are poporul ăsta!”, spune cu năduf o femeie necăjită şi foarte directă, trimisa lui domnu Dan în comisie. Deci avem şi intelectuali printre noi, râd eu în gând. Pe parcurs aveam să aflu că nici de la partidul ei nu aşteaptă nimic, toţi sunt nişte hoţi. Cel mai mult îi urăşte pe “sărăciile astea de la USL”, preferă să ia oricare, numai ăia nu. E furioasă pe toată lumea, sincer revoltată. Ştie că şi pediştii au fost hoţi, dar pe pesedişti îi consideră vinovaţi de distrugerea industriei naţionale. Enumeră întreprinderile de stat închise pe timpul PSD-ului, îşi aminteşte şi de Dan Ioan Popescu. Tot pe vremea pesedeului i s-a închis şi fabrica de eprubete la care lucra.

A lucrat cel puţin un an în America, dar nu face caz de asta, cum fac atâţia repatriaţi. Îmi face impresia unei persoane fundamental cinstite, nemulţumită sincer de tot ce o înconjoară. E cu nervii la pământ. În mod surprinzător, deşi are toate datele unui nostalgic ceauşist, îşi aminteşte critic chiar şi de acea epocă. Nu poate să ierte că o prietenă a murit pe vremea aia făcând avort.

Ne asigură că sfârşitul lumii nu va veni pe 21 decembrie, pentru că a citit mai demult o carte despre vămile cereşti. Acolo se explică limpede ce se întâmplă cu sufletul după moarte, că în iad sunt patru încăperi, cu diverse temperaturi, din care nu îşi mai aminteşte decât două. Cei mai mulţi de la conducere sunt evrei.

Domnu Dan n-o fi el chiar ce se prezintă, dar are Bentley pentru că a muncit, nu a furat de la stat. Să facă şi alţii, dacă sunt în stare.

Crede că Năstase a primit ce merita, deşi alţii din comisie cred că totul a fost o înscenare politică. De fapt, toţi vorbesc despre nişte “ei” misterioşi, care ne hotărăsc soarta şi de care noi suntem prea proşti să ne apărăm. Îmi e imposibil să ghicesc cine sunt “ei”, dacă se referă la politicieni sau la străini. Sau la politicieni străini. Aici reprezentanta poporului nu face notă discordantă. Toţi îi admiră pe greci, că ştiu să se revolte. Despre Uniunea Europeană se vorbeşte doar ca despre o forţă de ocupaţie.

Cât de inadecvate par aici toate discuţiile despre statul de drept, despre instituţiile democratice, care trebuie apărate, despre premierul, care să fie pro-atlantist. Poporul e convins că suntem distruşi iremediabil. Notă discordantă face tânărul oengist socialist, care crede că în 10-20 de ani ne vom ridica spectaculos, pentru că românii sunt mult mai deştepţii decât alţii. PPDD-ista îi explică faptul că am fost dezindustrializaţi, ARD-ista, că nu avem creştere în PIB, el insistă că se poate face o economie bazată pe servicii şi inventivitate. O să fim toţi taximetrişti? întreabă UDMR-ista. Nu, serviciile nu sunt doar asta, insistă misterios tânărul. Dar ce? De exemplu, construcţiile sunt servicii, suntem lămuriţi.

lungul drum al urnei către mâine

Ziua mea ca observator a început la 4:50, când mi-a sunat ceasul telefonului, şi s-a încheiat la miezul nopţii, când intram în bloc. Se putea şi mai rău, dacă am fi fost mai scrupuloşi. Când am plecat, o ploaie măruntă începuse să fie întărită de un vânt, care mi-a întors pe dos umbrela. Ca-n filmele cu proşti. Apa, care mi-a îmbibat şosetele prin adidaşi, a fost parte din disconfortul zilei. Noaptea, când m-am întors, ningea cu fulgi mari, de care doamnele din comisie s-au minunat ca nişte copii. Am ajuns cu un strat sănătos de zăpadă pe mine şi cu ciorapii buni de stors, de la fleşcăiala de pe jos. Umbrela agitată ca un baston s-a dovedit salvatoare de pantaloni, în războiul psihologic cu un maidanez furios.

Îmi propusesem să relatez live totul pe internet, dar am avut doar o cartelă SIM cu un mega de internet promoţional, aşa că abia seara am putut să constat că multe din statusurile mele amuzante nu se postaseră, de fapt, aşa că puteţi citi aici ce nu aţi citit ieri în direct, cum aş fi vrut. La omul sărac, nici netul nu trage.

Nu m-am atins de sandviciurile din rucsac, pentru că welfare-state a funcţionat neaşteptat. Nu ştiu dacă partidele le vor da votanţilor mai multă mâncare după alegeri, dar nouă ne-au dat. Două şniţele reci, cu garnitură, croissant, biscuiţi şi apă. Preşedintele e de părere că şi asta e o şmecherie, cu firmele de catering. Nu-l pot contrazice. Am invidiat-o sincer pe trimisa Partidului Poporului, care a primit o şaorma de la Dristor şi alt pachet voluminos, cu suc. Domnu Dan e boier!

Supravegherea urnelor a decurs destul de bine. Un ONG-ist s-a plâns de mine la un moment dat preşedintelui că nu ştiu ce pensionar mi-a arătat buletinul de vot şi domnul de la USL (adică eu) i-ar fi zis foarte bine, adică i-aş fi aplaudat opţiunea, presupus uselistă. Omul avea halucinaţii, clar, dar preşedintele a părut încântat în particular de cât de activist eram şi m-a îndemnat să nu ţin cont de nebun. De fapt, n-aveam nicio curiozitate să aflu cum votează pensionarii.

În fine, urnele se răstoarnă şi începem să sortăm vraful de buletine. Raportul e cam de 2 la 1, în favoarea USL, în luptă cu ARD. Cum restul partidelor nu adună mai nimic, procentul sare de un 60%. Procedura raportării rezultatelor şi numărătoarea, făcută de toţi membrii simultan, îmi scapă de sub control, e ameţitoare la prima experienţă de acest fel. Un membru necinstit poate pune voturi în teancul greşit, adică de la un candidat la rivalul lui, dar mă decid să rămân om serios. Nu ne ies câteva voturi, ne-am încurcat la numărătoare sau la înmânarea buletinelor. Le desfacem, le resortăm, ca prin farmec se mai găsesc câteva voturi puse unde nu le era locul, nici că mă interesează la ora aia prin ce procedeu. Rezultatul e oricum prea zdrobitor şi prea clar, ca să existe contestaţii. Trepăduşii partidului, cu grad imediat superior peste pionii electorali, sosesc la secţie să îşi ridice procesele verbale cu rezultatele, singurele foi, care îi interesează. Vremea arată ca democraţia în ziua votului: înăuntru e cald, afară e rece, sus ninge pufos şi totul devine alb, ca un strat de promisiuni, jos e o fleşcăială mocirloasă, deloc feerică, pentru cei în adidaşi.