Eu unul nu plâng după democrație. Era oricum o amăgire, care paraliza energiile societății. Ea poate funcționa doar în societăți echilibrate. Nu de egali, că asta nu e posibil, dar echilibrate măcar în unele aspecte exterioare, pe care le tratează. Așa, capturată cum era și transformată într-o butaforie, într-un spectacol de pantomimă, ținea în amorțire poporul, care credea că are reprezentanți, care se ocupă.
Că acum se confruntă cu evidența că reprezentanții nu se sinchisesc de părerea lui, nici măcar de supraviețuirea lui, la o adică, ba chiar sunt deciși să persecute majoritatea pentru programul minorității, are suficiente aspecte benefice. Aș fi chiar bucuros că se întâmplă asta, dacă aș avea certitudinea că va urma o trezire colectivă.
Mă îndoiesc că se va întâmpla și, oricare va fi starea post-democratică nu va fi mai grozavă. Democrația însăși ar fi funcționat și ar fi fost chiar varianta optimă, într-o societate cu valori solide interiorizate.
Dimpotrivă, plutocrații au atacat de decenii valorile înalte, cât timp făceau pe democrații. Și au pus bazele unei anti-civilizații. Materialismul și urâțenia specifică acestei anti-civilizații fiind interiorizate temeinic prin școală (parțial), industria culturală (preponderent), nici dictatura de după nu poate fi decât de rău augur. Fie că ea va fi a gloatei, prin răbufnire, sau a elitelor, care au servit tuturor respectivul meniu.
Victor Grigore
