Dan Șova, trimis la reciclare la Muzeul Holocaustului

Fiul impertinent al avocatei Ana Diculescu Șova e tratat, în sfârșit, de partidul din care face parte ca o odraslă obraznică. Una care, de data asta, și-a turnat magiun în propriii galoși, nu ai musafirilor. Că ani de zile a funcționat ca o lipitoare bugetară, conectat ba la consultanța în energie, ba la contractele dulci ale primăriei, n-a deranjat pe nimeni. Că Dan Șova face parte dintr-un partid care, în totalitatea lui, neagă crimele comunismului, iarăși n-a fost observat de nimeni și nici nu l-a costat funcția, în mai puțin de 24 de ore. Beleaua e că senatorul a călcat tabu-ul suprem, lucru surprinzător pentru un tânăr oportunist și descurcăreț, care știe ce-i bine pentru el.
La câteva ore după interviul dat lui Andrei Gheorghe, pe B1 TV s-a derulat o emisiune-proces de demascare a crimei de gândire a ipochimenului. (Faptul e cu atât mai surprinzător, cu cât nu îl credeam în stare pe Șova nici de crimă nici de gândire.) În postura de mare inchizitor era Andrei Bădin, fost informator la televiziunea turnătorului Dan Voiculescu, actualmente, colaborator, la televiziunea nedovediților frați Păunescu, din comerțul exterior. Timp de o oră, Dan Șova a mărturisit în scris, s-a căit și și-a cerut iertare, senatorul Ilie Sârbu și-a cerut scuze, în calitate de socru mic al partidului, iar reprezentanții comunității au continuat să se declare afectați și neconsolați pe durata programului de autocritică.
Să ne oprim pentru o clipă și să ne imaginăm că o emisiune în care, să zicem, Costi Rogozanu ar spune o prostioară caracteristică, ar fi urmată de șiruri de intervenții telefonice de la Asociația Foștilor Deținuți Politici. Să ne imaginăm că Victor Ponta ar fi trimis, cu șapca de cârlan maoist și tricoul guevarist, într-un stadiu de informare la Memorialul de la Sighet, așa cum, probabil, Dan Șova urmează să fie trimis pentru a se da singur cu capul de Zidul Plângerii. Sau să ne imaginăm un maraton televizat în care să intre în direct părinții celor uciși în Revoluție, să spună dacă se simt ofensați de părerile revizioniste ale lui Cartianu, sau de zecile de intervenții zeflemitoare la adresa martiriului lor, de pe toate canalele media. Memoria acestor nevinovați de ce nu ar fi ofensată de rediscutarea istoriei sau de teorii, unele chiar conspiraționiste și fanteziste?
Există deja o lege care pedepsește cu între 6 luni și 5 ani negarea Holocaustului. Pentru moment nu există nicio lege care să pedepsească negarea existenței fenomenului Pitești, a sistemului penitenciar de exterminare, a Canalului, a martirajului din timpul Revoluției, a eroismului pe câmpul de luptă din al doilea, primul sau din războiul de Independență. Inutil să mai spun că nu există nici legi care să sancționeze atât de aspru trecerea sub tăcere a genocidului din China lui Mao, din Cambodgia, din vremea colonialismului, asupra indienilor nord-americani și lista e foarte lungă.
Legea în cauză, așa unilaterală cum e ea, poate să bage la închisoare pentru o carte sau un interviu, dar nu poate să formeze conștiințe, nici să educe. Ori e exact ce i se reproșează senatorului Șova. Pentru educație (și nu formalizare) e nevoie de cunoaștere, de cercetare cu bună credință. Cum constata unul dintre evreii mei favoriți, Murray Rothbard, cercetarea istorică nu poate fi decât revizionistă. Istoricul trebuie necontenit să cerceteze fapte, să dezgroape mărturii pentru a aduce perspective noi, din oceanul de informații și interpretări posibile, care e realitatea. Altfel, munca lui nu are mare valoare – e fie un plagiat, fie o reluare necritică a vorbelor altora. Bineînțeles că nu rezultă de aici că albul ar trebui să se transforme în negru și invers, de fiecare dată când un cercetător publică o carte. Judecata morală trebuie să rămână la locul ei. Mi-e imposibil să-mi imaginez date istorice care ar putea scuza crima în masă, masacrele vor rămâne pentru totdeauna clasate ca impardonabile. Punerea între paranteze a unei suferințe strigătoare la cer va fi întotdeauna un gest descalificant și de prost gust. Dar ipocrizia cu care se dau ochii peste cap a ofensă, doar pe anumite teme, pentru a marca puncte politice și a semna condamnarea la ieșirea din viața publică a unui adversar, nu ajută cu adevărat cunoașterii și educării celor tineri.
Și i se mai reproșează ceva senatorului Șova: lipsa de compasiune. Ceea ce se cere (exclusiv în acest caz) e implicarea emoțională, nu poți vorbi despre un pogrom de 250.000 de acum 70 de ani cu aceeași detașare cu care ai aminti de milionul de irakieni morți acum câțiva ani sau de câteva sute de mii de ceceni tot din ultimul deceniu. Repet, e o dovadă de lipsă de caracter să iei în râs sau în lejer suferințe de asemenea proporții. Îmi displace profund când văd asemenea atitudini în comentarii anonime sau pe bloguri mai mult sau mai puțin extremiste. Dar nu cred că o compasiune direcționată etnic și de instinctul reușitei în societate poate crea mai mult decât niște fățarnici, în niciun caz, conștiințe.